George Popescu

                                      George-Popescu web

                                                        

          GEORGE POPESCU

                             
     Dan Anghelescu sau singularitatea contrapunctică
                      

          

     Ceea ce surprinde în mod vădit la primul contact cu poezia lui Dan Anghelescu este natura euritmică, cu contururi orchestrale în spatele cărora se insinuează, pentru cei avizaţi, o rezonanţă contrapunctică la străvechea şi lunga tradiţie a liricii eleno-latine. Nu doar că distribuţia „sintactică” (acea ştiinţă a versului inerentă fondului vocaţional!) a poemului evocă registrul unei muzici sonatine, dar interferenţa unor semne parantetice în chiar liniatura corporală a aceluiaşi vers lasă deschis şi asumat reiterat gustul scandării pindaric-horaţiene.
Un exemplu mai mult decât grăitor îl izbeşte pe cititorul – iarăşi avizat – încă din primul poem al volumului cu titlul, pe cât de straniu pe atât de tematizabil, „Excomunicările maşinului de scris” *:

„durerile şi începutul tuturor lucrurilor…

astfel am simţit pasul de ne-auzit al grădinii
schimbându-mi 
culoarea ochilor / pulsul evenimentelor / distanţa de
până la stele / şi scrisul…”

     Un exordiu evocându-l parcă pe cel homeric iliadesc ori un incipit al vreunui imn pindaric, poemul aliniindu-se, astfel, unui fel de respiro infra-poetic ca o tulburare neliniştitoare în faţa confruntării cu cuvintele. Mai precis, cu două dintre exigenţele lor, prezente aproape simptomatic în spaţiul poetic: ordinea, în accepţiunea nichitiană a termenului, şi tensiunea generată şi întreţinută de capcana discursivităţii.
Aici îmi pare a subzista sensul şi miza alegerii titlului: excomunicările, când survin din partea unui actant liric personalizat în figura (masculinizată) a maşinului de scris (un fel de instrumentist al maşinii de scris), indică o semantică deopotrivă dublă şi aporetică.

De o parte, un fel de conştiinţă a exilării (căci între mâna care scrie, în descendenţa teoriei regretatei Irina Mavrodin, şi maşina ce intermediază actul scriptural se deschide o distanţă ce limitează corporalitatea) şi totodată una a ieşirii – fatale – din mecanismul unei comnicări presupuse, tradiţional, „directe”, rectč corporale.
     Poetul ajunge, astfel, în punctul în care, dinaintea spectrului tăcerii (fiindcă „nu ştim niciodată ce se întâmplă printre cuvinte…”), sub ameninţarea ambiguităţii pe care tocmai ele, cuvintele, o deţin în oferta lor convenţională, aşadar saussuriană, comunicarea riscă a se vădi drept o… diabolica fraus. O fraudă cât o sustragere temerară din ispita spunerii care sfârşeşte nu prin a comunica, ci doar prin a împărtăşi, ca în metafora turmei mallarméene, sentimente şi gânduri într-o ordine denaturată, întrucât dezordine a cuvintelor departe de a se ridica la nivelul logosului ce-l determinase pe Aristotel să le echivaleze cu… realul.
Actul poetic e o vânare de vânt („tocmai am inventat povestea asta simplă / tocmai am inventat timpul de acum / /… noi ştim / cine-i vânat şi cine sunt vânătorii”), iar poetului nu-i mai rămâne decât să debarce, mimetic, în limbajul „comun”, aşadar al turmei, identificând parcă mai deschis ţintele „vânătorii”, una care intră în (dez) ordinea derizoriului:

„…când
încă o zi / poate două o secundă / veacul
apune cu bagajele lui tragice care
suntem chiar noi…/ să ne mai facem o casă…
ocrotită de arbori şi păsări… să mai
trecem strada / să ne mai căutăm prietenii de altcândva…

nume proprii / mereu mai multe ale celor pe / care
îi iubiserăm / ale celor pe care de-acum i-am uitat
ne arată mereu ceva diferit / memory and desire


     Într-o perspectivă ce impune o exigenţă aperceptivă la limita incomprensiunii, care n-are nicio contingenţă cu ilizibilul, poetica pe care Dan Anghelescu şi-o articulează de-a lungul a peste patru decenii de căutare a unei voci decantate în matricea unei structuri stilistice asumate cu o singularitate surprinzătoare în decursul concertat al unor promoţii cu pretenţii de „şcoli” – ori de mode – îmi pare un răspuns la o acută criză a limbajului. Şi cum poezia este – mai mult decât orice alt gen literar şi înainte de toate – limbaj, căutarea n-are cum să nu ofere, cel mai adesea, surprize până spre deturnarea orizontului de aşteptare al cititorului.   
     În fapt, Dan Anghelescu caută la rându-i eliberarea discursului poetic de coerciţiile contingentului, lăsând .........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Iulian Boldea] [Basarab Nicolescu] [Virgil Ratiu] [Radu Ciobanu] [Daniel Vighi] [Eugen D. Popin] [Dorin David] [Riri Sylvia Manor] [Mihaela M. Stroe] [Marian Draghici] [Andrei Zanca] [Stefanie Golisch] [Theodor Codreanu] [George Simon] [George Popescu] [Mihaela Albu] [Cassian M.Spiridon.] [Iulian Chivu] [Constantin T. Stan] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]