Andrei Zanca

                                 Andrei Zanca - web

                              

                           ANDREI ZANCA
 


  Dan Lotoțchi, textul, o modalitate a poeziei transpersonale

 

             In memoriam Dan Lotoțchi, stins la 18.iulie 2019

 


       Cartea lui Dan Lotoţchi poartă titlul, deloc aleatoriu, Experiment cu o īnserare. Este deci un experiment, ceea ce presupune o experienţă absolut personală, lucru extrem de semnificativ, după cum vom īncerca să evidenţiem īn continuare.

Acest experiment nu este cu unul cu īnserarea, ci cu o īnserare, cu matrixul īnserării, presupunīnd unitarul, focalizarea īntregii derulări textuale asupra şi īn clipa-īnserare. Este īnserarea-arheu dintotdeuna. Astfel, deja din titlul se presupune īn fond foşnetul adīnc al intuiţiei, al prezenţei īn ea a iluminării, revelaţiei, dincolo de orice demers intelectual, calea genuină dintotdeuna a unui autor aflat īn tensiunea absolută a căutării sound-ului propriu.

Ca orice experienţă personală, cartea derulează un singur text de fapt, īn variante obsesiv reluate dinspre perspective şi nivele diferite ale eului; īnsă tocmai astfel se īncearcă īn fond o desfoliere, o mistuire a lui: „să fie şi eul un atom de fluture”, ca o eliberare din starea lui de hybris, larvar-terestr㠄 mă ţine greul planetei īnfăşat”. Această stare se accentuează - tocmai pentru, „ca să pot scrie acest text” – prin instaurarea verticalităţii, īnălţime şi adăncime, ale concomitenţei lor (nici cer fără pămīnt, nici pămīnt fără de cer, expresie spirituală consacrată).

Īnălţimea zărită īntr-o dimineaţă de octombrie devine astfel simultan adīncire lăuntrică, implicit sugerată. Este frizarea revelaţiei cu accente evident mistice, pentru c㠄nu am mai crezut că voi mai scrie īncă”.

                       
Imposibilitatea imediată a descrierii celor revelate īn momentul de extaz (care devine astfel rezultatul unei decantări lăuntrice), totul īntr-o rotunjire a incipienţei experimentale: „am privit īn timp/ primirea aceasta de către mine/ a unei īnălţimi de frunze pe călcīiul pantofului”, text īn care reţinem contemplarea ( īn timp, aşadar) – ca rugă neadresată, ca pură vedere – (necesară diferenţa esenţială dintre privire şi vedere), şi mai apoi din nou unitatea trăirii, Aici şi Acum ( toate aceste sublinieri īn aldină sunt doar borne ale experienţei personale autentice, ale experimentului aşadar, ce duc vrīnd-nevrīnd, odată ce ai păşit pe Cale la mutarea ponderii pe intuiţie, la intuirea a unui altceva, presimţit īn adierea unei revelaţii absolut personale lăuntrice).

Privitul unei īnălţimi devine o coborīre lăuntrică (o in-voluţie, īn sensul de răsucire īn lăuntru, īntoarcere/īnturnare īnspre adīnc/lăuntru). Cauza se află mereu īn noi şi nu trebuie căutată īn lumea exterioară, care este mereu Efectul acestei cauze

Se simte de la īnceput o camuflată tensiune a fiorului pe parcursul acestui drum individual. Iar acest lucru cere o sforţare textuală cumplită: cum să legi textual procese concomitent, autarhic schimbīndu-şi ierarhia īntre ele, cum să īmpaci deci razantul interferent dintre inteligenţă, sensibilitate şi intuiţie? Toate acestea cer un refuz al tranzivităţii şi colocvialului īn text: „nu doresc să fiu enunţat de propoziţia/ am coborīt din tren pentru a trăi”. Tranzitivitatea, ca baie comodă a satisfacţiei imediate, ca pericol al suficienţei banalului şi al alunecării pe suprafaţa fenomenelor.

Aşadar, nu atīt făptuire. Debarasare; nu trebuie sa „realizezi” nimic, trebuie doar să ajungi acolo, unde eşti şi ai fost dintotdeauna.

Trezire, atenţie, băgare de seamă. Idealul ar fi cel al constiinţei contemplīndu-se pe sine īnsăşi. Con-fiinţare fără de deosebiri. Comuniune cu o arhirealitate. Experimentarea nimicului duce la Tot (astfel, biserica de azi poartă pe spate o grea povară: misticul dezvăluind un gol grozav de potenţial.)

Ori, faţă de clamarea clasică a neputinţei cuvintelor (unde orice evocare e duală), şi trecīnd peste obsesia lumii ca sistem de semne - pe care am uita īnsă a le mai putea descifra īn rătăcirea noastr㠄culturală” depusă īn „geologicele” straturi ale memoriei, cum pesemne mai era posibil īn erele īnc㠄nepervertite” ale preistoriei ...-, ca apoi să se recurgă la prefigurarea geometrică a noţiunilor tot mai abstracte īn jurul unui nestemat mīntuitor, odihnitor al concretului celui mai mărunt, „primirea aceasta de către mine / a unei īnălţimi de frunze pe călcīiul pantofului”, şi sfīrşind cu textualizarea alternīnd intelectul şi sensibilitatea ............

mai mult........

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Dan Lototchi] [Rodica Grigore] [Liviu Antonesei] [Dan Danila] [Andrei Zanca] [Ion Neagos] [Nicoleta Dabija] [Mircea Pora] [Bedros Horasangian] [Adrian Gurgau] [Mihaela Albu] [K. V. Twain] [Magda Ursache] [Oana Hemen] [Vasile Gogea] [Clelia Ifrim] [Radu Ciobanu] [Dorian Obreja] [Nicolae Silade] [Miron Kiropol] [Mircea Petean] [Guner Akmolla] [Mirela Brailean] [Dan Pagis] [Ezra Pound] [Grid Modorcea] [Stephen Gill] [Sonia Elvireanu] [Constantin Stancu] [Victoria Comnea] [Angela M. Cristea] [Ioana Heidel] [Francis Jammes] [Geo Galetaru] [Herbert W. Muehlroth] [Irina L. Mihalca] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]