Cornel Ungureanu

                                      Cornel Ungureanu - alternante                 

               

          CORNEL UNGUREANU


                            Poezia religioasă, azi

     1. Theodor Damian şi „perihorezele” sale
                     
         

                          

     Îl citesc de multă vreme pe poetul Theodor Damian, pe eseistul şi criticul, pe teologul care conduce o grupare culturală importantă la New York şi revista Lumină Lină/ Gracious Light. Revistă de spiritualitate şi cultură românească: o revistă la care colaborează scriitori din România şi autori români din Statele Unite. Despre poezia lui Theodor Damian au scris zeci de critici şi istorici literari din România şi din lume începând cu Nicolae Manolescu şi Gheorghe Grigurcu până la foiletoniştii legaţi de paginile „ştirilor”. Volumul de poezii Perihoreze este al unui lider spiritual şi literar – al unui literat şi teolog. E un volum al recapitulărilor – al sintezei. Unele cuvinte ale discursului poetic aparţin savantului, teologului, altele supuse, în lanţurile harului poetic, limbajului curent. „Perihoreze”, cuvântul care dă sens Cărţii, trebuie căutat în dicţionar:
     Perihoréză, perihoreze s. f. (Grecism) Mișcare de iubire și de întrepătrundere a Ipostazelor în interiorul vieții treimice. Dumnezeu este unul în ființa Sa și subzistă în Ipostazele Sale într-o desăvârșită împreună-petrecere (din gr. perihoresis).
    Nu „Perihoreză”, ci „Perihoreze” se intitulează volumul. E un jurnal, o „autobiografie”, o mărturisire, o transcriere văzute sub acest semn: al perihorezei. Teologul nu e doar teolog, e un poet care ne vorbeşte despre sine – despre starea poetică pe care o traversează. Termenii pe care-i foloseşte vin din profunzimi care definesc mai bine viaţa şi trecerea.
    Aşadar, prima „stare poetică”, primul capitol al perihorezei este intitulat Nota Bene. Aici preotul, teologul, scriitorul îşi începe primul poem cu două versuri-avertisment despre condiţia umană: „Călătoria în provizoriu/ e condiţia existenţei tale”. Călătoria în provizoriu are etapele ei, momentele ei de îndoială şi de revenire: tensiunea poetică îşi are adevărurile ei. Uneori titlurile poeziei, alteori poeme întregi sunt ale preoţiei.

       
Aparţin celui care împlineşte rugăciunea, rosteşte predica, ne aminteşte de pilda din Noul Testament, dar şi de cartea de filozofie. Sau de poezia exemplară a lui Nichifor Crainic. Un alt pustiu, Veşnica pomenire, Vai Mie ! Egipteanca şi Zosima sunt titluri care inaugurează momente poetice înalte sau discursuri anunţate de primul vers al volumului.
     Partea a doua a cărţii, Ziua a opta, începe cu o autodefinire: Sunt aşa cum scriu. „Peste tot scriu aşa cum sunt/ trăiesc numai/ ca să pot povesti/despre locul de unde vin/ din pustie.” Cum se trăieşte ? „Aşa trăiesc/ ca o albină bolnavă/ care confundă florea/ cu frunza de tei/ şi te duce către alt preaplin/ învăţându-te de-acolo/ nectarul să-l bei”. Să fie Ziua a opta un discurs despre poezie, poet şi arta poetică? Începe cu „locul din care vin/ din pustie” cu avertismentul că „uneori cuvântul se preface-n pustie” şi se încheie cu poemul „Eu sunt pustia”.
     Geografii, partea finală a volumului, este mai intens confesivă. Se opreşte asupra prietenilor, asupra cunoscuţilor, asupra locurilor pe care Poetul le stră-bate. Se întoarce acasă cu poezii, îşi regăseşte un prieten sau altul, lângă München regăseşte alţi prieteni, în Italia se opreşte lângă monumentele de seamă ale istoriei. „Mergi înainte/ Babilonul creşte-n urma ta” scrie poetul care coboară în adâncuruile timpului şi în călătoriile sale. Un capitol al „Italiei” se încheie la Ravenna: „acolo Satana/ este/ asexuat/ l-am văzut în capela domului/ pe peretele stâng/Aceasta e marea problemă/ nu ştiu dacă trebuie/să râd / sau să plâng”.
     Da, aceasta e marea problemă a teologului şi a preoţiei sale. La Pompeii sunt alte argumente despre viaţă şi trecere. Amintirea lui Nietzsche ca şi amintirea lui Parmenide, Platon împlineşte alte versuri. Ca şi amintirea Sfântului Pavel, ca şi amintirea lui Meister Eckhart. Ca şi amintirea lui Mircea Eliade, cu ale sale cărţi despre sacrul ascuns în profan. „Că are şi Eliade gândacii lui/ ca statuia lui Christ la Rio” e cel puţin un elogiu adus lui Mircea Eliade, de al cărui demers teologul şi poetul se apropie. Se apropie şi de Mihail Crama, dar şi de Anca Sîrghie, Gelu Dorian („Ce părere ai, Gelule ?”), de Veronica Balaj, dar şi de Adrian Păunescu („Vorba lui Păunescu: acesta-mi pare lucrul cel mai greu/ ferească-mă de mine Dumnezeu”). Participă la sesiunea ştiinţifică de la Congresul Internaţional de Studii Medievale de la Universitatea de Vest din Kalamazoo, Michigan. „A doua zi/ vizită la Grand Rapids la Mihai Gheorghiu/ eroul din spatele ziarului Lumea românească.”
      Altfel, există o „cădere din vis” în acest volum, o Apokolokintosis (aşa se cheamă un poem), o comedie a întâlnirii Preotului cu adevărurile profane. Trebuie să acceptăm şansa întâlnirii sau a neîntâlnirii poetului cu adevărurile sacre. M. N. Rusu, critic literar important în România anilor şaizeci, şaptezeci, bine aşezat în State, apropiat lui Theodor Damian, va scrie fără să se ferească a ocoli superlativele : „În câteva volume anterioare, ............

mai mult.........

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Franz Kafka] [Doina Uricariu] [Cornel Ungureanu] [Magda Ursache] [Theodor Damian] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Dragos Niculescu] [Horia Dulvac] [Dorina Sisu] [Cristina Struteanu] [Ezra Pound] [Dinu Flamand] [Nicolae Coande] [Mioara Bahna] [Ion Maria] [Alensis de Nobilis] [Adrian Grauenfels] [Gheorghe Simon] [Dan Anghelescu] [Anca Sirghie] [Zudor Janos] [Mircea Pora] [Adrian Grauenfels] [Adonyi N. Maria] [Bianca Marcovici] [Victoria Comnea] [Herbert W. Muehlroth] [Mircea Petean] [Zorin Diaconescu] [Petru Tomoiaga] [Werner Goebl] [Radu Ciobanu] [Ana Blandiana] [Adrian Munteanu] [Fekete Vince] [Palotas Dezso] [Mihaela Albu] [Liliana Danciu] [Mariana Paslea] [Aurel Sorobetea] [Mihai Merticaru] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]