Banu Radulescu

                               Banu Radulescu - web                                                                          

 

            BANU RĂDULESCU
                                                       

              Autoportret *
 

   Tare-aș vrea să știu: cum oare
   Sunt la chip și-nfățișare?
   Mă arăt pieziș și șui
   Sau m-asemăn orișicui?
   Pleoapa de ce-mi pare grea,
   Parc-ascunde noaptea-n ea,
   Și de ce se bate ochiul –
   Potolit cu dedeochiul,
   În cafea la ghicitoare –
   Când lumina prea mă doare?
   De ce mâna mi-e zgârcită
   Peste inima smintită
   Descântând, ca într-o cană,
   Ierburi bune pentru rană?
   De ce pieptul ne-ncăput
   Îmi apare prefăcut
   În veston cu bumbi de stele
   Oblojind bubele rele?
   Curg vreo zece vieți prin mine
   Și de toate mi-e rușine
   Că nu-i una mai întreagă
   Tainele să le-nțeleagă.
   Răzmelite și răzbite
   Curg aiurea prăvălite
   Că nu știu de-ar mai putea
   Să le-ntoarne careva.
   De ce oare, de ce oare
   Mă îmbăt mereu de soare
   Și mă doare
   Vântul prins la cingătoare?
   Ochii ăștia nu-s ai mei.
   Anii tineri prea mi-s grei.
   Greu mi-e sufletul de beznă.
  

      
   Fuga mi-e belciug în gleznă.
   Vorba-n gură mi-e coclită
   De o rugă nerostită.
   Și totuși la-nfățișare,
   Sunt așa – ca fiecare!
   Mă privesc într-o oglindă
   Suferindă
   Și bolnavă pân-la os
   De închipuiri pe dos.
   Și mă văd întors haihui
   Cum nu-i chipul nimănui:
   Șters, olog, mâncat de molii,
   Frânt de arșițele bolii.
   Râd că mă credeam haiduc
   Când de-abia scriu și îmbuc
   Și zănatec, peste tot
   Mă lupt ca un Don Quichotte
   Cu o gloabă Dulcinee
   Pentru nu știu ce femee
   Irosind năucul har
   Între Panza și măgar.
   Râd de oameni: nu e cine
   Să ghicească – atât de bine!
   Dau cu pensula și doare
   Țipătoarea mea culoare
   Pentru chip și-nfățișare.
   Dintre toți, eu – cel mai bine –
   Știu cum sunt.
   Și mi-e rușine
   Că nu-i nimeni – cine? cine?
   Să mă vadă – atât de bine!


           Transcedental


   Asemeni unui nufăr
   Care-ncearcă
   Iar floarea albă și-o avântă mândru
   Spre cer…
   Așa și eu
   Încerc cu pasul
   Vremelnicia-n tină
   Și-mi sprijin gândurile toate –
   Smerit – ca-n rugăciune,
   În poala nebuniei îndrăznețe…
   Ca să însemn cu astă
   Răspântia –
   Lumină și gunoiu –
   În care cresc deopotrivă
   Un om
   Și
   O golgotă. …........

 

mai mult........

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Yusuke Miyake] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Irina Petras] [Iulian Boldea] [Virgil Diaconu] [Mihaela Babusanu] [Radu Serban] [Mirela Roznoveanu] [Banu Radulescu] [Andrei Zanca II] [Radu Ciobanu] [Monica G-Maclean] [Maria Postu] [Eugen Dorcescu] [Mircea Petean] [Aurelian Sarbu] [Niculina Oprea] [Geo Galetaru] [Miron Scorobete] [Ionut Caragea] [Liliana Danciu] [Eugen D. Popin] [George Cabas] [Herberto Helder] [Gheorghe Simon] [Iosif A. Brodski] [Marian V. Buciu] [Eugen Matzota] [Ion Pillat] [Dan Danila] [Adriana Weimer] [Const. Raduleanu] [Alexandru Uiuiu] [Radu Gyr] [Werner Goebl] [Paula Romanescu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]