Dan Florita Seracin

                                       

                                  Dan Florita-Seracin web- A

 

          DAN FLORIȚA SERACIN

 

                           A OPTA TREAPTĂ
 

     Spre dimineaţă, Andrei Azuga avusese un vis ciudat. Se făcea că urca o scară cu nenumărate trepte, la capătul căreia se întrezărea o lumină difuză. Semăna întrucâtva cu scara locuinţei sale, tocmai de aceea, încă visând, îşi spusese nemulţumit că iarăşi lăsase becul aprins pe coridor. Din cauza repetatelor scumpiri ale curentului electric, era foarte prevăzător cu treaba asta, dar poftim, se mai întâmpla uneori, căscatul de el, să uite ce avea de făcut. Cine nu deschide ochii, deschide punga, netotule, se admonesta singur în astfel de împrejurări enervându-se, ca pe urmă tot el să-şi reprime nemulţumirea, că numai de asta nu avea nevoie, îşi spunea, de când cu cardiopatia lui ischemică, agravată în ultimul timp.
     Să urci pe o scară, îşi dăduse cu presupusul un domn în aceeaşi dimineaţă, pe când aşteptau împre-ună să deschidă la farmacia din colţ pentru medica-mente compensate, căruia îi povestise, neavând altceva de făcut, ciudatul vis, hm!, ce poate să fie?... Numai de bine, presupun. Să urci e bine, să cobori e rău!... Ceea ce mă uimeşte, adăugase Andrei Azuga, e că urcam scara foarte uşor. De când cu cardiopatia mea ischemică, urc scările cam greu. Simt că mă sufoc. Uitaţi, spusese, văzând că mai trăgeau vreo doi cu urechea la vorbele sale, când urc scările locuinţei mele, tot la a opta treaptă trebuie să mă opresc. Că mă strânge ceva în piept şi mi se pune un nod în gât de nu mai pot respira. La început trebuia să mă opresc după a douăsprezecea treaptă, apoi după a zecea, acum tot la a opta… Trec uneori minute bune ca să pot continua. Dar scările din vis le urcam uşor, aproape zburând, săream peste două, asta da ciudăţenie!... Ca să vezi! se miraseră oamenii, încruntând îngânduraţi fruntea. 
     De obicei, la coadă la compensate sporovăia cu prietenul său Laichici, vecin în blocul alăturat.

El avea necazuri cu prostata şi-i prescrisese medicul nişte medicamente cu nume complicate. Naiba să le ia, bombănea Laichici, netezindu-şi cu palma reţetele boţite prin buzunare. Cum de le găsesc numele astea păsăreşti, nu mă pot dumiri. Parcă înadins le caută, să-ţi răsuceşti limba zicându-le. Nu ştiu cum se des-curcă fătucele de la farmacie cu reţetele astea, că eu habar n-am ce scrie pe ele!
     De la o vreme însă, Laichici nu mai venea la coadă la compensate. Andrei Azuga o vedea în schimb pe fiică-sa, cu care mai schimba o vorbă. Cum se mai simte? o întreba el prevăzător. Rău, îi răspundea ea cu jumătate de gură, de parcă i-ar fi împărtăşit o taină. Că atunci când ne ţineam de capul lui să se ducă la cuţit, el nu şi nu!... Că se duce, că nu se duce, cu o moarte tot e dator, zicea. Aşa că…
     Andrei Azuga se necăjea auzind-o. Laichici fu-sese partenerul său de table şi petrecuseră multe clipe frumoase pe câte o bancă din faţa blocului. Laichici îl cam bătea, ştia să învârtească bine zarurile în palmă. Îl cam golea de bani, fiindcă îi cerea câte o bere de fiecare joc câştigat. Mai la urmă, nu se mai mulţumea cu berea de rând, la sticlă, ca tot omul, ci pretindea Tuborg la tub!... Măi să fie, dar de când te-ai domnit tu aşa? obişnuia să îl întrebe. He, he, râdea Laichici, ne adaptăm şi noi. Alte vremuri!...
     Ultima oară când îl vizitase arăta mult slăbit. Nu mai veniţi, îl rugase fiică-sa. Că plânge ori de câte ori vă vede, de când zace la pat. De ce mi-a căzut tocmai mie pacostea asta pe cap, îmi zice, şi nu lu’ tăntălău’ ăla de Azuga?
     Apoi se enervase iarăşi. De mult nu-şi amintea Andrei Azuga să se mai fi enervat aşa. Pe când discutau la coadă despre semnificaţiile visului său, deschisese uşa farmaciei o fătucă în halat alb şi le spusese că deocamdată compensate nu se dau, poate mai târziu…Da’ când? întrebaseră toţi de acolo într-un glas. Păi să sosească şefa, venise răspunsul fetei, dând să se strecoare, zgribulită sub hălăţelul ei, pe uşă îndărăt. Nu, nu ştiu, se bâlbâise ea, auzind vocile tot mai ridicate ale unora, şefa ştie. Când o fi să vină, vine!... Puţină răbdare!...
     Se iscase o revoltă spontană, mâini se agitaseră acuzatoare, vorbe grele se făcuseră auzite, rostise şi Andrei Azuga printre dinţi câteva. Să li se facă şi să li se dreagă aşa şi pe dincolo tuturor şefelor de pe lumea asta!... Apoi lumea se potolise, convenise să se facă o listă, să mai poată merge să-şi vadă de treburi. Că suntem creştini, vorbiseră câteva femei mai în vârstă pe un ton conciliant, de ce să facem scandal, ia să vedem dacă pe vremea scorniceşteanului vă dădea mâna să vă agitaţi atâta! Atunci era ordine, maică, nu glumă! Vai ş-amar de noi cu democraţia asta! Ne-a procopsit, vorbă fie, Dumnezeu cu ea, că suntem răi maică. Şi ăsta-i numai începutul!... .........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Miron Kiropol] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Iulian Boldea] [Liviu Ioan Stoiciu] [Ion Neagos] [Traian Stef] [Doina Popa] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Radu Ciobanu] [Mircea Petean] [Dan Florita Seracin] [Eugen Dorcescu] [Daniela Radu] [Victoria Comnea] [Nicolae Iuga] [Dinu Virgil] [Ela Jakab] [Dan Anghelescu] [Julien Caragea] [Dan Chiriac-Kyre] [Viorel Dadulescu] [Mihaela Albu] [Vasile P. Tomoiaga] [Aurelian Sarbu] [Nicolae Coande] [Sonia Elvireanu] [Dana Gheorghiu] [Iulian Chivu] [Boris Marian] [Geo Vasile] [Christel Ungar] [Carolyn M.Kleefeld] [Petru Hamat] [Hans Dama] [Mirel Brates] [Aurel I. Brumaru] [Mariana Moga] [Victoria Milescu] [Valeriu M.Ciungan] [Paul Sarbu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]