Cristina Struteanu

                                  Cristina Struteanu - alt

 

              CRISTINA STRUȚEANU
 

                         Cei pe lângă care trecem
                                  Latiș din Lăpuș
                      

                                  

Asta a fost, nu de mult, într-un mănunchi de câteva zile. Puţine. A fost, pur și simplu, un ochi de lumină. Nici bruma nu căzuse. Pleoapa cerului era deschisă larg, anume parcă, să presare azur şi soare auriu. Cernut prin frunziş de aramă, copt, răscopt. Un soi de vrajă, orb să fii, și-o simți. Acolo, în Târgu Lăpuş, Ţara Lăpuşului, poale de Maramureş, toamna însă, locul e umed, ceţos, înfrigurat. Cu teamă m-am dus. Ştiam bine că râul Lăpuş vine la vale, învelit pe umerii de apă, cu burniţe învolburate. De parcă s-ar fi răsucit. S-ar fi răsturnat prin aer curgerea lui, fugit dintre pietre. Dar Târgu ăsta, de sub dealul Rohiei, cumva, mă aştepta. Și uite că nici nu domnea frigul spăimos, care să mă alunge. Dimpotrivă.
     Se împliniseră zece ani.
     Se împliniseră zece ani, de când odihnea în cimitirul de pe coastă, chiar din spatele casei sale, o persoană cu totul deosebită. Vasile Grigore Latiş, așa se numea, se numise. Și rău ce-mi părea, că prea puțină lume știa ce fel de om fusese. Avem obiceiul, cu toții, de a trece pe lângă..., de parcă am mărșălui undeva, goniți din urmă. Dacă vedem, o facem cu coada ochiului, din mers... Dar asemenea om rar întâlneşti. Și e mare câștig de i te oprești în preajmă. Mă bucur că l-am cunoscut, că l-am filmat, nu o dată, şi că l-am ascultat vorbind. Era, pe când făceam emisiuni TV, iar el fascina. Prin excelenţă, magister. Profesor, dascăl, deschizător de inimi. Cel cu darul de a îndruma. Întâi, de a te zgâlțâi puțin, să ieși din confortul stereotipiilor. De a-ţi arăta căile spre tine însuţi. Pedagog charismatic. “Tot ce spune e de ţinut minte”, zisese un tânăr din echipa de filmare, regretând că n-are reportofon (nu erau încă telefoanele hoațe de astăzi). Îl lăsase cu gura căscată avalanșa de idei, jerba de artificii ale gândi-rii și culturii. Dac-ar fi fost înregistrat, consemnat de către studenți, ca Nae Ionescu, câte eseuri n-ar fi răsărit... Dar el era exclusiv retor. Asta se petrecea cu Vasi-le Latiş. Sucea minţile crude, îi transforma în alumnii săi – ceea ce-nseamnă mai mult decât elevi - pe cei ce se întâmpla să-l asculte vorbind, fie și în treacăt. În fond, după modelul antic al lui Socrate. Metoda de a te stârni să vrei să ştii e, iată, nemuritoare.       

    Soţia lui, adevărat stâlp al casei, ca în familiile de odinioară, se cheamă Margareta. Glumeam uneori numindu-i, fireşte, Maestrul şi Margareta. Acum, ea ur-că prin mica livadă în care toţi pomii au fost sădiţi de el, trece pe lângă leagănul de sub nuc şi deschide portiţa spre nicăieri. Cu flori, lumânări şi grebla pentru frunzişul aşternut. I-a înălţat un monument din gra-nit aspru, prea puţin prelucrat. Aşa cum fusese el. Plin de forţă, direct, trezitor. Totdeauna te trezea. Din cotidian, din pasivitate, din letargia obişnuitului. Poc… poc... cădeau în grădină, cu foşnet uscat, câte o nucă, altă nucă. Am adunat câteva şi i le-am pus pe mormânt. Ofrandă lui, de la el, doar el pusese-n pământ nucul uriaș și merii și prunii puieți... Am stat şi în leagăn. Tot el îl construise temeinic, larg ca pentru întreaga familie. Mai demult, operatorul TV aşezase acolo, ca pe o fiinţă, betacamul, aparatul de filmat. Îi făcuse, uşor, vânt. Imaginile legănate au însoţit, în film, versurile lui Latiş. Pentru că sensibilitatea, gândirea i-au irumpt în cele din urmă, în poezie răscolitoare. Volumele se iveau unul după altul, după ce stătuseră gâtuite. Poezie filozofică, de care nu s-ar fi sfiit nici Blaga. Între ele, Dreptele tăceri ale cuvântului mi-au ...vorbit cel mai mult. ”Cunosc oamenii după vocea lor interioară”, îmi spusese. Volume multe, cunoscute puțin...
     Fireşte, am stat o vreme şi în ceardac. Spre vale, se răsfira târgul, cel împănat cu turle. Şi clopote cân-tătoare. În zori sau seara, la ore ştiute, de sărbători sau când pierea cineva, răsunau lung, prelung… Nu erau mari feliile de timp în care să nu fi sunat dangătul. De mai aproape, de mai departe, de aici, de aiuri...
Iar pe ferestrele casei, se revărsau sonate de pian. Cânta fiica lui Latiș, Cristina, farmacistă. Cândva îl ascultasem şi pe nepot. În urmă, student în Cluj, la conservator. Ce bucurie ar fi avut Latiş, meloman profund, să-l fi putut asculta. Drumul profesorului spre muzică începuse de când, mic–micuţ, se pitea duminicile în vreo văioagă. Ca o sălbăticiune. Ghemuit, ascuns, neștiut. Era joc în sat, horă. Dar el nu privea, se sfia. Doar asculta, cu ochii închişi. Muzicanţii îl tulburau pe copil. Uita unde e şi se lăsa luat pe sus, ca o frunzuliţă–n vânt. Un jurnalist de la ziarul local mi-a istorisit acum, târziu, că, în juneţă, profesorul fusese și băutor. Ca toți lăpușenii de altfel. Îi pierea atunci sfiala. Şi sălta, uneori, cu avânt, pe-o masă. Tropăia şi horea. “Horea cu noduri”, cea pe care a făcut-o vestită Grigore Leşe. După ce-a deprins-o de la un anume cioban, Nicolae Piţiş, din Lăpuşul Românesc. O vară a stat Leșe în podul şurii, de la stâna omului, împins de Latiş s-o facă. “Du-te, măi, c-ai voce faină, învață, că nu e cântare mai învăluitoare ca asta”, așa-i spusese. De ce nu? De ce n-ar fi “beut” Latiș, în ţara horincii celei adevărate? De ce nu s-ar fi lăsat cuprins de horire şi poftă de viaţă omul cel învăţat, cărturarul? Nimic din ce-i omenesc să nu-i fie străin...           
     Cărturarul.
    Nu ştiu dacă Noica îl va fi văzut vreodată în acest zbor al firii. Probabil, nu. Dar tovarăş de peregrinări .............

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Franz Kafka] [Doina Uricariu] [Cornel Ungureanu] [Magda Ursache] [Theodor Damian] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Dragos Niculescu] [Horia Dulvac] [Dorina Sisu] [Cristina Struteanu] [Ezra Pound] [Dinu Flamand] [Nicolae Coande] [Mioara Bahna] [Ion Maria] [Alensis de Nobilis] [Adrian Grauenfels] [Gheorghe Simon] [Dan Anghelescu] [Anca Sirghie] [Zudor Janos] [Mircea Pora] [Adrian Grauenfels] [Adonyi N. Maria] [Bianca Marcovici] [Victoria Comnea] [Herbert W. Muehlroth] [Mircea Petean] [Zorin Diaconescu] [Petru Tomoiaga] [Werner Goebl] [Radu Ciobanu] [Ana Blandiana] [Adrian Munteanu] [Fekete Vince] [Palotas Dezso] [Mihaela Albu] [Liliana Danciu] [Mariana Paslea] [Aurel Sorobetea] [Mihai Merticaru] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]