
FLORENTIN PALAGHIA
EA ERA ATÂT DE FRUMOASĂ, CA UMBRA UNEI IDEI !
Într-un scurt interviu pe care îl propuneam publicării Scânteii Tineretului după 1983, Nichita Stănescu afirma faptul că în ultima vreme artele plastice, după modesta părere a Domniei sale, au cunoscut o înflorire fără precedent, așa cum a fost un deceniu al poeziei, după care un deceniu al prozei, acum ne aflăm în deceniul picturii românești. Nichita era un mare iubitor de pictură. De altfel avea o înclinație deosebită la desen. Pictori și plasticieni și nu numai, adaug azi la acest articol scris în anul amintit mai sus, poeți și scriitori și o mulțime de alți prieteni, aveau la el ușa în permanență deschisă. Rămânea și studia la nesfârșit, cu ochii ațintiți pe câte un tablou ori pe monezile vechi pe care le cumpăra cu prețuri astronomice și le vindea ori dăruia pe nimic. Studia cu atenție câte o tușă de penel și întorcea de nenumărate ori pe față și dos monezile lui, de care era foarte mândru. Avea o colecție impresionantă. Afirma de altfel că poezia și pictura sunt surori gemene. Când a plecat în fosta Iugoslavie, la Struga, ca să-și recupereze Coroana de aur a poeziei, un fel de replică a Nobelului pentru literatură, i-am propus să-i păstrez la mine cele două genți diplomat cu monezi vechi și diplome. La el, în Piața Amzei, putea să intre oricine doar dând un brânci la ușă. Poți să te uiți Pala la ele de câte ori vrei, dar nu le strica ordinea! I-am amintit mult mai târziu, după întoarcere, eram cu fotograful și prietenul scriitorilor, Vasile Blendea să-l fotografiem cu Coroana de aur : Nichita, nu ți-am restituit gențile cu amintiri! Așa e, ai dreptate, mi le dai tu! Invitat în 2016 de Adam Puslojic la un Congres al scriitorilor în Serbia am rememorat Struga și ne-am plimbat prin Belgrad pe urmele amintirilor. L-a iubit pe Nichita care i-a dăruit un autoportret: Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește. Era solicitat să verniseze expoziții de pictură și răspundea întotdeauna cu plăcere. Ochiul și poezia vorbei lui surprindeau, cu finețe de critic de artă, atmosfera de mister și culoare a penelului. Cu sufletul lui imens mângâia pânzele descoperind simboluri și forme pe care le transforma în minunate și surprinzătoare eseuri, care multe, sunt convins, s-au pierdut, rămânând doar în memoria celor care vrăjiți l-au ascultat.
|