Gheorghe Simon

                                 George-Simon - web

                                 

            GHEORGHE SIMON


                                
AGAPICE

                   JURNALUL UNEI ASCEZE

                          

      Opera non specula. Pentru a înţelege viaţa ar trebui să pornim de la zero, de la un fel de absolut, care ne inhibă, deoarece vom sfîrşi mai înainte de a ne dezmetici, aflîndu-ne mereu în impas, nelămuriţi. Mai lesne ar fi să nu ne mai întrebăm, să nu mai stîrnim trecutul, ca pe un viespar, trecutul fiind la fel de ermetic, precum clipa de acum. Viaţă înseamnă viul cuprinzător, care prinde făptură şi nici vorbă de speculaţie sau aventură. Da! Aceste două sunete ne mîntuie de îngrijorare. Mama mea a spus Da, cînd l-a întîlnit pe Tatăl meu. Mama mea a spus Da, în faţa Primarului şi în faţa Preotului, nu înainte de a fi spus Da în faţa lui Dumnezeu. Nu poate fi decît Da-ul matern al încuviinţării, al necontenirii şi al purcederii. Şi, totuşi, mă bîntuie o nedumerire, de ce Fecioara Maria a spus Da! (Fiat tuas voluntatis!) fără să fi fost întrebată, ci doar anunţată, prevenită, risipindu-i-se într-un fel teama de ceva, care avea să i se întîmple, minunat! Doar că sufletul ei s-a umbrit puţin. O umbră protectoare. O umbră din care avea să se nască steaua cea mai luminoasă, luminîndu-ne, pînă azi, şi în amiaza firii, şi în crugul descumpănirii şi în zorii prevestitori de moarte.

      Floarea eternă. Grijile mărunte au ucis floarea eternă a copilăriei. Pe măsura îngrijorării, împovărarea e mai aspră şi mai sîcîitoare, pe cît de uşor mi se pare a scrie, timp liber dăruindu-mi. Cînd interogaţia e precumpănitoare, spre neliniştire sau descumpănire de sine, scriind cuvinte în sufletul curat, răspunsul bun pe care îl primim e un dar neaşteptat. Mai aproape de ceea ce ni se oferă, cînd cerem cu insistenţă şi invocăm fără de putinţă, soră bună cu moartea e deşertăciunea. Nu poate fi vorba de strunire, cînd e atîta vervă şi atîta extravaganţă, din plin purtătoare de biruinţă asupra slăbiciunii noastre. Ne rămîne doar pierderea cea bună, cînd regăsirea depăşeşte aşteptarea.


      Conţinut şi conţinător. În cele din urmă, ne va fi dat să vedem că nu regele e gol, ci, mai grav, că adevărul s-a golit, fiind doar conţinător, fără conţinut, aşa cum ni s-au impus alte verbe, într-un alt făgaş al înţelesului: din izgonire, am făcut expulzare, din risipitor, exilat, şi, din ceea ce este creat, care poate cunoaşte doar ceea ce este creat (Velimirovici), am rămas o făcătură, o creatură, o scriitură, prin care nu ne mai recunoaştem, nici regăsi, nici împlini, nici mîntui.

     Meta şi supra. Din prezenţe vii, trăind în prezentul imprevizibil, din creaţia impecabilă şi incomparabilă, sfidînd Creatorul, Unic, care nu poate să repete, să imite, să simuleze, şi nici nu-şi poate corecta gestul creator; din creaţia incontestabilă, riscăm să navigăm, să zburăm chiar, în loc să levităm, provocînd insondabilul să ni se dezvăluie, să ni se confirme, avînd la îndemînă două prefixe care sufocă miezul, usucă fructul, iar sămînţa e neroditoare. Cele două găselniţe uzurpatoare sunt meta şi supra, binecuvîntate, ambele, de un al treilea, infra sau inter. Afixînd cu ardoare, nu facem decît să doborîm un record al Verbului, care nu mai poate fi Lucrare, ci Prelucrare a ceva, aflat în stagnare.

     Înfierea presupune jertfirea. Jertfirea presupune moartea, iar, fără greş, moartea face suportabilă viaţa: moartea clipei! Unde e succesiune e şi moarte. Unde e ordine, nu-i tocmeală, tăgăduinţă. Unde e Dumnezeu şi cum e Dumnezeu nimeni nu ne întreabă, ci doar, fiind răspunsul, creaţia, neastîmpărul şi nerăbdarea fac din tine, din noi, cel care se întreabă, cînd nu are altă treabă, cel care presupune, cel care intră la bănuială: oare nu cumva… şi acel crengian humuleştean avertisment: care nu cumva să…Sau, şi mai aprig şi original şi ermetic, definitoriu, Dumnezeu e Tocmai-mi-te!

     Dumnezeu şi Taina creaţiei înseamnă Timp, adi-că veşnicie. Noi suntem doar respiraţia lui, însufleţirea, duhul expresiei şi făptura adeveririi şi asemănării. Putem vorbi, putem vedea, dar ni se pare imposibil ceva care nu ni se arată (decît pe lumea cealaltă!) şi să înţelegem ce nu vom şti vreodată, că: viaţa e moarte netrucată, că moartea e viaţă confirmată. Doar aşa ne vom suporta, cînd ne vom privi, pe cînd, pe pămînt, aici, nu am trăit aşa cum am mărturisit şi vom afla adevărul fiecăruia şi vom fi uluiţi de cîtă făţărnicie vom fi dovedit (şi ne va fi doborît!), cît am trăit faţă de celălalt, pe care l-am amăgit şi urgisit, pe care l-am iscodit. Pînă vom muri, cu adevărat, de ruşinea noastră, că deja am ratat clipa unică ce ni s-a dat. Iar Dumnezeu nu s-a supărat şi nici nu s-a mîniat, ci doar El pe sine s-a arătat, iar noi în loc să-L întîmpinăm, l-am bănuit şi ni l-am imaginat. El nu e nici actor, (care îşi intră în rol), nici personaj, care să-şi controleze apariţia, nici virtual, ca să ne ia minţile (prin interfaţă) şi să-l maculăm pe ecran, nici început, întrucît nu-i făcut (născut!), nici sfîrşit, întrucît fiind .........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dumitru Chioaru] [Mihaela M. Stroe] [Maria Pal] [Mirela-I. Dorcescu] [Sonia Elvireanu] [Adrian Grauenfels] [Ioana Diaconescu] [Dan Anghelescu] [Gheorghe Simon] [Costel Stancu] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Horia Dulvac] [Dragos Niculescu] [Andrei Gazsi] [Paul Leibovici] [Rodica Braga] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Clelia Ifrim] [Ionut Caragea] [Dana Gheorghiu] [Vasko Popa] [Radu Ciobanu] [Richard Reschika] [Daniel Corbu] [Mihaela Albu] [Victor Ravini] [Alexandru Cazacu] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Michael Krueger] [Hans Dama] [Vasile Gogea] [Reiner Kunze] [Selma M- Eisinger] [Werner Goebl] [A. Grauenfels II] [Dan F.- Seracin] [Mihaela Oancea] [Carmen Secere] [Constantin Arcu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]