Al. Cistelecan

Web Design

 

                                 Alexandru Cistelecan - web                                                                                                                                                                

             AL. CISTELECAN


                             Puștoaica absolută
                         (Madeleine Andronescu)
 


      Toată lumea a primit-o pe Madeleine Andronescu, la debut (nesperînd nimeni că asta va fi tot), dacă nu ca pe o revelație, măcar cu brațele deschise. Unii chiar cu ele larg deschise. Cum, bunăoară, Nichifor Crainic, pentru care Madeleine ”face figură aparte prin ingeniozitate liberă”, în vreme ce ”mai toți” ceilalți poeți tineri ”scriu la fel și ca manieră și ca nivel estetic” și ar putea semna liniștiți unul în locul altuia fără să-și dea cineva seama. Eveniment erau Zilele Babii și pentru Perpessicius, căruia ”copilul acesta teribil al lirismului nostru feminin” nu numai că-i înfățișa ”două din cele mai subtile poezii de dragoste”, dar îi prezenta de-a dreptul ”o valoroasă operă lirică” și ”un real talent poetic”. Și astea nici nu sunt cine știe entuziasme față de cel al lui Mircea Bogdan, pentru carele Zilele Babii sunt ”o carte în care sensibilitatea și temperamentul (lui Madeleine, n.n.) s-au pulverizat în fiecare vers”, astfel încît, pînă la urmă, cartea ”este Madeleine Andronescu întreagă, pînă în ultimul firișor de viață.” (Probă, așadar, de autenticitate cu rezoluție maximă). E, și mai tare spus, o carte care te buimăcește și-n fața căreia ”stai multă vreme ca înaintea unei probleme grele, a unei apariții labirintice și misterioase.” Adicătelea, destul de perplex, măcar pînă-ți revii. Cum se face că la asemenea aplauze Madeleine a răspuns cu tăcere definitivă, e greu (dar nu, firește, imposibil) de justificat (deși Perpessicius dădea de înțeles că așteaptă de la ea un roman, ”romanul Albei ca zăpada,” nici acesta n-a mai venit). Fapt e că Madeleine s-a oprit la Zilele Babii, rămînînd cu ele nu doar cea mai simpatică puștoaică din toată poezia noastră, dar și cea mai năzuroasă și – tocmai de aceea – cea mai autentică. E puștoaica absolută a poeziei române.
     La drept vorbind, cînd i-a apărut cartea Madeleinei nu mai era chiar o puștoaică (avea 27 de ani), dar cum stilul e omul, așa rămîne: o puștoaică eminentă, răsfățată, isteață,

       
provocatoare, jucăușă și mai ales capricioasă, fiind nu doar o adolescentă cu toane, dar și scriind o poezie ”cu toane”, ”vioaie” și ”fantazistă.” Și, în răzgîielile ei, destul de slobodă la gură (dar nu chiar cu slobozeala poetelor de azi), vorbind pe șleau și drăcuind cu dulce insolență (ceea ce nu i-a plăcut, totuși, lui Crainic, în părerea căruia ”drăcuiala nu stă bine” nimănui, dar mai cu seamă unei fete). Sunt însă drăcuieli absolut inocente, de o candoare imediată și palpabilă, folosite anume pentru a autentifica oralitatea și spontaneismul (ca să nu zic spontaneitatea, că poate nu era).
      Drama (spre a folosi un cuvînt perfect nepotrivit cu acest lirism de pură zbenguială) lui Madeleine e că trebuie să se mărite în vreme ce ea ar prefera să se mai joace cu păpușile. E un refuz al maturizării care se electrizează vag de complexul dianic (dar nu cu superbia Luciei Alioth) și care e jucat cu retorica bîzdîcurilor de adolescentă cam fandosită, dar care nu vrea în ruptul capului să plece din mirajul inocenței și din candoarea jocului: ”Cînd vin în vizită mamele cu băeții/ Mă gătesc: să le răsar cu farmec și grații/ Dar mie-mi vine să zgîrii pereții.// Zîmbesc, cînt la pian, și spun versuri consacrate/ Că doar sunt fată cu Paris și pension/ Lua-le-ar naiba pe toate.//…// Și trebuie musai să mă mărit/ Să le iau părinților piatra din casă/ Doamne, să nu mori de urît?// Să cad peste un suav sau perfid nătărău/ Care să-mi scrie de Romeo, Julieta și subsemnata/ Glumesc eu așa, dar tare mi-i urît!//…// Să-mi pun pentru fracul dumnealui rochie de mireasă/ Și să foșnesc, lui albă la biserică și în etac/ Dar mai bine-mi iau lumea-n cap și mă fac fată-n casă!” etc. (Năduf). În realitate nu-i chiar așa de radicală în repulsie, însă nu vrea decît să-și continue joaca – și vîrsta de joacă, într-o ”atmosferă de ingenuitate și frăgezime,” nu, totuși, fără o tentă de cochetărie provocatoare; sunt jocuri deja contaminate de o adiere senzuală: ”Îngeri albi și cuminți/ Hai și ne-om juca de-a prinselea/ Nu mai fiți sfinți.// Om mai cădea, iac-așa/ Mi-oi zgîria genunchii, vi-ți feșteli aripele/ Și ne-om juca!// Eu după voi, voi după mine/ C-așa poate-oi ajunge și eu în cer/ Fără rușine// Că de nu, mă duc dracului/ De dragul jocului”. Zbenguiala e lumea ei și toată lumea e doar un ring de zbenguială; inclusiv lumea cerească, pe unde Madeleine zburdă și-și face de cap ca orice puști pus pe șotii: ”Dacă-ntîlneam prin spații vreo cometă/ Cu coadă lungă și înflăcărată/ Eu nu fugeam, ci o luam deodată/ Suflînd în ea, cum ...............

              madeleine - carte

mai mult.........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [E.E. Cummings] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Rodica Grigore] [Liviu Antonesei] [Olimpiu Nusfelean] [Mircea Petean] [Elina Adam] [Mirela Roznoveanu] [Horia Dulvac] [M. Roznoveanu II] [Al. Cistelecan] [Andrei Zanca II] [Radu Ciobanu] [Ion Haines] [Nicolae Silade] [Lucretia Berzintu] [Clelia Ifrim] [Niculina Oprea] [Gheorghe Simon] [Liliana Danciu] [Miron Kiropol] [Stefan Borbely] [Letitia Ilea] [NicolaeSuciu] [Ion Maria] [Savu Popa] [Eugen D. Popin] [Stefan Dumitresc] [Nika Turbina] [Marko Bela] [Mircea Pora] [Sonia Elvireanu] [Adrian Gurgau] [Medeea Rosca] [K.V. Twain] [Andrej v. Amady] [Sergiu P. Dema] [Werner Goebl] [Hans Dama] [ARS MOVIMENTO] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]