Angela Burtea

                              

                               Angela Burtea - web

                        


           ANGELA BURTEA

 


                   Clipa


      Clipa! E clipa amândurora, a mea si a ta! E clipa care ne-a îmbrățișat întru iubire! Nu, nu plâng, a fost doar o clipă de slăbiciune, o alt fel de clipă, si tot din iubire fusese. Uitasem gustul clipelor frumoase, iar acum s-au întors, timpul le-a adus si tot el le va lua. Știu, își va cere tributul, măcar să ne lase frumosul, împlinirea! Să fie răbdător!
Oare cum își va cere timpul tributul, te-ai întrebat vreodată? Știam, cunoșteam răspunsul:
-Nu vreau să mă gândesc! ai răspuns ușor îngândurat. Am ajuns la vârsta care nu-mi mai permite să privesc înapoi, dar nici înainte pe timp îndelungat, proiectele mele sunt pe timp scurt, iar limita o îndepărtez în fiecare zi câte puțin.
-Iubirea e un proiect? E suflet, iar sufletului nu-i atribuim proiecte, am spus ușor nedumerită.
- Fals! E cel mai serios proiect, dar și cel mai sensibil. Aici nu lucrezi cu cifre, nu contabilizezi, nu măsori, nu cântărești, iar sufletul știe asta, fiindcă sufletul are rațiunea sa. Tu dragă, cât îmi ești de dragă! De ce întrebi atâtea?
Și dintr-odată n-am mai știut ce să răspund. Mă pierdusem ca de fiecare dată în lucruri mărunte, începusem să descos acolo unde era bine cusut, să despic firul care nu fusese împletit pentru a fi împuținat. Cu fire mărunte și subțiri lucru bun nu se face. Știam!
Ți-amintești? Mi-am așezat capul pe umărul tău și-am zâmbit. Încercam să-ți răspuns trăind timpul.
-Încapi atât de bine în inima mea! ai șoptit, zâmbind spre lumina ce izvora din mine. Și sunt atât de fericit că-ți pot spune te iubesc, încât timpul nu are nimic de-a face cu mine, cu tine, cu noi. A trecut prea mult, lăsând ca timpul să ne trăiască, i-am permis… nepermis de mult s-o facă pe grozavul, luându-ne drept marionete. Gata! Acum, trăim pentru a trăi.
Mi-am dus vârful degetelor spre coada ochilor. Voiam să fac nevăzută o lacrimă care se ivise cu nerușinare, iar tu înțelegeai, fără a privi.


-Să nu te întristezi când mă vezi îngândurat! mi-ai spus, trecându-ți palmele peste obrajii mei îmbujorați. Nu sunt gânduri de îngrijorare, ci e farmecul găsit în poezia noastră! El te transpune, îți aruncă peste fire nostalgia, determinându-te să nu fii niciodată singur, chiar și-atunci când doar cei patru pereți îți sunt martori. Puțini sunt aceia care trăiesc în câteva clipe cât alții într-un an. Ar trebui să fim recunoscători acelor clipe.
-Dar anii…, am bânguit eu.
- Să nu fii supărată niciodată pe anii care au trecut, ei ne ajută să înțelegem mai bine taina timpului, iar timpul aduce ceea ce trebuie, când trebuie. Acum e timpul nostru, bucură-te!
Și brațele tale s-au încărcat cu trupul meu.
-E atât de frumos să ai cui spune te iubesc! mi-ai șoptit melancolic, dar plin de încredere.
Și, din nou, mă simțeam atât de importantă! De-atunci, clipele au căpătat altă dimensiune și niciuna nu seamănă una cu alta.

 

                 Îmbrățișarea!


     M-ai îmbrățișat, iar sufletul meu a licărit, lăsând să curgă o lacrimă de mulțumire. Strălucea ca boaba de mărgăritar, pe când nu apucase să cadă în mâna mercenarilor. Apoi s-a prelins, scriind cu emoție prima filă a poveștii.
M-ai îmbrățișat, iar trupul meu a împrumutat din calda-ți trăire. N-o cunoșteam sau, poate, o uitasem. Oricum era altfel decât până atunci, fiindcă tu erai altceva! Mă priveai pe furiș, trăiai laolaltă cu mine și-ți plăcea că nu cenzuram nimic. La ce bun să pui stavilă drumului pavat cu așteptări îndelungi?
M-ai îmbrățișat, iar ochii mei uitaseră să mai vadă ceva în jur. Străbăteau doar lumina iubirii care așeza paravan spre exterior, căci exteriorul n-are nimic de-a face cu trăirea interioară. Se oglindeau în apa ochilor tăi și trăiau intens bucuria regăsirii. Ochii, ca și sufletul, cunoșteau trecutul și nu puteau fi păcăliți. Își deschideau ferestrele cu mărinimie, iar timpul de mătase măsura intensitatea clipelor și nu trecerea lor.
M-ai îmbrățișat, iar firea mea a îmbrăcat o altă haină. Nu strălucea și nici paiete nu avea, nu lăcrima și nu râdea, nici măcar nu zâmbea, ci doar trăia. Era prea mult sau prea puțin? Știu sigur, era mai mult decât o cană cu vin!
Și m-ai îmbrățișat, ducându-mi cu grijă capul spre pieptul tău. Ai făcut-o conștient! Atunci mi-ai dăruit o parte din inima ta, i-am ascultat înfiorată și-nfometată cântecul, înțelegând că, atunci, bătea și pentru mine. Ce persoană importantă devenisem! O inimă, o altă inimă trăia iubirea mea!
Și-am băut laolaltă clipele, lăsând timpului nemurirea, iar noi am îmbrățișat viața mai cu temei. Nu ne-am făcut promisiuni, fiindcă aripile noastre s-au îngemănat înainte ca noi să deschidem gura. N-aveam nevoie de cuvinte și nici de texte pe hârtie, era suficientă clipa când mintea adoarme, iar sufletul trăiește.

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mariko Sumikura] [Eugen D. Popin] [Paul Leibovici] [Virgil Diaconu] [Dan Danila] [Andrei Zanca] [Gheorghe Simon] [Radu Ciobanu] [Rodica Grigore] [Magda Ursache] [Madalina Barbulescu] [Vianu Muresan] [Andrei Zanca II] [Gheorghe Simon I] [Nicolae V. Sarbu] [Dorian Obreja] [Mihai Posada] [Remus V.Giorgioni] [Rabindran. Tagore] [Ioana Diaconescu] [Ion Haines] [Liliana Danciu] [Alexandru Jurcan] [Mircea Petean] [Dan F. Seracin] [Adrian Munteanu] [Anca Sirghie] [Alexandru Cazacu] [Dragos Niculescu] [Mircea Pora] [Tanikawa Shuntaro] [Mihaela M. Stroe] [Dan Iancu] [Dana Gheorghiu] [Miruna Carp] [Werner Goebl] [Ruxandra Niculescu] [Paul Aretzu] [Dan Chiriac] [Ovidiu Bufnila] [Victoria Comnea] [Victor Ravini] [Constantin Stancu] [Angela Burtea] [Mihai B. Bujenita] [Icu Craciun] [Petre I. Cretu] [Gheorghe Grun] [Florin Logresteanu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]