FLORENTIN SMARANDACHE
      
            
          
         MEMENTO DE CÂND ERAM ÎN VIAŢĂ

„Cântam, şi marea îngropa cântecul
sunet cu sunet,
     luasem din alge verdele/ pe retină/
     şi din lumină sorbeam sorbeam albuşul.

Am intrat în mare
cum ai intra în suflet,
şi marea a rămas în flux,
iar ca reflux, am plecat eu.

Marinarii din port duhneau toţi
a soare. Apa scuipa.
Apa scuipa flegme de meduze
pe ţărm.
Se scutura cât cerul un albatros.

Intrasem în mare
      cum ai intra în suflet,
şi marea m-a umplut de peşti
pe dinăuntru...”


Mi-au găsit cadavrul a doua zi – pe un dig.
era ros prin interior.
Ştirea s-a anunţat diferit.

În „The Time”: „La Marea cea Neagră, vremea
este albă, şi temperatura apei în creştere.”.

În „Luceafărul”, la numele meu, Geo Dumitrescu
scria: „Nimic Nou!”.


 

                   EU, PROMETEUL

       „M-au alungat oamenii, m-au dat afară.
        Apoi, m-au dat afară de-afară”

E iarnă înspre voi.
Ferestrele sunt goale până la brâu.
Au mucegăit lângă cutia de scrisori aşteptările,
        barba îmi creşte/ pe dinăuntru,
        în barbă-mi cresc cuvintele.
Vântul suflă de pe ziare literele pe jos.

       „Alerg după strigătul meu de copil,
        atât de grăbit încât urechile-mi intră
                            năuntru!”

„M-au alungat oamenii, m-au dat afară.
Apoi m-au dat afară de-afară!
Acum vor să mă ucidă.
Iată, au şi scos arma,
ARMA SECRETĂ a lui E. Jebeleanu:
p  o  e  z  i  a.”

      
                   CÂNTÂND ÎN PLOAIE

                                 lui Marin Sorescu

Degetele ploii bat în ferestre.

De multe ori îmi trimit gândul înainte
să cerceteze terenul,
apoi mă aştept pe mine
ca pe un câine.

Degetele ploii bat în ferestre.
Nu mai pot să cânt,
Cuvintele nu le mai pot,
        nici floarea,
        nici maşina,
        nici carul cu boi.
N-u m-a-i p-o-t s-ă p-o-c-i.

Şi degetele ploii bat în ferestre.
Îmi scot ochii
pe geam la plimbare.
        Hai vino dragă şi mai fă curat
        prin mine.