Andrei Zanca

                                    Andrei Zanca

                           

                                

                ANDREI ZANCA


                        
O ÎNTÂLNIRE CU
               HANS MAGNUS ENZENSBERGER
  
                          

     ....eu însumi am tradus tot felul de poezii şi ştiu că prin această activitate poţi flămânzi. (...) oricum, e frecvent cazul editurilor care încasează subvenţiile şi nu cedează nimic traducătorului (...) dacă veniţi odată la München, m-aş bucura sa Vă cunosc şi am putea întreţine şi o conversaţie (dintr-o scrisoare adresată lui Andrei Zanca de către H. M. Enzensberger la 21 ianuarie 2001. Notă: de la acest interviu au trecut niște ani buni. Îl redau însă aici, dat fiind că el relevează azi, ceea ce pe atunci părea doar un joc.

...Și-am pornit-o cât am putut mai repede, după cum se poate lesne închipui. Vizita a fost stabilită telefonic - cum e aici obiceiul -, cu multe zile înainte şi anume într-o după-amiază de sâmbătă, pe 3 februarie. Am stat cu sufletul la gură ori de câte ori suna telefonul ori venea poşta, obişnuit de mai demult cu tot felul de renunţări de ultim moment, uitând că aici în cazul în care se stabileşte ceva, acest lucru se trece într-un terminal şi că este tratat prioritar faţă de orice intervenţii ulterioare. O chestiune de cuvânt, de seriozitate şi onoare, chiar dacă e vorba...de poeţi. Ningea. Ningea în acea dimineaţă de februarie, când am luat-o înspre München. O ninsoare firavă printre picături mari de ploaie. Influenţa Atlanticului se face aici resimţită tot timpul aşa-zisei ierni, în care rareori se depune pentru scurtă vreme o pătură subţire de zăpadă.                

Pe Enzensberger l-am lecturat pentru întâia oară prin 1973, în „Secolul 20“. Era un nume de mare rezonanţă încă pe atunci (slabe, dar certe ecouri răzbăteau până-n România; prietenii nemţi, revistele şi cărţile clandestine, legenda; pentru că Enzensberger este o legendă; la ora actuală, el se află în prima linie a scriitorilor universali şi m-am aşteptat tot timpul să aud că a primit premiul Nobel, care să-i încununeze lista premiilor naţionale şi internaţionale de mare prestigiu).

    „Secolul 20“, o oază a acelor vremuri, publicase un grupaj de poeme; era unicul liman cu prelungiri firave într-un dincolo abia bănuit; erau acolo printre altele două minunate poeme: unul de dragoste „Chestionar la miezul nopţii”, precum şi celebrul poem „În cartea de lectură a ciclului superior”, care începe cu versurile devenite între timp emblematice: „nu citi ode fiul meu, citeşte ghidurile de călătorie / ele sînt mai precise” – într-un anume fel o ars poetica şi un îndemn clar la luciditate, atenţie şi veghe. Mai apoi, în 1974, i-a apărut o culegere de poeme în traducerea Ilenei Mălăncioiu şi a lui Aurelian State: „Sfîrşitul bufniţelor”, ed. Univers.

München-ul sclipea în lumina reclamelor. O populaţie pestriţă bântuia străzile. Ningea şi ploua totodată. Ca întotdeauna, citind mai ales ode... -, am omis a mă uita pe hartă, încât în înstrăinarea de străzi înspre care răzbătea uruitul metrourilor subterane, am oprit o femeie mai în vârstă, întrebând-o de strada poetu-lui. S-a oprit cu o anume rezervă la început, apoi au-zindu-mi doleanţa şi privindu-mă iscoditor, îmi răs-punse că auzise de „străduţă”, însă nu ştia cu siguran-ţă unde se afla. Locuia prin apropiere într-un bloc, spuse, croindu-şi cu pricepere o pârtie prin puhoiul de oameni. Am luat-o pe urma ei. M-a întrebat cu o curiozitate cam neobişnuită pe aici, unde nimeni nu te-ntreabă ce faci, ori ce ai de gând, cu ce ocazie prin München. I-am răspuns că am o întâlnire cu domnul Enzensberger. Ochii i s-au luminat : „Sunt librăriţă aici în apropiere, de 30 de ani…cunosc şi am vândut mai toate cărţile acestui domn”, chicoti ca o fetiţă. Apoi, făcând o volută în jurul unui grup de skinheads: “Ist es nicht lustig?” mi-a spus râzând. Am încuviinţat, mirat de o asemenea nemaiîntâlnită reacţie. Pesemne şi numele lui Enzensberger, prestigiul lui münchenez, jucau aici un rol. Cum mai aveam aprope un ceas până la ora întâlnirii, i-am urmat sfatul intrând într-o cafenea, pe care această mai în vârstă doamnă mi-o indicase la despărţire. Aveau într-adevăr o cafea excelentă: italieni. N-am apucat a mă adu-na în vederea nesperatei întâlniri, sorbind din cafea, că un chelner mă şi chemă la telefon. Am întins mirat degetul mare înspre propriul piept. A încuviinţat din cap zâmbind. Era bătrâna librăriţă. Aflase în blocul ei, unde se afla străduţa cu pricina. M-a uluit siguranţa cu care ghicise că îi voi urma sfatul. „Ist es nicht lustig?“1, a repetat la urmă râzând. Am luat-o prin zloată, departe de vacarm printre străduţe scurte, în formă de labirint, amintindu-mi de străduţele noastre de burg, transilvane. Casa căutată avea aspectul unui fort, ba chiar a provei unui vas de croazieră. Cartier select.

Am sunat la uşa blocului, care se deschise imediat, fără de obişnuita voce răguşită întrebând rece la microfon, cine-i acolo, încă o dovadă a deplinei încrederi că numai eu puteam fi la acea oră….Am pătruns într-un hol elegant şi comod, pardosit cu o mochetă de-un vişiniu închis. Sus se zărea deja capul poetului, aplecat peste casa scărilor: „La ultimul etaj”, răzbătu până la mine vocea lui. ........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dumitru Chioaru] [Mihaela M. Stroe] [Maria Pal] [Mirela-I. Dorcescu] [Sonia Elvireanu] [Adrian Grauenfels] [Ioana Diaconescu] [Dan Anghelescu] [Gheorghe Simon] [Costel Stancu] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Horia Dulvac] [Dragos Niculescu] [Andrei Gazsi] [Paul Leibovici] [Rodica Braga] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Clelia Ifrim] [Ionut Caragea] [Dana Gheorghiu] [Vasko Popa] [Radu Ciobanu] [Richard Reschika] [Daniel Corbu] [Mihaela Albu] [Victor Ravini] [Alexandru Cazacu] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Michael Krueger] [Hans Dama] [Vasile Gogea] [Reiner Kunze] [Selma M- Eisinger] [Werner Goebl] [A. Grauenfels II] [Dan F.- Seracin] [Mihaela Oancea] [Carmen Secere] [Constantin Arcu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]