Andrei Zanca - II

                                    Andrei Zanca

                                                           

                ANDREI ZANCA


      
Mircea Petean, conexiuni și con/sacrări extinse
  
                          

Din unele statistici mai noi reiese faptul că ocupăm locul de frunte pe mapamond în ce priveste emigrația; milioane de români se află în afara țării în diverse țări și pe diferite continente, un fenomen de un tragism cumplit pentru un neam atât de încercat de istorie. Cunoscător al acestui fenomen din desele sale peregrinări prin Liguria, Mircea Petean înscrie o nouă carte uimitoare față de cele precedente; în cele ce urmează vom încerca să explicăm mai îndeaproape acest lucru

Textul bine structurat al lui Petean (fiindcă e vorba de un text compact cu o desfășurare înspre un epilog), se caracterizează prin economia personajelor, între care se impune de la început Maria, o româncă trăind și lucrând în Liguria. Nu rezumăm textul aici spre a nu afecta surpriza degustării lui, căci el nu se vrea nici pe departe a fi incifrat, codificat și se impune de la început prin simplitate, sobrietate și prin rigoarea expunerii. Tocmai acest lucru îi conferă farmec și „prinde” în mrejele ei lectorul, dornic mereu să afle cu o anume uimire „ce se întâmplă”.

Trebuie spus însă de la început că autorul pleacă, după cum arată și titlul cărții, de la reliefarea a două planuri, cel exterior al derulării fenomenale și cel lăuntric, ca fiind și cel mai adevărat (lumea exterioară fiind o oglindă a lumii lăuntrice în care observator și obiect observat sunt unul și același și-n care e prezent mereu Martorul tăcut aflat în spatele tuturor manifestărilor).

Aceste planuri interferează necontenit în reluarea lor printr-o tehnică admirabilă și se impun aproape fără “premeditare” în memoria lectorului - o încercare de trezire prin revelarea importanței absolute a tăcerii lăuntrice în actul de salt înspre un alt nivel de conștiintă.
 

Venim pe lume dinspre diferite nivele ale conștiinței, de unde și constatarea aproape deductivă a faptului că trăim și în frecvențe temporale absolut unice, fiecare în timpul și în moartea lui. Lucrurile sunt mereu de o simplitate genială: există două motivații care stau la baza tuturor actelor noastre: teama și iubirea. Se intreabă însă oare mulți, pe baza cărei motivații își iau oare deciziile care prefigurează mai apoi o intenționalitate? Teama aduce mereu cu sine neliniștea, sentimentul că orice ai face îți lipsește ceva, alerta, durerile, mizeriile și suferința. Iubirea are și ea ca bază absolută pacea, pacea lăuntrică dinspre care ea se poate mai apoi înfiripa. Dinspre această pace irizată de iubire e posibil totul.

Lumea în manifestările ei nu este decât oglinda lăuntrului nostru, debusolat, răzleţit, plin de tare, adânc adăpostite, în parte tainic refulate, într-un ecou de angoasă permanentă, un revers pe de-o parte al unei naturi în agonie, de care suntem funciarmente legaţi şi responsabili.

De vreme ce recunoaştem toate acestea în lume, în cei din jur, înseamnă că ele există şi în noi, altfel nu le-am putea recunoaşte. Calea travaliului lăuntric, a asumării, a preluării conştiente şi fără de rezerve, calea involuţiei individuale (în sensul însingurării întru o reîntoacere transparentă spre a depune mărturia divinului în lume), devine astfel o imperioasă condiţie a reechilibrării unei lumi, în care accentul s-a aşezat până acum doar pe latura exterioară, ducând la malformaţii periculoase şi la instituirea unui hybris care ne ameninţă însăşi firea noastră intimă şi colectivă.

Limba pe care o utilizăm vorbind despre Dumnezeu este umană, polară: „dacă numesc Dumnezeu bun, este ca şi cum aş numi albul, negru”, afirma deja în sec. al 14-lea - spre a denota absurditatea unei evaluări morale a creaţiei ori a creatorului - Meister Eckhart (marele mistic german atît de admirat şi de reprezentanţii Estului printre care si de renumitul T. Suzuki, autorul unei cărti comparative între afirmaţiile reprezentanţilor zen-ului, budismului, evanghelilor şi cele ale lui Eckhart; de altfel, marele învăţat şi maestru japonez l-a vizitat în turneul său prin Europa pe Heidegger; atît Heidegger cît şi Hegel l-au studiat în profunzime şi – în mod declarat -, îi datorează enorm lui Eckhart).

Heraclit afirma la fel de limpede: „pentru Dumnezeu totul este frumos şi bun şi drept; oamenii însă au preluat una ca fiind nedreaptă, cealaltă ca fiind dreaptă”. Astfel pe cât de eronat e faptul de-a considera omul ca fiind în „centrul” creaţiei, tot atât de eronat trebuie să fie faptul de-a ridica evaluările morale ale omului în postura de măsură a înţelegerii şi judecării naturii. Aceasta nu denotă decât un ..........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Iulian Boldea] [Mircea Petean] [Liviu Antonesei] [Miron Kiropol] [Mircea Braga] [Magda Ursache] [Eugen D. Popin] [Liliana Danciu] [Andrei Zanca - II] [Mircea M. Pop] [Horea Porumb] [Dan Danila] [Anisoara V. Cira] [Rodica Braga] [Mihaela Albu] [Monica Pillat] [Radu Ciobanu] [Hans Enzensberger] [Guenter Kunert] [Guenter Eich] [Dan Anghelescu] [Juan R. Jimenez] [Wolfgang Baechler] [Saskya Jain] [Hans Dama] [Elisabeth Anton] [Luminita Rusu] [Luca Cipolla] [Eduard F. Palaghia] [Paul Sarbu] [Aurelian Sarbu] [Bertolt Brecht] [Tanikawa Shuntaro] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]