FLORENTIN SMARANDACHE
      
            
          
 RĂDĂCINA INIMII TOPEŞTE COARDELE LIREI

Astrul într-o eclipsă
   s-a îndoliat
     și vechiul rulou
        al lui Saturn
          apasă pe oameni.

             În mătasea unei sălcii
               rădăcina inimii
                  topește coardele lirei
                    în elegii.
                       Planta amintirilor
                         își apleacă umărul.
                            Deci, voi închiria
                              plăpându-mi tinerețe
                                 viselor.



              DRUMUL SPRE LUMINĂ

Natura sforăie prin bălți
   cu orăcăit de broaște,
     prin grădini de zarzavat
        pepenii umflați de lene
          își strâng fustele
             de vrej
               să meargă la culcare.

                  Dintre păduri venind
                    o peșteră de smoală
                       și-arată dinții albi
                         de stalactite
                            rânjind la mine,
                              ea îmi reamintește
                                 că drumul spre lumină
                                   trece prin întuneric.
                                      În luptă cu tăcerile 

       
                                               și gândul
                                        am rupt în bucățele mici
                                          de amintiri
                                             întreaga zi de ieri.

 

                    CONFESIUNE
 

În mine-au loc cutremure
  cât muntele
     de-adânci,
       și viața ca un leandru
          se scutură
            de zâmbete.
               Pe tabla neagră
                 a disperării,
                    cu mâini nesigure
                       mai scriu
                         câte-o iluzie.
                           Şi-atâta vreme-am îngropat
                              în căutări,
                                şi portrete-am ridicat
                                   Melanholiei!
                                     Acum mă simt
                                        ca o închisoare
                                          a sufletului meu.

                 HIPERBOLE DE SOARE

Astronauții cară Luna
  pe Pământ,
     rupând din natură
       hiperbole -
          de soare.

            La margini desuete
               de mileniu
                 urma frântă
                    a zborului venust
                      sângerează dulce...

                         Și fi-vom viața-ntreagă
                           doar sportivi:
                              săritori în Înălțime!i