Dan Anghelescu

                                    ANGHELESCU DAN web 1

 

                   DAN ANGHELESCU
              

                    Vintilă Horia: Poetul și Poezia sa
                    
                      

                             „Atunci a venit poesia
                                  Și-a deschis fără zgomot
                                  Ușile și ferestrele lumii
                                  Făcând din mine măsura
                                  Tuturor lucrurilor.”   

                                           Vintilă Horia

 

      Percepţia publică asupra lui Vintilă Horia (singurul romancier român încununat cu premiul Goncourt, tradus în peste 40 de limbi, eseist, poet  şi, dincolo de toate acestea, un autentic savant – de cel puţin aceeaşi anvergură cu Mircea Eliade) înregistrează în ultima vreme schimbări notabile. Sunt tot mai numeroase – şi diversificate ca formă – manifestările prin care imaginea acestei mari personalităţi literare a exilului românesc revine în vizibilitatea publică. Se pot aminti, între acestea, colocviile ample dedicate Centenarului Vintilă Horia (decembrie 2015, la Craiova și Alba Iulia, urmate imediat de cel de la Universitatea Alcala de Henares, Spania), apoi congresul Exipora, 2017 de la Mediaş, seria de autor „Vintilă Horia”, lansată de doamna Silvia Colfescu la editura Vremea, apariţia unui număr tot mai mare de articole, studii, lucrări de licenţă ori teze de doctorat. Dar profilul acestui mare scriitor a început să capete pregnanţă şi o strălucire aparte nu numai graţie notorietăţii eclatante a premiului Goncourt şi nici datorită nedreptei, mincinoasei şi mizerabilei cabale ce i s-a instrumentat de către guvernul stalinist, antiromânesc de la Bucureşti, cât prin înalta valoare literară şi spiritual-românească a scrisului său, evidentă (și) în cărţile (inedite) editate recent: Memoriile unui fost săgetător, Jurnalul de sfârşit de ciclu şi Jurnalul torinez, precum şi magistralul şi eruditul eseu La Croix (Crucea), probabil unul dintre cele mai importante manuscrise ale eseisticii exilului românesc, recuperat şi publicat pentru prima oară în România de Cristian Bădiliţă.
   

 De curând, ampla – şi deosebit de promiţătoarea – serie de autor Vintilă Horia de la editura Vremea s-a îmbogăţit cu încă o nouă şi valoroasă apariţie, antologia poetică Culorile tăcerii, ediţie îngrijită, cu un cuvânt înainte, intitulat sugestiv „Coincidentia oppositorum”, aparţinând Mihaelei Albu. Profesor universitar cu o carieră de excepţie (cu ea a fost redeschisă catedra „Nicolae Iorga” la Universitatea Columbia din New York în 1999), Mihaela Albu a devenit, pe parcursul ultimilor ani, una dintre personalităţile de prim-rang între cercetătorii care s-au dedicat studierii literaturii şi revuisticii exilului românesc, publicând numeroase lucrări de mare acurateţe şi rigoare ştiinţifică.  
      Antologia de faţă adună între coperţi cele şase volume de poezie publicate de Vintilă Horia de-a lungul întregii sale vieţi, trei în ţară (Procesiuni - 1936, Cetatea cu duhuri - 1939, Cartea omului singur - 1941) şi alte trei în exil (A murit un sfânt - 1952, Jurnal de copilărie - 1958 şi Viitor petrecut - 1976). O valoare aparte, din perspectiva istoricului literar, o capătă volumul şi prin faptul că Mihaela Albu, introducându-ne în peisagistica specială a alcătuirilor lirice datorate acestui poet, ne-a oferit totodată şi anumite poziţionări ale acestuia: fie faţă de propriile creaţii dintr-o anume perioadă (v. fragmentul intitulat Postfaţă la un deceniu personal), fie reflecţii asupra rosturilor poeziei în actualitatea timpului său. Aşa se face că în anexe au fost incluse textele unui Cuvânt înainte scris de Vintilă Horia la Antologia poeţilor români în exil (Colecţia Meşterul Manole, Buenos Aires, 1950), precum şi o Introducere la Poesia românească nouă ca deschidere la antologia editată de poet în Colecţia Meşterul Manole (Publicaciones de la Asociación Hispano-Rumana, Salamanca, 1956). Sunt adaosuri destinate să pună în lumină luciditatea, rigoarea, spiritul polemic şi profunzimea cu care analistul Vintilă Horia tratează fenomenul poetic. Astfel, în literatura română, el consideră că numai odată cu Blaga şi Barbu s-a reluat tradiţia eminesciană a poeziei înţeleasă ca instrument de cunoaştere. Întemeierile pe un asemenea principiu pot da contur şi sensului contrar: cel al non-poeziei. Prin el se ilustrează realitatea (?!) poeziei din Rusia şi România post-belică, comentatorul accentuând că aceasta din urmă, în acel moment, „nu mai serveşte pentru a cunoaşte, deci pentru a permite o normală evoluţie a spiritului către un adevăr/.../ ci pentru a opri pe loc, pentru a îngheţa faustic o perioadă pe care o anumită grupare politică  o confundă cu infinitul, o consideră definitivă.”
   Dar, într-un plan mai general, poezia ca instrument de cunoaştere devine un argumentum ad verecundiam ilustrativ pentru unitatea întregii opere horiene, subliniind completitudinea acestei unităţi. Indiferent de forma adoptată de Vintilă Horia, pasiunea şi vocaţia pentru Cunoaştere impregnează totalitatea exprimărilor lui. .........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mircea Braga] [Carmen Sylva] [Ion Pop] [Rodica Grigore] [Rudy Roth] [Dan Danila] [Gellu Dorian] [Victoria Milescu] [Dan Anghelescu] [Sanziana Batiste] [Magda Ursache] [Paul Auster] [Radu Ciobanu] [Max Jacob] [Stefan D. Dancus] [Paula Romanescu] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Cees Nooteboom] [Andrei Zanca] [Wolfgang Baechler] [Horst Samson] [Maria Bologa] [Alejandra Pizarnik] [Anastasia Dumitru] [Karl Krolow] [Joaquin Baquero] [Victoria Comnea] [Gabriel Cojocaru] [Paul Tumanian] [Florin Sindrilaru] [Eugen D. Popin] [Patrizia Cavalli] [Vasili Mazurin] [Vasile Gogea] [Sorin Grecu] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]