Dana Gheorghiu

 

                                     Dana Gheorghiu - web A

                                             

          DANA GHEORGHIU

  

                        PROVINCIA DIN NOI

 

     Cum scrieţi? Mai exact, cum vă scrieţi cărţile, am fost întrebată, atunci când realitatea istorică sau viaţa spirituală a unui spaţiu de largă respiraţie — în cazul de faţă Banatul — vine în atingere cu ficţiunea, alcătuind o creaţie literară?
     Dacă cercetarea etnografică sau antropologică sunt, în mod cert, cauzale, deductiviste, urmând cu rigoare un plan al lor, prestabilit, logica creaţiei literare e diferită şi aşază materialul după linii de forţă proprii. În vreme ce adevărul etnografic, de pildă, tinde să fie cât mai exact, adevărul literar tinde să fie plauzibil. Verosimil, cu alte cuvinte şi, prin aceasta, convingător.
     Există mărturii ale unor scriitori care recunosc că, în cazul unui anumit roman, bunăoară, ce-şi trăgea rădăcinile dintr-un fapt istoric, sau o anumită perioadă istorică, iniţial şi-au făcut proiecte riguroase de elaborare a cărţii, dovedite pe parcurs inutile, căci nu au fost respectate! O carte te ia cu sine, te trage după ea, îţi pune în faţă neprevăzutul. Şi tocmai acest neprevăzut, aş zice, citându-l aci pe Radu Ciobanu, aflat într-un dialog cu Monica Pillat1, „e cheia autenticităţii, inefabilul care întotdeauna ameliorează planul iniţial, raţional, conferind creaţiei fluidul vital, căldura şi tensiunea vieţii“.
     Cei care abordează un asemenea gen de literatură cunosc aceste „devieri“. Dar ele sunt valabile şi-n cazul literaturii propriu-zise întrucât, dându-i deplină crezare lui J. L. Borges, „cărţile se scriu singure“. Mai mult, ele izvorăsc din „memorie şi uitare“ şi abia în clipa aceea, când te debaresezi de toate, poţi fi pe drumul tău, cu adevărat.
     Un roman se poate naşte din cele mai neaşteptate sugestii: o imagine vizuală, un glas sau un vis, o aromă cunoscută, o stradă ori o fereastră deschisă. Mă opresc aici, pentru că, în cazul meu, eliberarea fluidului creator a fost prilejuită de vederea unei ferestre deschise.

                              
Aflată la parterul înalt al unei clădiri destul de părăginite, din cartierul copilăriei — faimosul Fabric timişorean!
     Vin în faţa dumneavoastră cu două volume: unul, de povestiri: Die Fabrukler (Povestiri din Fabric). Evi-dent, o carte a cartierului, nicidecum a mahalalei, ţin să precizez acest lucru, întrucât Timişoara şi oraşele bănăţene, în general, nu şi-au avut mahalalele, ci doar cartierele lor. Şi al doilea, trăgându-şi, iniţial, seva din primul, romanul Pesta. Nu Buda-Pesta, cum au mai crezut unii, înşelaţi, poate, de titlul, ci Pesta, adică Ciuma — Marea Ciumă, care a bântuit continentul şi-a ajuns şi pe meleagurile noastre, secerând o pătrime din populaţia Timişoarei. În miez de secol XVIII.
     Revenind, însă, la primul volum. La acea scânteie care, aprinzându-se, a dus la scrierea lui. Cum spuneam, o fereastră deschisă, de la parterul înalt al unui imobil. Zărită întâmplător. De pervazul căreia, cu mulţi ani în urmă, stătea sprijinit un adolescent retardat: Erwin. Şi o povestire, întâia, scrisă dintr-o suflare, purtându-i numele. Curând, revelaţia, trezirea. Conştiinţa faptului că pot scrie multe altele, asemănătoare, povestiri izvorâte din acelaşi spaţiu, atât de familiar. Extrase din acelaşi „lăuntric“, unde se conservaseră, fără ca să ştiu ori să mă gândesc la ele. Lumea cartierului copilăriei, a acelei „provincii“. Provincia din noi, existentă în fiecare, indiferent de întinderea ei, şi care aştepta să fie resuscitată. Aşa simţeam.
     Mi-am amintit, apoi, de două cărţi ilustre. Întâia, cea a poetului american Edgard Lee Masters, cu a sa Antologie a orăşelului Spoon Rivers, unde citirea unor inscripţii funerare îi este un veritabil stimul în a da viaţă unor personaje şi, prin ele, unei întregi comunităţi.
Recreeând un spaţiu, viu, colorat, clcotitor, plin de dramatism şi de pasiuni — acela al orăşelului în care aceştia au vieţuit. Consumându-şi întâmplările, mai mult sau mai puţin obişnuite. Până la urmă, destinul. Procedeu regăsit, de altfel, şi la Marin Sorescu, în ciclul La lilieci, unde cadrul atât de pitoresc al satului se conturează, creşte, desăvârşindu­se, odată cu „eroii“ săi, ce-l definesc, „nemurindu-l“, şi-l împing într-un plan imaginar, mai expresiv şi mai convingător decât cel real, investindu-l cu atributele perenităţii. Fără să ştiu de la început, instinctiv, înspre aci mă îndreptam.
     Şi iată-i, ivindu-se pe rând, adulţi, copii şi bătrâ-ni: Marcela şi Vanda, Pisti-bácsi, Johanna, Peter, Mihai, Raika. Şi încă mulţi alţii. Personaje reale sau fictive — amănunt lipsit de importanţă. Desăvârşind, însă, laolaltă un „mythos“ şi-un „topos“: acela al Fabricului timişorean.
     Pentru această „punere în scenă“ am urmărit, cu stricteţe, cadrul. Spaţiul cartierului, cu străzile, pieţele şi parcurile sale. Şi mai cu seamă, m-am străduit să sur-prind şi să redau spiritul, cu totul particular, al acestuia, menit să unifice masa umană.........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Miron Kiropol] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Iulian Boldea] [Liviu Ioan Stoiciu] [Ion Neagos] [Traian Stef] [Doina Popa] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Radu Ciobanu] [Mircea Petean] [Dan Florita Seracin] [Eugen Dorcescu] [Daniela Radu] [Victoria Comnea] [Nicolae Iuga] [Dinu Virgil] [Ela Jakab] [Dan Anghelescu] [Julien Caragea] [Dan Chiriac-Kyre] [Viorel Dadulescu] [Mihaela Albu] [Vasile P. Tomoiaga] [Aurelian Sarbu] [Nicolae Coande] [Sonia Elvireanu] [Dana Gheorghiu] [Iulian Chivu] [Boris Marian] [Geo Vasile] [Christel Ungar] [Carolyn M.Kleefeld] [Petru Hamat] [Hans Dama] [Mirel Brates] [Aurel I. Brumaru] [Mariana Moga] [Victoria Milescu] [Valeriu M.Ciungan] [Paul Sarbu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]