Dan Anghelescu

                               ANGHELESCU DAN web

                                       

           DAN ANGHELESCU

 

               Vintilă Horia - Credinţă şi Cunoaştere

                            se dedică lui Cristian Bădiliţă

                                         

            Motto:  O, Doamne, nu Te-am căutat atât/../                       Spre a fi înţeles, cât pentru a înţelege....  

                      (Sfântul Francisc din Assisi)
                                 

      Un fapt editorial de excepţie s-a produs în primele luni ale anului 2017. Sub îngrijirea doamnei Silvia Colfescu, editura Vremea adăuga la valoroasa serie de autor dedicată lui Vintilă Horia un amplu şi erudit eseu intitulat Crucea. Tradusă de Ileana Cantuniari, prefaţată de Radu Preda, cartea devenea un eveniment şi prin faptul că, în agitata – şi nu tocmai primitoarea – noastră actualitate, bibliografia unicului român câştigător al premiului Goncourt se îmbogăţea cu încă o valoroasă scriere inedită. Cel ce descoperise în arhivele horiene de la Collado Villalba (Spania) dactilograma eseului, Cristian Bădiliţă, atenţiona asupra acestei apariţii, oferind şi informaţii importante. Numele descoperitorului se regăsea şi printre cei cărora li s-a datorat desfăşurarea manifestărilor dedicate sărbătoririi centenarului Vintilă Horia în 2015. Tot el, în tandem cu Silvia Colfescu, editase Memoriile unui fost Săgetător şi, la aceeaşi editură, Vremea, alături de academicianul Basarab Nicolescu, publica, sub titlul În căutarea Omului Total, „actele colocviului Vintilă Horia: o sută de ani de la naştere”. Din neobositele lui investigaţii se anunţă, în pregătire, încă o carte inedită: Vintilă Horia, Jurnal de sfârşit de ciclu.
   Potrivit informaţiilor pe care le-a pus în circulaţie, după apariţia eseului Crucea, textul a fost elaborat la solicitarea editorului Michel Random pentru o colecţie specială (Les

symboles), coordonată de acesta la editura Le Félin din Paris. Însă, prin ruptura intervenită între Michel Random şi editură,  publicarea a fost abandonată, dactilograma rătăcindu-se în arhive. 
     Lapidare, consideraţiile lui Cristian Bădiliţă asupra textului au apărut, nu tocmai firesc, pe căi colaterale şi nu în paginile cărţii. Trecem peste acest (nu chiar un) amănunt şi le reproducem fragmentar. Este subliniat caracterul personal, horian al eseului ce se situează dincolo de orice influenţă culturală şi teologică. „Vintilă Horia, scrie comentatorul, abordează simbolismul Crucii frontal, într-un demers deopotrivă polemic (împotriva moliciunii, a dezintegrării spiritualităţii occidentale) şi apologetic (Crucea este un simbol viu, care poate resuscita virtuţile noastre spirituale). În al doilea rând, se mai spune, trebuie amintită ambianţa guénoniană în care a fost redactat acest text. Din mărturiile pe care le-am obţinut de la Theodor Cazaban, Paul Barbăneagră, Basarab Nicolescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca reiese faptul că autorul capodoperei Dumnezeu s-a născut în exil devenise, cu timpul, tot mai apropiat de paradigma de gândire şi interpretare a lui Guénon, frecventând, între altele, şi cercul de ezoterişti din apartamentul lui Paul Barbăneagră de la Paris. Nu întâmplător ultimul său Jurnal se intitulează Jurnal de sfârşit de ciclu, aluzie clară la ultima vârstă, kali-yuga, a decadenţei, din Breviarul guénonian. În al treilea rând, Crucea are o valenţă testamentară.”
   Din întristătoarea postumitate a lui Vintilă Horia, unul dintre cei mai importanţi scriitori români ai veacului trecut (acela pe care, foşti adulatori din tată-n fiu ai regimului ceauşist încearcă azi, din răsputeri, să îl eternizeze în exil şi uitare) ni se oferă acum una din marile cărţi ale exilului românesc: Crucea. Ea a izvorât din conştiinţa tragică a celui care, traversat de un cataclism al istoriei, aspira la reinstaurarea ordinii pe care, pierzând-o, umanitatea nu a mai ştiut să se regăsească cu propria esenţă şi nu a mai reuşit să se recunoască pe sine. Lumea se afla sub criza înnoptării tuturor sensurilor (Schelling) pe care Vintilă Horia o va resimţi şi o va denunţa cu toată forţa spirituală a scrisului său. Ecoul rostirilor lui Oswald Spengler l-a urmărit mereu şi pentru că disolutivul Timp Faustic instaurase refuzul oricărei interiorizări. Prezentul şi devastatoarele urniri ale istoriei, păreau să adeverească sensul cumplit al versului scris de T.S.Eliot: „This is the way the world ends” (The Hollow Men).
     Vom înţelege astfel de ce, pentru exilatul scriitor român, Crucea, într-un asemenea timp, devine temă fundamentală prin „... latura istorică şi eshatologică pe care acest simbol o ascunde şi o relevează în dubla sa proiecţie în spaţiu ........ 

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dorin Tudoran] [Dan Anghelescu] [Liviu Antonesei] [Bedros Horasangian] [Lucian Vasiliu] [Radu Ciobanu] [Clelia Ifrim] [Theodor Damian] [Mircea Doreanu] [Dan Danila] [Dorin David] [Wolfgang Hilbig] [Bianca Marcovici] [Paul Tumanian] [Persida Rugu] [Leon-Iosif Grapini] [Christopher Kloeble] [Gheorghe A. Neagu] [Hans Dama] [Susann Blochberger] [Adriana Weimer] [Dan Chiriac-Kyre] [Ingeborg Bachmann] [Simion Danila] [Yehuda Amichai] [Veronica Balaj] [Paul Sarbu] [Otilia Hercut] [Ion Haines] [Sonia Elvireanu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]