Andrei Zanca

                                      ANDREI ZANCA - web

                               
               ANDREI ZANCA

   

Interferențe lirice*
                      
 
                           
   Jim Kacian, Haiku & Monoku, Mircea Petean, Haiku și poeme taoiste, editura Limes, Cluj, colecția Coligat, îngrijită de Gheorghe Perian

 

     Într-un interviu, unul din preopinenții cărții menționate mai sus, Jim Kacian declara în mod extrem de semnificativ pentru demersul nostru în ceea ce privește haiku-ul :“Cred că haiku-ul constituie un gen în continuă evoluție, care poate fi descris, însă nu poate fi definit, cel puțin nu în totalitate. Cred că in 99% din cazuri pot explica ca ce constituie un haiku; însă asta este ceva dincolo de o normă, denotând ce anume fun-cționeaza drept haiku, lărgind și genul. Acest lucru mă îndeamnă să cred că haiku-ul este o formă poetică vi-tală și nu ceva de neschimbat, care să poată fi definit prin fiecare nuanță (…) regulile vechilor maeștri japonezi, mai ales Basho și Shiki, sunt importante, dacă vrem să nădăjduim la o întelegere a faptului ce însem-na haiku-ul pentru ei, ce încercau ei să perfecționeze și ce au atins de facto. Nu putem nădăjdui să înțelegem haiku-ul japonez “clasic”, dacă nu avem un fundament referitor la Kigo, Kireji și celelalte fațete ale genului. Suntem condamnați să citim doar suprafața acestor poezii, și simțim atât de multe din arta și semnificația acestor realizări. (…) fiecare artă se realizează în propriul ei context. O poezie în afara tradiției nu este doar lipsită de semnificație, ci și de neimaginat.. Asta nu înseamnă că regulile dătătoare de măsură ale unui Basho, trebuie să fie și pentru noi determinante. Cum și-a găsit el mijloacele de expresie în timpul său, tot astfel trebuie să aflăm și noi, ce este relevant pentru noi și ce ne îndeamnă la scris în era noastră. Aceasta nu este doar o problema de conținut, ci și de tehnica a contextului și a înțelegerii.

Cei ce încearcă să scrie poezii, pe care Basho le-ar fi aprobat, neagă 400 de ani de dezvoltare umană.”

Astfel, Jim Kacian – autor a peste 10 cărți de haiku și alte poezii, proprietar al Red Moon Press, întemeietor al World Haiku Association (împreuna cu Dimitar Anakiev si Ban`ya Natshishi) și fost redactor al Frogpond, jurnalul internațional al Societății de Haiku din America; în ultimul timp a lucrat la o antologie pentru Haiku alternativ în engleză și la găsirea unui spațiu permanent care sa promoveze dezvoltarea haiku-ului în Vest.
     Devine evidentă astfel tendința pe care o propune autorul american. Haiku-ul nu poate fi înțeles fără de raportarea lui la un anume mod de viață, la o atitudine specifica față de viață care este zen-ul: haiku-ul genuine nu poate fi înțeles decât dinspre o anume atitudine în fața vieții care este zenul; zenul, ca spiritualitate cotidiană. În zen nu există nimic „sacru”; totul este sacru. Zen, o înaltă artă a vieţii; însă o artă are prezent (şi nu un viitor cum adesea se afirmă), doar dacă reuşeşte o re-integrare a spiritului (invocat în trecut dintr-un afară), din propriul for adânc/lăuntric.
     Toată marea poezie conţine un element trans-cendent, spre a aminti doar marea poezie anonimă tibetană, chineză, japoneză, din care se desprinde un fin fluid metafizic. Acest lucru îl putem raporta însă şi la experienţa noastră de viaţă. Valorile de azi se bazează nu pe intuiţie şi pe percepţia lăuntrică a sublimului, ci pe focalizarea asupra personalităţii şi asupra lumii.
     Calea aceasta are mereu în fundal conştiinţa mor-ţii, fiindcă doar astfel poţi via în aici şi acum. Abia atunci viaţa dobândeşte acea calitate care îţi permite să vezi ceea ce se petrece în ea. Eşti dintr-o dată, ceea ce se „întâmplă”, mai ales că odată cu înaintarea în vârstă respiri în fiecare clipă tot mai conştient moartea aceasta, zilnic însoţitoare. O confruntare onestă, în care asumându-ţi concomitent şi nelipsita suferinţă, se prefigurează şi drumul de tămăduire în care „realitatea” se estompează mult, tocmai spre a putea fi mai târziu inter-pretată într-un mod adecvat, ne-polar, ne-dual.
    Poezie şi umor cosmic, s-ar mai putea spune. Umorul pare a fi și aici criteriul seriozităţii. Cel lipsit de umor pare a avea carenţe şi în capacitatea de a iubi. Orice fixaţie împiedică actul spiritual, spiritualitatea genuină fiind o înaltă artă. Astfel, paradoxul, atât de propriu haiku-ului, nu este joc de cuvinte, încercând a explica sensul dublu al cuvântului, ci mai ales se referă la incapacitatea limbii de a spune concomitent două lucruri (doar muzica poate acest lucru).
    (Drept paralelă creștină: umorul extrem de fin, .........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Iulian Boldea] [Basarab Nicolescu] [Virgil Ratiu] [Radu Ciobanu] [Daniel Vighi] [Eugen D. Popin] [Dorin David] [Riri Sylvia Manor] [Mihaela M. Stroe] [Marian Draghici] [Andrei Zanca] [Stefanie Golisch] [Theodor Codreanu] [George Simon] [George Popescu] [Mihaela Albu] [Cassian M.Spiridon.] [Iulian Chivu] [Constantin T. Stan] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]