|
Emoții
Sângele mi s-a învinețit
Venele mi-s strâmbe
Inima bate a cazan gol
Și ochii mei se pierd
în valuri de nori!
Mă ciupește clipa
Îmi tremură gândurile
Simt cum sunt inundat
de sentimente colorate!
Sunt încordat ca un arc
Pumnii mi se strâng în suflet
Picioarele mi-s incomode
Și vreau să dispar
și s-apar pe Marte
Departe…
Teama mă bate pe spate
Avalanșa de idei mă-mbată!
Slăbesc, mă albesc și mă topesc…
peste noapte…
Cum scriu eu?
Noaptea curge pe dealuri ca un râu
Scriu ascultând o muzică celestă,
dar mă simt ca în infern…
cu Dante.
O soprană mă prinde strâns
de gâtul inflamat,
mă ridică până-n stele, la muze.
În vid mă sărută…
simt cum notele cântului ei
îmi dansează pe buze.
Apoi îmi asaltează limba
Am o gură melodioasă, de privighetoare
Dar nu mai pot respira din cauza unui DO
agățat de mărul lui Adam.
Înghit un întreg portativ și mă salvez!
Din nou pot asculta îngerii…
Ce! Am murit?
Iar?
Născând un poem
Versul mi se târăşte-n poală
îl măsor dintr-o privire
și-apoi încep să torc un nou poem.
Croşetez cuvânt după cuvânt,
broderia e-aproape gata.
Oare unde s-o expun?
E pentru tine:
„Vreau să fim împreună
până când bătrâneţea
ne va decoji
şi moartea
ne va închide-nghesuit
într-o coajă de alun!”
Dar tu nu vrei,
Eşti claustrofobă…
|
