Dragos Niculescu

                                                                                                              

Web Design

 

                             Dragos Niculescu – alt                               

                                    

         DRAGOŞ NICULESCU


                             
 GĪNDIREA SIMBOLICĂ LA MIRCEA ELIADE,

   ĪNTRE “METAŞTIINŢĂ” ŞI REABILITARE


• Sacrul şi simbolul, parametri fenomenologici ai onticului

      Se poate spune că Mircea Eliade, folosind metoda sa interpretativă proprie a ridicat sacrul şi simbolul la valoarea unor parametri fenomenologici fără de care onticul, īncadrat firesc, neevolutiv, ci organic īn reverberaţia lui antropologică ontologicului, nu poate exista şi nu īşi poate juca rolul de subiect, dar īn acelaşi timp şi de agent al energiei transcendente. Mircea Eliade nu descompune realitatea, fenomenul emergent sau asimilator, ci o analizează, integrează īn străfundul temeiurilor sale cele mai intime, iar această profunzime este dublu şi sincron direcţionată: atīt īn adīncime, īn abisal, cīt şi īn īnălţime, īn transcendent. Marea lui putere stă nu numai īn capacitatea analitică, decelatorie, ci īn convingerea cu care simte şi relevă intricarea, suprapunerea domeniilor esenţiale. Din această virtute rezidă modelul cultural pe care Mircea Eliade īl reprezintă şi l-a impus īn cultura romānească şi īn cea universală.
Opera sa variată place, stimulează lectura, pentru că el s-a lăsat pradă nu numai scrisului, ci şi aventurii, īn lucrările sale este vorba atīt de natura specială a lor, cīt şi de erudiţia autorului, textul este special creat spre īndrumarea cititorului, dar şi a plămădirii conştiintei lui reflexive. Gīndirea filozofică a lui Eliade este īnainte de toate interpretare, viziune interpretativă. Inaparentul stă la baza hermeneuticii sale, care, tratīnd valori şi fapte perenene, general accesibile oricărei conştiinţe, devine matrice pură a unei abordări aplicate, dominate de metoda interpretativă.

• De la simbolica generală la hermeneutica totală

      Simbolul nu este doar o realitate lingvistică, ci este chiar locus hermeneuticus (A. Marino), loc de germinaţie al 


interpretării, element constant al operei lui Eliade, care sesizează obnubilarea receptării lui, consecinţă a vieţii moderne care nu mai este atrasă nici de simbol īn sine, nici de aprehendarea şi īnţelegerea lui subtilă. Izvorīt din fantasticul şi miticul īntregii societăţi el nu stă numai la baza limbajului coerent īntre oameni, ci este absolut implicat īn esenţa fenomenului cultural şi al sferei culturale īn īntregul ei. Conform Tratului de istorie e religiilor, fenomenele abstracte precum simbolul, gīndirea mitologizantă, trăirea arhaică, relaţia omului cu sacrul sīnt interrelate, īn centrul lor, ca pivot esenţial, aflīndu-se simbolul: “simbolul trădează nevoia omului de a prelungi la infinit hierofanizarea lumii, de a găsi, fără īncetare, dublete, substitute şi participări la o hierofanie dată, mai mult, o tendinţă de a identifica această hierofanie cu ansamblul Universului”. Miza filozofică a cercetării aspectelor misterioase ale naturii umane poate prinde contur şi exista numai datorită faptului că sacrul, mitul, imaginile primordiale şi simbolul poartă un mesaj care vizează, īn ultimă instanţă, natura umană.
      Totalitatea hermeneuticii lui Mircea Eliade, depăşind sfera fenomenelor sacralităţii, se instituie ca virtute a demersului de reabilitare universală a metodei hermeneutice, “hermeneutica totală” a lui Mircea Eliade trebuie deci extinsă la orice tip de sacralitate, la orice tip de creaţie spirituală laică sau profană. Delimitarea lui Eliade de antropologic şi psihologic nu provine din desconsiderarea aportului acestor discipline la īnţelegerea universurilor religioase, ci din precauţii care ţin de metodă, prevalentă trebuind să fie integrarea rezultatelor diverselor activităţi spirituale şi nu confundarea lor, nu ambiguitatea născătoare de erori. Metoda cea mai sigură īn istoria religiilor, ca şi īn toate domeniile de altfel, este să se studieze un fenomen īn propriul lu plan de referinţă.
      Arhetipul stă la baza genezei simbolului, structura sa este apriorică, are un caracter spontan, genuin, viaţa spirituală şi existenţa umană neputīnd fi īnţelese pe deplin decīt prin descifrarea şi interpretarea simbolismelor. Simbolul religios este anterior şi paradigmatic pentru toate categoriile de simboluri, inclusiv pentru simbolul lingvistic. Există o relaţie de proporţionalitate īntre nivelul primitiv, preistoric al unei culturi şi frecvenţa şi eficienţa simbolului. Profunzimea simbolului, īn dimenisunea ei psihologică, nu ascultă de determinante umane aferente vieţii şi activităţii diurne ori nocturne; valoarea simbolului rămīne totdeauna transpersonală, statusul şi funcţionalitatea sa sīnt autonome.
      Gīndirea mitică are o logică proprie, care izvorăşte dintr-o ordine ontologică, dintr-o restructurare esenţială a realităţii. Simbolul exprimă o regiune ontologică inaccesibilă experienţei raţionale. Din ontologia simbolului se revendică hermeneutica totalizatoare aferentă funcţiei totalizatoare a simbolului  de a uni īntrīnsul toate nivelurile de semnificaţie pe care le posedă. Experienta sacrului este accesibilă doar prin intermediul simbolului, cel care pătrunde īn zona īn care cunoaşterea profană nu .........

mai mult........    

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Kurt Tucholsky] [Andrei Zanca] [Dan Danila II] [Letitia Ilea] [Nicolae Silade] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Magda Ursache] [Radu Ciobanu] [Dan Danila] [Mircea Pora] [Mircea Petean] [Zenovie Carlugea] [Serban Chelariu] [Savu Popa] [Icu Craciun] [Marcel Mureseanu] [Stefan Marinescu] [Adrian Grauenfels] [Constantin Arcu] [Sanziana Batiste] [Nicolaie Adam] [Horia I. Groza] [Eugen Dorcescu] [Viktoria Kirilov] [Dragos Niculescu] [Dan Laurentiu] [Gheorghe Filip] [Ion Haines] [Constantin Manea] [Caliopia Tocala] [Florin Logresteanu] [Herbert W. Muehlroth] [Hans Dama] [Krzysz. Dabrowski] [Alexandru Jurcan] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]