Eugen Dorcescu

                                                  

                     Eugen Dorcescu - web

 

              EUGEN DORCESCU

                                  
          „Spre nicăieri”: Saga unui mitropolit uitat 

 

     De aproape trei ani, din iarna lui 2015, citesc, recitesc, reflectez îndelung la cele citite și iarăși citesc o carte extra-ordinară și contradictorie, care mă atrage și, în egală măsură, mă alungă, ceea ce ar putea însemna că mă fascinează. O carte plină de energie și de vervă, polemică, vindicativă, patetică, probabil în exces, inegală, lirică, realistă până la cru-zime, până la ce numeam eu altădată, referindu-mă la căutările recente din artele plastice, mimesis tautologic și, simultan, nesfârșit de ficțională și de himerică. Alternând enunțuri diafane, povești pure, dureroase, de dragoste (Lucreția – Vasile), rememorări încărcate de emoție, de nostalgie și de farmec (Bunica Lucreția, Bunicul – Bunul John, mătușa Emilia, Mama Ioana, fratele Dan, Tata Alexandru, colegii universitari), scene de familie, peisaje, pe cât de vii, pe atât de simbolice (Castanul Turcului) etc. etc., cu inadmisibile concesii făcute limbajului mizerabilist al nefericitului moment actual din literatura noastră, animată, parcă, de ură de sine și de porniri sinucigașe. O carte care nu poate lăsa indiferent pe nimeni, o carte care – de ce oare? – , în ciuda mesajului său de copleșitor interes, a paralizat spiritul critic: mulți au citit-o și o citesc, mulți o dezbat în fel și chip, mulți o elogiază, mulți o neagă, dar nimeni – absolut nimeni, din câte știu eu, nu a găsit timp, pricepere și, poate, curaj s-o comenteze, la lumina literei scrise. Fapt regretabil, stingheritor, pentru așa-zisa angajare a criticii în slujba valorii.

Fiindcă, declar deschis și categoric, Spre nicăieri, romanul în două volume (I. Piatra de silex; II. Întâmplător sau nu?), 1200 de pagini, semnat de Mirela Radu Lazarescu și George Safir și apărut la Editura Eurostampa, Timișoara, în 2014, este o carte de indiscutabilă valoare, unică în peisajul sărac și în van gălăgios al literelor contemporane din România.
O carte de indiscutabilă valoare, atât prin miza ei tematică

 

(reabilitarea unui ierarh nedreptățit), precum și prin miza ei estetică (în principal, epicizarea dialogului) – ambele realizate la cote foarte ridicate. O carte de mare valoare și în privința valențelor compoziționale și stilistice. Păcătuind, însă, cum ziceam, la nivelul așa-zicând microscopic, al pauzelor din tumultul discursului, atunci când curentul epic, învârtejit, devastator, se oprește spre a-și trage sufletul. Din nefericire, în asemenea clipe, lipsa de discernământ și de gust, a unuia din autori (sau a amândurora?) preia temporar inițiativa, contrazicând, jignind chiar, cu gratuite trivialități, sublimul stilului înalt și al problematicii înalte, ce caracterizează întregul.
Presupun că autorii nu au cunoscut, sau nu au luat în seamă, avertismentul Ecclesiastului (10, 1): „O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregăteşte miresme; puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune”. 
Dar, curios, inclusiv aceste scăderi (pe care, în ce mă privește, le detest, indiferent unde, când și sub pana cui s-ar oploși) capătă, contaminate de contextul superior, o valoare hermeneutică: anume, generează întrebări și îndeamnă la discutarea serioasă a adecvării limbajului la natura și structura mesajului. Altfel spus, formația intelectuală și talentul unuia din autori (cel puțin) transferă, în cele din urmă, volens – nolens, întregul text pe teren academic, aulic.
Tăcerea criticii (a receptării manifeste), deloc justificată, deloc scuzabilă, deloc îndreptățită, poate fi, însă, explicată. Mai întâi, prin originalitatea frapantă, prin ineditul formulei compoziționale: întregul roman este construit pe dialogul celor doi autori, ei fiind rezoneurii, personajele prim-planului acestei uriașe construcții epico – scenice. În plan secund, pe estradă, evoluează nenumărați ipochimeni, se derulează evenimente epocale (al doilea război cu urmările sale, Revoluția din 1989 etc.) și, mai ales, în plină și crudă lumină, se confruntă, faptic, dar și principial, metafizic, doi actanți, doi actori impozanți, două prezențe memorabile, deopotrivă în istorie și în ficțiunea romanescă: Mitropolitul de pioasă aducere-aminte, „martir” (după spusa unui strălucit om al Bisericii, drag mie) Vasile Lazarescu (victima) și Mitropolitul N.C., preopinentul (pretind autorii, sprijinindu-se pe ample documente) răuvoitor, chiar malefic.
Autorii – personaje, pe de o parte, și cei doi mitropoliți, pe de altă parte, au în comun caracterul și destinul lor polemic (în sens etimologic: gr. polemos – război, luptă). Din acest motiv, cu sau fără voia lor, toți patru evoluează într-un univers demonic, aidoma altora, mai puțin vizibili, precum Gheorghe, cel ce ține un crâncen jurnal de front sau mulți din cei angajați în beligeranțe politice și sociale, cei cufundați în mlaștina Samsarei.
Dar eșafodajul de rezistență al cărții mai are, spre meritul lui, un pol, unul pacific, angelic, în măsură să deschidă și să favorizeze și o lectură spirituală, chiar teocentrică, a roma-nului: Lucreția, apariție clară, ideală, deloc idealizată, perfect credibilă, perfect verosimilă, intens luminoasă, .........           

mai mult......

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dorin Tudoran] [Liviu Antonesei] [Magda Ursache] [Ion Muresan] [Irina Petras] [Bedros Horasangian] [Maria G.Calandrone] [Vasile Gogea] [Radu Ciobanu] [Clelia Ifrim] [K.V. Twain] [Dan Danila] [Victoria Comnea] [Iulian Boldea] [Attila Jasz] [Eugen Dorcescu] [Gabriela Feceoru] [Stefan D. Dancus] [Christopher Kloeble] [Ioan Grosan] [Vasile Muste] [Paulina Popa] [Dorin David] [Iancu Motu] [George Echim] [Yehuda Amichai] [Nicolae Silade] [Alexandru Jurcan] [Mariana Floarea] [Daniel Lacatus] [Hans Dama] [Werner Goebl] [Ruxandra Niculescu] [Eugen Matzota] [Remus V. Giorgioni] [Mihaela Oancea] [Slavomir Gvozdenovici] [Petar Milosevici] [Daniela Radu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]