Adriana Weimer

                                  Adriana Weimer - web

                     

            ADRIANA WEIMER
           

 Lucian Blaga și Cornelia Blaga-Brediceanu, la Lugoj



   În „Casa Bredicenilor” şi în „Casa de la vie” din Lugoj
   ale familiei Brediceanu, poetul şi filosoful Lucian Blaga
      (1895 – 1961), alături de soţia sa Cornelia Blaga          Brediceanu,au locuit timp de trei ani (1924 – 1926)




    Acest an, 2020, este un an aniversar Lucian Blaga, pentru că se împlinesc 125 ani de la naşterea poetului, în 9 mai 1895, la Lancrăm – Sebeş-Alba.
    Poet, filosof, dramaturg, jurnalist, traducător, profesor universitar şi diplomat român, personalitate culturală majoră a României interbelice, Lucian Blaga (1895 – 1961) este un gânditor român complet şi universal.
    Ca o recunoaştere deplină a valorii sale culturale, în anul 1936 Lucian Blaga a fost numit membru titular al Academiei Române.
    În perioada 1914-1916, Lucian Blaga a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea, pe care le-a finalizat cu licenţă în 1917. A studiat filosofia şi biologia la Universitatea din Viena, între anii 1916-1920, obţinând titlul de doctor în filosofie.
    Între anii 1917-1918, în perioada studenţiei lui Lucian Blaga la Universitatea din Viena, o fostă colegă, Silvia T. Bălan, îşi aminteşte: „La acest tânăr înalt, cu părul bogat şi uşor buclat, m-a impresionat fruntea înaltă, bombată, privirea scrutătoare şi totuşi de o vagă melancolie, expresivitatea figurii sale, care denota o personalitate aparte. Blaga rămânea gânditor şi tăcut; nu bănuiam că în el se plămădeau atunci poemele viitorului”.
    Iar, în 1919, Ion Agârbiceanu scria, cu mare încredere în poetul şi filosoful Lucian Blaga: „Un tânăr înalt, palid, cu părul negru, creţ, cu o înfăţişare de o înaltă distincţie, tăcut şi liniştit. Din întreaga lui fiinţă radiază ceva imaterial, parcă o viaţă de vis, o lumină discretă, binefăcătoare. De la întâiul contact cu el, o taină în care crede, pe care o înţelege, în care trăieşte”. 


     Viena studenţiei, a poeziei, a iubirii şi a tinereţii a fost pentru Lucian Blaga un timp al acumulărilor spre împlinirea creaţiei de mai târziu.
    E uimitor cum dragostea poate scoate din adâncul ființei umane cele mai înălțătoare rezonanțe ale spiritului: poezia și muzica.
    Astfel, pentru Lucian Blaga, în toamna anului 1916, la 21 ani, pe când era student la Universitatea din Viena, dragostea puternică față de Cornelia Brediceanu a fost acea „mirabilă sămânță” care i-au încolțit în suflet poeziile din Poemele luminii, după cum mărturisește, atât de elocvent, însuși poetul.
    În volumul autobiografic Hronicul și cântecul vârstelor (volum postum, Editura Tineretului, București, 1965), nobilul sentiment al dragostei lui Lucian Blaga față de lugojeanca Cornelia Brediceanu este retrăit cu o intensitate și cu o sinceritate rar întâlnite: „[...] altceva mai adânc și mai esențial avea să intervină în acel miez auriu de toamnă în viața mea. [...] Intram la Universitate (n.n.: Universitatea din Viena). [...] descifrez cu emoție un alt nume românesc, și cunoscut mie: numele domnișoarei Cornelia B. „Ghiocelul negru!”. Pe domnișoara Cornelia B. n-am mai văzut-o de vreo doi ani și mai bine. Stau puțin și mă adun, căci inima îmi bătea ca un clopot. Mi-aduc aminte de acea «petrecere cu dans» a liceenilor, când am zărit-o întâia oară – pe Cornelia. [...] Inima mea cade pradă unei reacțiuni spontane la gândul că aș putea, de la o zi la alta, s-o întâlnesc în aceste locuri. [...] Printre cei dintâi care așteptau, era domnișoara Cornelia. Puteam s-o privesc, căci ea nu-mi remarcase prezența în sală. Se alcătuise în acei câțiva ani, de când n-o mai văzusem, frumoasă cu adevărat. [...] Străinătatea cu aer fin, adus de pe unde de lacuri, de pe zăpezi alpine (n.n: a stat un an în Elveția), a împrumutat culoarei ei de creolă o nouă nobleță. Silueta calmă, privirea ușor melancolică, liniile inteligente erau aceleași, dar mai mature acum. Domnișoara Cornelia nu mai era fetișcana subțirică, ce refuza cu dispreț băiețos împlinirile. Făptura, de contururi înmuiate în nuanțe de catifea, făcuse concesii feminității. O priveam pierdut. Și, în ciuda tonului neutru al tuturor antecedentelor, inima îmi bătea, inexplicabil. [...] Domnișoara Cornelia își întorcea și ea ochii spre mine. Mă recunoaște și-mi surâde: îmi părăsesc locul. Mă duc lângă ea. [...] Și am vorbit despre multe, de toate. Devenisem aproape locvace, eu care nu m-am simțit niciodată în rol de «delegat autorizat» al cuvântului. [...] O vedeam pe Cornelia în fiecare zi. La bibliotecă, cele mai adesea. [...] Întâlnirile, întrucât dorite de amândoi, nu s-ar mai putea spune că erau întâmplătoare. Iar în cutreierul nostru pe aleele tomnatice ne vorbeam despre tot ce ne trecea prin inimă și cuget. Îi plăcea să audă cuvânt despre proiectele mele de viitor. Îi desfășuram aspirațiile mele în domeniul filozofiei. Pe acestea i le-am mărturisit mai degrabă, decât cele poetice. Cred că în timpul acela, nici nu bănuia măcar că puteam să am preocupări poetice, și mult timp încă nici nu avea s-o știe. Descoperisem la ea o aplecare rară, ce-mi comunica unele sfieli, când vorbeam despre poezie. [...] ............

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mariko Sumikura] [Eugen D. Popin] [Miron Kiropol] [Virgil Diaconu] [Dan Danila] [Andrei Zanca] [Erich Kaestner] [Radu Ciobanu] [Magda Ursache] [Andrei Zanca II] [Vianu Muresan] [Andrei Zanca III] [Gheorghe Simon] [Dumitru Chioaru] [Leo Butnaru] [Remus V.Giorgioni] [Liliana Danciu] [Ioan Moldovan] [Eugen D. Popin] [Rabindran. Tagore] [Simona-G. Dima] [Mircea M. Pop] [Mircea Petean] [Dan F. Seracin] [Adrian Munteanu] [Anca Sirghie] [Radu Tuculescu] [Radu Stanca] [Iulian Boldea] [George Nina Elian] [Clelia Ifrim] [Horia Dulvac] [Dan Iancu] [Miruna Carp] [Werner Goebl] [Werner Martini] [Mihaela Albu] [George Cabas] [Mihai Pacuraru] [Dorin David] [Gabriel Dragnea] [Nina Hoza] [Luis Popa] [Geo Vasile] [Adriana Weimer] [Anan de Amir] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]