CORINA DAŞOVEANU

                                      
                           fac fotografii nimănui
 

îți aduc un coniac pentru gânduri. de jazz, e tandră mansarda-mi... e-o seară de joi fără ziduri în noi, celibatari monogami.

e-un vânt gri la fereastră. cineva l-a aruncat printre blocuri.

tu îmi spui "în oraș, dumneavoastră sunteți o toamnă pe tocuri. v-am văzut cum atingeți un arbor și fluturi de frunze se prefac în topaz..."

vântul la geam râde în jocuri, eu tac. mi se sfiește un mac în obraz. să mă apropii de tine (mă-ntreb) or să te privesc printre note de jazz.

dar e atât de drag și cald înăuntru, de parcă am fi albastru topit... o să bem un sărut la-nceput pentru prea tristul timp pân-acum neiubit.

vom fi o-ncăpere de dragoste, o lume de-apoi a raiului dublu, ne vom spune din trup o poveste, într-o joi tu mă afli, te aflu...

îți aduc un coniac lângă ceea ce este.
a venit fântânarul, sâsâiau femeile pe la porți și odată înviau toate de parcă lor le sleia omul apele.

în urma lui rămâneau apele limpezi ca ochii de
                               înger.
execut fotografii negre. am victime rapide.

în special
lucruri care se întâmplă pe neașteptate cum ar fi porunca de a muri pe care o dau unui cuvânt.
... sau orgasmul
pe care îl are o cafea cu scorțișoară când face sex cu întunericul din mansardă.

fac fotografii lungi, pe vârfuri, să ajungă
ca niște copii să deschidă ferestre.

am fotografii ireparabile, din care curg greșeli și șuruburi. n-ai cum să dregi o imagine cu ideile goale.

fac fotografii nimănui. astea sunt cele mai grele, pentru că
mă murdăresc de geometrii singure. când nu mai am motive, chem o pasăre și-mi șterg simplul de ea.

galeria de ghete știi?
e senzația aia de ochelari căutați... cam așa m-a izbit de dimineață o afurisită de dragoste negăsită.

nici oglinzile nu trăiau încă.
dar ea bâzâia în toată casa ca o idee
care își pornește motoarele în cameră dar se duce până la bucătărie după cafea,

de călcâi mi s-a lipit o prostie de poem. îl târșâi după mine prin casă cât mă uit
după nemernica aia de dragoste cu senzația de ochelari pe nas, dar căutați și-n frigider.

înjur ce-a mai rămas din idee și toată galeria de ghete.

remember... femeia
s-a uitat brusc în spate, deși încă nu terminase de împins
muntele dinaintea ei - "te știu,
am pierdut împreună niște îngeri, nu-i așa?

în femeiescul cu fluturi de lut, încă e caldă cerneala muribundă, nu mai e nevoie
decât de o semnătură nedureroasă în palma testamentului.
 

galeria de ghete știi?
e senzația aia de ochelari căutați... cam așa m-a izbit de dimineață o afurisită de dragoste negăsită.

nici oglinzile nu trăiau încă.

dar ea bâzâia în toată casa ca o idee
care își pornește motoarele în cameră dar se duce până la bucătărie după cafea,
înainte să ți-o amintești. plec după ea,

dar cetățeanul Dașoveanu Corina are o galerie de ghete pe hol și mă-mpiedic în lenea lor nocturnă.

de călcâi mi s-a lipit o prostie de poem. îl târșâi după mine prin casă cât mă uit
după nemernica aia de dragoste cu senzația de ochelari pe nas, dar căutați și-n frigider.