Anisoara V. Cira

                                  Anisoara Violeta Cira web


 

     ANIȘOARA-VIOLETA CÎRA 

 

       CELESTA: Romanul unui „coup de foudre                                                      
 
                               ,,În loc să trag
                                Ușa
                                În urma mea,
                                Am tras o linie
                                În aer…”

                    (Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu)


     Aceste versuri existenţiale mărturisesc, pe de o parte, o despărţire de trecut, pe de altă parte, o aşteptare, reprezen-tând condiţia iniţială a protagonistei romanului „Celesta”. Visul ei de libertate este dragostea.
     Romanul „Punctul interior” (2010) al doamnei Mirela-Ioana Borchin se termină cu propoziția „Pe mine mă caut”. Ce înseamnă, în acel context, „pe mine?” Un secret al pro-priei ființe? Eroina „Apei” (carte publicată în 2016) se teme că nu va avea timp destul pentru a-l găsi, fiindcă „Apa” se încheie cu enunţul: „Doar timpul vine ca un glonț spre inima mea”. Ambele sunt finaluri tulburătoare..., anticipând starea de spirit cu care debutează „Celesta”, recentul roman al Mirelei-Ioana Borchin-Dorcescu (Editura Mirton, Timișoara, 2018).
     În „Celesta”, eroina nu se mai caută pe o cale incertă, precum protagonistele prozelor anterioare. De data aceasta, căutarea de sine nu se mai desfăşoară în solitudine, în ab-senţa iubitului, ci în relaţie cu acesta, fiind asistată, în perma-nenţă, de el. Văzându-l pe Teodoru, privindu-se în ochii lui ca într-o oglindă, Arina Sălceanu îşi dă seama că el este cel pe care îl proiectase, în imaginaţie, pentru Corina, alter-ego-ul ei din „Punctul interior”... Simte că, în spațiul și în clipa întâlnirii lor, se întâmplă ceva cu totul miraculos, de parcă cei doi au fost trimişi în lumina incertă de la etajul al patrulea de însuşi „Marele Creator”.  

     Se pare că de acum încolo, din preaplinul sufletului Arinei, va curge o singură poveste, după o confluenţă decisivă, precum cea din „Apa”.
     Roman autobiografic, cu inserții ce te învăluie într-un torent, într-un vârtej de lumină, „Celesta” fascinează prin complexitatea sa, care se susţine atât din punct de vedere compozițional, cât și din prisma prin care este privită dragostea. Cei doi protagoniști se iubesc de când se văd prima oară („la noi a fost coup de foudre”), chiar dacă iniţial nu sunt conștienți de acest lucru. Dar mâna destinului nu se lasă dată deoparte.
     Înainte de a-l cunoaşte pe Teodoru, întreaga existență a Arinei se împărţea între studenți, propriii copii, pasiunea de a scrie şi munca solicitantă de la facultate, care implica negreșit dorința de a face totul perfect, de a-şi demonstra valoarea profesională. În această privinţă, Arina o continuă pe Corina, din romanul „Punctul interior”, recomandată ca o „femeie puternică, de carieră, de caracter, foarte atentă la copiii ei” etc. Dar, treptat, Arina se desprinde de acel portret-model, iar „Celesta” devine cu totul altceva decât „Punctul interior”.
     În viața Arinei, Teodoru este o prezenţă puternică. Totul se clădeşte în prezenţa lui şi se întâmplă cu un scop, pe o singură cale din Universul „de dincolo de negură”. Povestea celor doi se preschimbă în simbol. Un simbol plurivalent şi criptic, ce provoacă multe întrebări. Întru interpretarea acestuia se lansează, mai întâi, naratoarea însăși, implicată, ca personaj, în tot ce se întâmplă. Naratoarea intră, în calitate de „interpret”, în propria-i viaţă, cu gândul la răspunsul pe care i l-ar putea da unei studente interesate de cum vorbeşte ea cu soţul său, un renumit scriitor timişorean: „Ce era să-i răspund, de unde să încep, unde să mă opresc?” Sunt întrebări fireşti, de tatonare, preliminare unei analize. Decizia: Arina începe să-i povestească studentei despre ceea ce a primit în acel an – „ceva ce, de fapt, i se cuvenea de mult, dar pentru care niciodată nu este prea târziu”. Ni se livrează astfel o povestire interpretativă. În labirintul textual, se reliefează şi se asociază numeroase simboluri: Casa scărilor, Poarta, Liftul, Cabinetul, Ziua de luni, Ochii plini de lacrimi, EA, Scripturile, Mesagerul, încă din expoziţiune. De exemplu, Teodoru nu lasă cartea promisă, aşa cum s-au înţeles, la Poartă. El trece de Poartă şi urcă până la Arina. Poarta desparte lumea de afară de lumea de dinăuntru, trecutul, de prezent, convenţia, de intimitate. Etajul al patrulea are, de asemenea, o semnificație aparte: marchează treapta înaltă de pe care pornesc cei doi într-un drum ascensional. Patru e şi simbolul răscrucii de drumuri la care se aflau cele două personaje, puse să aleagă încotro o iau, împreună sau separat.
    Titlul romanului însuşi admite o interpretare simbolică. Mulţi ar crede că „Celesta” este EA,.........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Iulian Boldea] [Mircea Petean] [Liviu Antonesei] [Miron Kiropol] [Mircea Braga] [Magda Ursache] [Eugen D. Popin] [Liliana Danciu] [Andrei Zanca - II] [Mircea M. Pop] [Horea Porumb] [Dan Danila] [Anisoara V. Cira] [Rodica Braga] [Mihaela Albu] [Monica Pillat] [Radu Ciobanu] [Hans Enzensberger] [Guenter Kunert] [Guenter Eich] [Dan Anghelescu] [Juan R. Jimenez] [Wolfgang Baechler] [Saskya Jain] [Hans Dama] [Elisabeth Anton] [Luminita Rusu] [Luca Cipolla] [Eduard F. Palaghia] [Paul Sarbu] [Aurelian Sarbu] [Bertolt Brecht] [Tanikawa Shuntaro] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]