Costel Stancu

 

                   costel stancu - web

                                    

            COSTEL STANCU
                     

                                            
                    IEŞIREA DIN PEŞTERĂ
                                                                                                                        
                      

                ***


     e dimineaţă şi carnea ta
     încă nu mi-a dezvăluit nici o taină,
     femeie - scăldătoare din care nu ies
     niciodată pe de-a-ntregul curat
     din ape se ridică o piatră şi se aşază
     în locul gol al stelei de pe cer
     cine să-ţi vadă ochii prea limpezi,
     cine să te înţeleagă? e linişte.
     Ca într-un tablou neterminat.



                ***


     Doamne, tot la tine ajung!
     Asemeni ocnaşului care
     a greşit drumul şi s-a întors,
     prin tunelul săpat cu unghiile,
     ani şi ani,
     în aceeaşi celulă.

     Fii bun cu mine, ocnaşul!
     Chiar dacă voi mai încerca,
     de nenumărate ori,
     să evadez.

                                              
                
                ***
 

     Nu ştiu nimic despre mine. Dacă aş afla
     mi-ar fi mult mai greu. M-aş prăbuşi
     ca un turn plin cu vizitatori anonimi
     ce vor să-mi vadă viaţa, fără ca eu
     să mă pot împotrivi. Încerc să rămîn aşa,
     fericit în propria-mi necunoaştere.
     Dar, într-o zi, apari tu, femeie
     - momeală prinsă de însuşi Dumnezeu
     în cîrligul de aur al slăbiciunii mele.
     O vreme îţi dau ocol.
     Degeaba, căci sortit mi-e să muşc!
     Te apropii, deschizi ferestre şi uşi
     pe care le credeam, pentru totdeauna, bătute în cuie.
     Mă iubeşti? În limpezimea ochilor tăi
     joacă semnele morţii. Taci. Întinzi,
     prin toată curtea, cearceafuri albe şi plîngi.
     Plîngi ca după o nuntă unde ai fost,
     fără voia ta, mireasă.



                ***
 

     De multă vreme duc în spate un mort
     pe care pămîntul nu vrea să-l primească.
     Încet-încet devin una cu el, nu-i mai simt povara.
     Parcă, la rîndu-mi, aş fi purtat pe umeri de altcineva.
     Şi tot aşa. Formăm împreună un şir de trepte
     spre nicăieri. Omul
     e jucăria preferată a morţii, îmi spui. Se răzbună
     pe ea ori de cîte ori pierde lupta cu îngerii.
     O îngroapă, o dezgroapă continuu, se teme
     de sufletul ei. Eu tac. Ascult. Întind moneda:
     cu o faţă plătesc trecerea, cu cealaltă drumul înapoi.
     Nu mi-e dat să am odihnă pînă cînd,
     la capătul scării, nu va clipi, îngăduitor,
     ochiul lui Dumnezeu.
 

                ***


     După ce ne iubim, deschizi ferestrele
     să intre aerul proaspăt al deşertăciunii.
     Nu pot fugi. Urlu. Zgîrii pereţii
     pînă ajung la coastele altor bărbaţi. ........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dumitru Chioaru] [Mihaela M. Stroe] [Maria Pal] [Mirela-I. Dorcescu] [Sonia Elvireanu] [Adrian Grauenfels] [Ioana Diaconescu] [Dan Anghelescu] [Gheorghe Simon] [Costel Stancu] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Horia Dulvac] [Dragos Niculescu] [Andrei Gazsi] [Paul Leibovici] [Rodica Braga] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Clelia Ifrim] [Ionut Caragea] [Dana Gheorghiu] [Vasko Popa] [Radu Ciobanu] [Richard Reschika] [Daniel Corbu] [Mihaela Albu] [Victor Ravini] [Alexandru Cazacu] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Michael Krueger] [Hans Dama] [Vasile Gogea] [Reiner Kunze] [Selma M- Eisinger] [Werner Goebl] [A. Grauenfels II] [Dan F.- Seracin] [Mihaela Oancea] [Carmen Secere] [Constantin Arcu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]