Dan Anghelescu

                                    ANGHELESCU DAN web 1

 

                   DAN ANGHELESCU
              

        Ştefan Baciu – poet al unui tragic aproape-departe
                    
                      

      „Veniţi aduceri aminte, sunt prizonierul vostru / Aşezaţi-mă pe covorul fermecat al iluziilor / şi spuneţi pentru o clipă măcar, ca sunt aici / Nu sunt decât două staţii de tren / Până la cireşii din Râmnicul Vâlcea.”                                         Ştefan Baciu

„Ştefan Baciu scria poezie aşa cum puşcăriaşii ţinuţi la izolare îşi povestesc sieşi ca să nu uite să vorbească./.../ durere veche, rămasă nemântuită.”   Constantin Eretescu

 

     Apariţie fulgurantă în poezia tinerei generaţii interbelice, Ştefan Baciu a fost – şi pe bună dreptate – primit şi privit, în lumea literară a momentului, ca un copil minune al poeziei. La numai 17 ani, în 1935, primului său volum intitulat Poemele poetului tânăr i se decerna premiul Scriitorilor Tineri acordat de Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, acelaşi premiu pe care, cu un  an înainte, îl premiseră Eugen Ionescu pentru Nu, Emil Cioran pentru Pe culmile disperării, Constantin Noica pentru Mathe sis sau bucuriile simple şi Horia Stamatu pentru poemele din volumul Memnon. Evident, Ştefan Baciu era, încă de pe atunci, reprezentantul uneia dintre cele mai strălucite generaţii de tineri scriitori români. Aşa cum va scrie Mircea Vulcănescu, acea generaţie avea să fie „ceva mult mai subtil, mai nestatornic şi mai delicat/..../ oameni (care) trăiesc aceleaşi probleme, sunt subjugaţi de influenţa aceloraşi modele vii /.../ mai mult o unitate psihologică, cu rădăcini istorice şi biologice, decât o unitate propriu-zis spirituală1... Subjugaţi de influenţa aceloraşi modele vii”. Într-adevăr, au existat factori modelatori a căror influenţă a fost hotărâtoare asupra unora sau altora dintre aceşti tineri. Astfel, dacă o parte a generaţiei, aceea din jurul lui Mircea Eliade, rămânea prizonieră sub fascinaţia socraticului profesor Nae Ionescu, în ceea ce-l priveşte pe Ştefan Baciu,

dar şi pe alţii (Vintilă Horia, Ion Şiugariu, Axente Sever Popovici, Ovidiu Caledoniu, Horia Niţulescu, Grigore Popa) un rolul primordial l-a avut, se pare, Nichifor Crainic şi revista Gândirea. Un articol semnat de Vintilă Horia în 1936 (Nichifor Crainic şi Gândirea) e pe deplin lămuritor în acest sens: „...Gândirea a atins pe rând, prin reprezentanţii ei, toate culmile geniului românesc, de la literatură şi filosofie, până la muzică şi pictură./.../perspectivă cuturală în care s-au integrat toate spiritele creatoare de după război2.”
     Desigur, atât Ştefan Baciu, cât şi Vintilă Horia, începând de la un anume moment, se vor îndepărta şi de Gândirea şi de Nichifor Crainic. Ceea ce, totuşi, nu va şterge amprenta spirituală pe care revista, ca şi mentorul ei au lăsat-o, fie asupra creaţiei lor, fie (în gigantica încordare de forţe contrare din epocă, apusul fascist şi răsăritul bolşevic!) asupra modului în care ei aveau să gândească, pe mai departe, lumea şi timpul ce li s-a dat. Fără îndoială, fiecare dintre ei îşi va croi propriul drum şi propria rostire literară. Iată de ce, vorbind despre poezia lui Ştefan Baciu, cunoscută în general pentru limbajul ei vizibil acordat la exigenţele modernităţii, n-ar trebui să ne surprindă o serie de versuri unde vom regăsi sonorităţi de o (aparent) uimitor-tradiţională vibraţie mistică. Trecându-se, mult prea uşor, peste dicţia de îndrăzneaţă modernitate, ciudăţenia a fost, cu grăbire, pusă pe seama unor epigonice reverberaţii argheziano-voiculesciene. Se făcea abstracţie de faptul că epoca acelui început era dominată de ceea ce atunci s-a numit fenomenul Crainic. Petru Ursache este cel ce ne reaminteşte de rugurile aprinse (cu mistică rezonanţă) în sensul taboric de cărţile lui Nichifor Crainic1. Iar deceniul patru a fost tocmai momentul când atât Ştefan Baciu, cât şi tinerii (reuniţi, mai apoi, sub semnul Meşterului Manole) s-au aflat sub iradiaţiile unor cărţi fundamentale semnate de mentorul Gândirii. Una dintre ele, Puncte cardinale în haos (1936) era întâmpinată cu elogii vibrante: cartea de conştiinţă, evanghelia românismului, cartea veacului, profetism biruitor etc. Poate că şi de acolo, poemele tânărului  braşovean se vor fi încărcat de acea adâncă sete de Dumnezeire, de Înalt şi de Sublim. E uimitoare smerenia şi aspiraţia lui întru puritate celestă şi perfecţiune spirituală din acest Psalm de supunere: „...Mai bine, Doamne de m-ai fi ţinut,/ Să mă târăsc netrebnic rob în ceruri,/ Să şterg de praf al îngerilor scut/ Şi Precistei să-I văd de giuvaeruri./ Seara, scoteam pe boltă luna. Dimineaţă,/ Ieşeam cu oile Prea-Bunătăţii Tale,/ Şi pruncilor le-aş fi adus dulceaţă/ Şi lui Sân-Petru îi coseam sandale.” Pentru poet, Dumnezeu este mereu aproapele, sprijinul şi lumina ascunse chiar în „tocul care-acum Te scrie”. Senzaţia de sacralitate pluteşte.........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Iulian Boldea] [Mircea Petean] [Liviu Antonesei] [Miron Kiropol] [Mircea Braga] [Magda Ursache] [Eugen D. Popin] [Liliana Danciu] [Andrei Zanca - II] [Mircea M. Pop] [Horea Porumb] [Dan Danila] [Anisoara V. Cira] [Rodica Braga] [Mihaela Albu] [Monica Pillat] [Radu Ciobanu] [Hans Enzensberger] [Guenter Kunert] [Guenter Eich] [Dan Anghelescu] [Juan R. Jimenez] [Wolfgang Baechler] [Saskya Jain] [Hans Dama] [Elisabeth Anton] [Luminita Rusu] [Luca Cipolla] [Eduard F. Palaghia] [Paul Sarbu] [Aurelian Sarbu] [Bertolt Brecht] [Tanikawa Shuntaro] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]