FRIEDRICH NIETZSCHE
      

              
                Singur

 

Corbii țipând
zboară spre oraș cu larmă mare:
va ninge curând ‒
bine-i de cel ce o patrie are!

Acum împietrit,
te uiți înapoi, ah, cât a trecut!
Am fost smintit,
în prag de iarnă în lume să fug?

Lumea ‒ o poartă
spre mii de pustiuri tăcute și reci!
Cine-a pierdut odată
ce-ai pierdut nu se oprește în veci.

Alb ca varul acum,
blestemat prin iarnă să treci
asemenea unui fum
ce caută-ntruna ceruri mai reci.

Zboară, pasăre, cârâie-ți
cântecul cum o pasăre de pustie și-l cântă! ‒
Nebunule, tăinuie-ți
inima-n gheață și dispreț sângerândă!

Corbii țipând
zboară spre oraș cu larmă mare:
va ninge curând ‒
vai de cel ce nicio patrie n-are!


 

• În românește de IOAN MILEA
   

FRIEDRICH NIETZSCHE

            Vereinsamt

Die Krähen schrei'n
und ziehen schwirren Flugs zur Stadt:
bald wird es schnei'n, —
wohl dem, der jetzt noch Heimat hat!

Nun stehst du starr,
schaust rückwärts, ach! wie lange schon!
Was bist du Narr
vor Winters in die Welt entflohn?

Die Welt — ein Tor
zu tausend Wüsten stumm und kalt!
Wer das verlor,
was du verlorst, macht nirgends Halt.

Nun stehst du bleich,
zur Winter-Wanderschaft verflucht,
dem Rauche gleich,
der stets nach kältern Himmeln sucht.

Flieg, Vogel, schnarr
dein Lied im Wüstenvogel- Ton ! —
Versteck, du Narr,
dein blutend Herz in Eis und Hohn!

Die Krähen schrein
und ziehen schwirren Flugs zur Stadt:
bald wird es schnein, –
weh dem, der keine Heimat hat!