Francis Jammes

Web Design

 

                     Francis Jammes - web

                                    

          FRANCIS JAMMES

                (1868-1938)  


                                             

              RUGĂCIUNILE SMERENIEI


    RUGĂCIUNEA PENTRU MĂRTURISIREA NEȘTIINȚEI
     

        
Coboară aici, aici jos, în simplitatea pe care Dumnezeu o vrea!
M-am uitat la viespii, construindu-și cuibul în nisip.
Tu, ca și ele, inimă firavă și bolnavă: fii blând,
Fă-ți munca cea de zi cu zi, încredințată ție de Dumnezeu.
Am fost plin de trufie, motiv pentru care am rătăcit în viață.
Am crezut că sunt altfel decât ceilalți:
Acum știu, o Doamne, că n-am fost altfel niciodată,
Altfel decât cuvintele scrise, pe care oamenii le-au născocit,
De când întâi Adam și Eva s-au trezit în paradis
Sub fructele, care înfloreau nemăsurat în lumină.
Și nu sunt altfel decât cea mai săracă piatră.
Uite acolo, iarba e liniștită, iar mărul se-nclină greu
Împovărat la pământ, tremurător și-n fierbinte dorință —
O, ia din sufletul meu, căci atâta suferință am îndurat,
Falsa mândrie a făuririi este încă în ea.
Totuși nu știu nimic. Nu sunt nimic. Și nu vreau mai mult
Decât să văd uneori, cum un cuib se leagănă în vânt
Pe un plop roșiatic ori un cerșetor care șchioapătă pe străzi luminoase,
Anevoios, cu crăpături pe picioare care sclipesc sângeroase în praf.
Doamne, ia de la mine această mândrie, care-mi otrăvește viața.
Și fă-mă asemenea cu berbecii de pe pășunea voastră,
Care pururea la fel, din tristețea toamnei, aplecați umil,
Înspre sărbătoarea primăverii merg, împodobită cu verdele pajiștii,
Dăruiește în scrieri noblețea mea:
Ca în sfârșit, să destăinui, că inima mea ecoul
Lumii îl repetă doar, iar tatăl meu cel blând
Doar rânduiala pruncilor m-a învățat.
Gloria e efemeră, Domnul și duhul, trudesc în zadar -
Singur el o are pe deplin și oamenilor mai departe o dă,
Dar ei, repetă mereu doar același cuvânt
Ca un roi de albine, care trec prin ramuri înfrunzite de vară.
Dăruiește-mi aceasta, azi când în zori de la pupitru mă ridic,
Eu la fel, cu cei care în duminica asta frumoasă la tine vin
Și-n brațele bisericii albe, dinainte-ți îngenunchează,
Umil mărturisindu-și simplitatea și necunoașterea.

 

                traducere: Maximilian Dengg
    

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Liviu I. Stoiciu] [Florin Logresteanu] [Dan Anghelescu] [Mircea Pora] [Mircea Petean] [Marian V. Buciu] [K. V. Twain] [Magda Ursache] [Dan Danila] [Iulian Chivu] [Ion Tudor Iovian] [Marian Visescu] [Boris Marian Mehr] [Ion Rasinaru] [Oana Hemen] [Ezra Pound] [Dinu Flamand] [Mihaela Oancea] [Dorin David] [Stephen Gill] [Adrian Munteanu] [Dorian Obreja] [Dan F. Seracin] [Liliana Danciu] [Gheorghe Simon] [Ana Blandiana] [Liviu Antonesei] [Anca Sirghie] [Radu Ciobanu] [Paul Sirbu] [Francis Jammes] [Miron Kiropol] [Clelia Ifrim] [Ovidiu Bufnila] [Emily E. Dickinson] [Stefanie Golisch] [Herbert W. Muehlroth] [Werner Goebl] [Luca Cipolla] [Georgeta Resteman] [Nicolae Matcas] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]