Dana Gheorghiu

                                Dana Gheorghiu - web -altern.

                        
         DANA GHEORGHIU


                    SERTARUL IOLANDEI
                        (fragment de roman)

                            

    — Există lucruri de care ţi-e greu să te desparţi, spuse Iolanda, apropiindu­se de dulăpiorul de lângă perete şi deschizându-i sertarul din mijloc. Şi nu mă refer aci la ceva de preţ, ci pur şi simplu la anumite flecuşteţe, care ar trebui aruncate după folosinţă. Cum ar fi, de pildă, biletul ăsta de intrare la un muzeu — preciză şi, prinzându-l cu două degete, îl flutură pe dinaintea ochilor Alexandrei.
    — Păi, e de la Louvre, apucă să observe aceasta, în timp ce Iolanda îl puse-napoi.
    — Ei, şi?! Doar un petec de hârtie, nu crezi? Şi mărţişoarele astea înnegrite — le adună în palmă, ca s-o întindă, desfăcută, în direcţia Alexandrei. Ori păunul ăsta de hârtie creponată, rosti în grabă, după ce-şi scutură mâna, lăsând să-i alunece mărţişoarele printre degete, al cărui mic stativ a fost înfipt, cândva, într-o prăjitură. Şi el! Sau inima asta crăpată, de silicon. Vezi, câte sunt? Fleacuri, nimicuri, fată dragă, pricepi? Sunt de azvârlit, nu de păstrat!
    — A, desigur. Dar n-ai s-o faci, pentru că au o valoare... sentimentală.
    — Exact. Ai nimerit-o. Deşi nu-mi place cuvântul, ţinu să precizeze.
    — Nici mie, admise Alexandra, privind-o în ochi. Îmi veni, aşa, la repezeală, spuse c-un glas înăbuşit, de parcă s-ar fi scuzat.
    — Da, toate, continuă Iolanda, fără a lua seama la cuvintele Alexandrei, e musai să le fac vânt! decise, în timp ce, dintr-o mişcare energică, dădu să închidă sertarul. Se răzgândi, lăsându-l crăpat.
    — Toate, reluă, distanţându-se puţin, când le revăd, ştiu cu precizie de unde provin: cine mi-a dat invitaţia, ori mărţişorul, pandativul etcetera şi atunci nu mi-e deloc la îndemână să le arunc. Înălţă din umeri, exasperată. Pricepi? Apucături de băbătie!

   — Nici pomeneală! o contrazise Alexandra. Şedea adâncită-n fotoliul de lângă masă, ţinând în mână o scrumieră mică, de cristal, neutilizată vreodată. O învârtea între degete, orientând-o înspre bătaia lumi-nii, ca să surprindă, când şi când, irizările sticlei. Lică-rul, fugar, albăstriu, pe care încerca să-l reţină.
    — Să n-aud asta! continuă şi depuse, atentă, scrumiera în mijlocul mesei. Le ai de multă vreme şi când ai început să le pui de-o parte, acasă, nu erai o băbătie! Le-ai adus cu tine, s-au adunat treptat, deoa-rece ai simţit nevoia să le păstrezi. Şi-ţi dau dreptate: nu orice lucru se mototoleşte, se rupe ori se îndoaie, ca să ajungă la coşul de gunoi! Ne legăm, adesea, de obiecte întrucât sunt… se opri puţin şi înălţă ochii-n tavan, în timp ce căuta cuvântul potrivit. „Depozitare de amintiri“, zise dintr-o suflare, c-o intonaţie triumfătoare.
 
      Iar ele, amintirile, ca să prindă viaţă, pot fi stâr-nite şi de miresme, ba chiar şi de-un iz nedorit, la fel cum mai pot fi provocate de sunete, dintre cele mai diverse, de gusturi ori glasuri, fie chiar şi de târşâitul leneş al unor paşi. Le poate aduce cu sine şi-o umbră tremurătoare pe-un zid, sau o chemare vagă, răzbind, până la tine, dintr-un loc îndepărtat. Aducerile-aminte pot fi resuscitate şi de-un fir de lumină, strecurat pe sub o uşă; de forma ciudată a unui nor sau de cochilia subţiată a unei scoici, păstrată, ani în şir, într-o vitrină. Ori de mersul cuiva, asemănător cu acela al altcuiva. Uneori, modulaţia unui glas, aproape identic cu tim-brul altui glas, te poate tulbura. Alteori, revederea unei bănci dintr-un parc, şi, nu o dată, imaginea unei străzi, unde îţi pare că „ai mai fost“, cândva, îţi vor aduce în minte chipurile unor oameni, care au însemnat ceva, în viaţa ta.
      Şi-i cauţi, mereu, fără să ştii. Iar ei se află mult mai aproape decât crezi, locatari eterni ai inimii! Să-lăşluind în ungherele ei, unde s­ar zice c-au fost uitaţi şi abandonaţi, dar nu sunt, de vreme ce-ţi revin în preaj-mă, atât de lesne. Regăsindu-i, pentru un timp, totul va deveni înduioşare şi recunoştinţă. Dar mai ales dor. Un dor neostoit, după acele fiinţe dragi, plecate spre alte tărâmuri!

       Iolanda înaintă câţiva paşi spre mijlocul camerei, interpunându-se între geam şi uşă. Cum sta aşa, cu spatele întors către fereastră, opunându­se unei raze de soare ce se infiltra în interior, câteva particule aurii, săltăreţe, de praf conturară o aură în jurul ei. Alexandra le urmărea uimită jocul, într-o tăcere fermecată.
   — Mda, aprobă c-o jumătate de gură Iolanda, revenind în dreptul dulăpiorului, spui tu ceva. Uneori şi eu mă mir de ce-am îngrămădit în cutia asta. E-un vraiştims total! Mereu îmi zic s-o degajez de mărunţişuri, o asi-gură c-un soi de îndârjire, şi când le iau la sortat — nu mă-ndur! Mai am şi altele, destule, imaginează-ţi. .............

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dumitru Chioaru] [Mihaela M. Stroe] [Maria Pal] [Mirela-I. Dorcescu] [Sonia Elvireanu] [Adrian Grauenfels] [Ioana Diaconescu] [Dan Anghelescu] [Gheorghe Simon] [Costel Stancu] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Horia Dulvac] [Dragos Niculescu] [Andrei Gazsi] [Paul Leibovici] [Rodica Braga] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Clelia Ifrim] [Ionut Caragea] [Dana Gheorghiu] [Vasko Popa] [Radu Ciobanu] [Richard Reschika] [Daniel Corbu] [Mihaela Albu] [Victor Ravini] [Alexandru Cazacu] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Michael Krueger] [Hans Dama] [Vasile Gogea] [Reiner Kunze] [Selma M- Eisinger] [Werner Goebl] [A. Grauenfels II] [Dan F.- Seracin] [Mihaela Oancea] [Carmen Secere] [Constantin Arcu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]