Anastasia Dumitru

                                Anastasia Dumitru - web

                        


         ANASTASIA DUMITRU


                       
CULORILE TĂCERII

     
                  ,,Vintilă Horia, eşti un mare poet.”
                                 Mircea Eliade



     Apariţia antologiei de poezie Culorile tăcerii este încă un pas pe care Editura Vremea îl face în dificilul, dar necesarul demers de recuperare a patrimoniului cultural românesc aflat încă în exil. După traducerea şi publicarea volumelor lui Vintilă Horia: Jurnalul unui „ţăran de la Dunăre”; Trilogia exilului (Cavalerul resemnării, Prigoniţi-l pe Boeţiu, Dumnezeu s-a născut în exil); Scrisoarea a şaptea; Un mormânt în cer; Memoriile unui fost Săgetător, anul trecut Editura Vremea a scos la lumină cartea de eseuri Crucea, tradusă de Ileana Cantuniari şi prefaţată de Radu Preda. În 2018, aceeaşi editură continuă aducerea acasă a operei lui Vintilă Horia prin publicarea poeziei celui care este cunoscut cititorilor români mai ales în calitate de romancier, laureat al celebrului Premiu Goncourt, în 1960, pentru romanul Dieu est né en exil, premiu care a fost contestat de neprietenii autorului.
     În cele 250 de pagini ale Culorilor tăcerii (ediţie îngrijită, cuvânt-înainte, note şi comentarii de Mihaela Albu), sunt selectate atât poeme din volumele publicate în ţară: Procesiuni, 1937, Cetatea cu duhuri, 1939 şi Cartea omului singur, 1941, cât şi în exil:  A murit un sfânt, 1952, Jurnal de copilărie, 1958 şi Viitor petrecut, 1976, fiind o antologie a profunzimilor de idei care integrează cele două dimensiuni ale destinului poetic, încadrat în ,,coincidentia oppositorum”, după cum bine observa Mihaela Albu. Pornind de la teoria lui Nicolaus Cusanus, îngrijitoarea ediţiei demonstrează în prefaţă că Vintilă Horia este un scriitor ,,proteic”, greu de cuprins în rigorile critice, de aceea îl situează în paradigma ,,coincidenţei contrariilor”.

Vintilă Horia este gânditorul care a călătorit spre centrul Fiinţei, scriind romane, eseuri, studii, interviuri, memorii, jurnale, antologii de poezie, a iniţiat revista Meşterul Manole, la fel ca Mircea Eliade, care a coordonat revista Zalmoxis pentru a situa literatura română în context universal. (A se vedea art. Pelerinaj spre centrul fiinţei, în Luceafărul de dimineaţă, nr, 7, iulie 2017, p. 16, semnat de A.D.). Autorul romanului Dumnezeu s-a născut în exil este ucenicul unor mari personalităţi modelatoare: Nichifor Crainic, Lucian Blaga şi Nae Ionescu, exponentul unor nuclee de putere spirituală, care au salvat „esenţa românească”, după cum precizează în Memoriile unui fost Săgetător, Vremea, 2015, p. 81, repere ,,soteriologice” menţionate şi în prefaţă. Mihaela Albu face o retrospectivă a receptării critice a poeziei lui Vintilă Horia citându-l pe Ovidiu Papadima, care observa încă de la debut un ,,aliaj”, ,,un hotar incert între cerebralitate şi sensibilitate”, aprecieri consemnate în Gândirea, nr. 2/1938.
     Temele liricii lui Vintilă Horia sunt erosul şi thanatosul, cunoaşterea şi însingurarea, copilăria şi sacrul, pe de o parte, dar şi confruntarea cu istoria, pe de altă parte. Eul liric, numindu-se un ,,om al toamnei”, caută autoiluminarea şi zborul lăuntric. Versurile din Cartea omului singur au ecouri tradiţionaliste amintind de Psalmii arghezieni: ,,Şi-am obosit de când Te caut, Doamne,/ Prin zvon de ierni şi prin uscate toamne./ Nu vezi? Sunt singur şi prea greu mi-e scrisul/ De-a nu Te fi-ntâlnit pe nicio cale./ Dă-mi semn să-nchin Minunăţiei Tale,/ Condeiul greu, poemele şi visul.” (Culorile tăcerii, textul Închinare, p. 73) Unele versuri par voiculesciene, având similitudini cu Poemele cu îngeri: Revelaţie, Pieirea îngerului: ,,Doi îngeri stau de vorbă pe-un acoperiş/ Le văd aripile însoţind ritmul cuvintelor”, scrie Vintilă Horia. (p. 145) Aripa, zborul, norii, lumina, cerul sunt dovezi ale poeticii înaltului (teoretizată de Bachelard în studiul Aerul şi visele. Eseu despre imaginaţia mişcării), pentru că prin zbor, poetul măreşte spaţiul, şterge graniţele, schimbă dimensiunile lumii.  Poetica lui Vintilă Horia este una a ascensiunii, de aceea este folosit simbolul verticalităţii salvatoare: castanul, măslinul, chiparosul migdalul, portocalul etc., pomii din emisfera de jos, ori nucul, cireşul, mărul – elemente din cronotopul copilăriei fericite de ,,acasă”, toate fiind simboluri ale lui axis mundi, ale transcenderii. Eul liric foloseşte toposurile trecerii, spaţii liminale, aflate mereu între (ţărmul, marginea, vârful muntelui, Valea Umbrei, arcul, corabia etc.) cu ajutorul cărora sugerează accesul spre sacru. Categoria înaltului este alternată cu cea a adâncului, aşa cum apare în Scafandrul, unde lumina zenitului îl însoţeşte până în nadir, temă regăsită în poemele lui Ion Barbu sau ale lui L. Blaga. Valea Umbrei şi ,,lumina de sus” care îl ,,înconjoară ca o aureolă de sfânt,” îngerii negri şi răi sunt alte elemente ale coincidenţei contrarilor. .............

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mircea Braga] [Carmen Sylva] [Ion Pop] [Rodica Grigore] [Rudy Roth] [Dan Danila] [Gellu Dorian] [Victoria Milescu] [Dan Anghelescu] [Sanziana Batiste] [Magda Ursache] [Paul Auster] [Radu Ciobanu] [Max Jacob] [Stefan D. Dancus] [Paula Romanescu] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Cees Nooteboom] [Andrei Zanca] [Wolfgang Baechler] [Horst Samson] [Maria Bologa] [Alejandra Pizarnik] [Anastasia Dumitru] [Karl Krolow] [Joaquin Baquero] [Victoria Comnea] [Gabriel Cojocaru] [Paul Tumanian] [Florin Sindrilaru] [Eugen D. Popin] [Patrizia Cavalli] [Vasili Mazurin] [Vasile Gogea] [Sorin Grecu] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]