Gheorghe Simon I

                             Gheorghe Simon - web

                     

 

             GHEORGHE SIMON
                     

                               

          Arcanele unei mări poetice interioare



                   Marea Iniţiere

 


     La întîia lectură, dintr-o ochire, Poema Mării, din fresca poetică a lui Remus Valeriu Giorgioni, mi s-a arătat sfânta magnificare, în toată splendoarea unei încîntări, purtat de valuri, din poem în poem, din verset în verset, în vertij maldororian şi în decantări barbiene. Element constitutiv al cosmosului, maîtresse du langage fluide, apa, prin transparenţă şi oglindiri, ne oferă un prilej de contemplare mută, ca expresie a necuprinderii şi a neliniştirii. Lizibilă, la suprafaţă, ca un neastîmpăr ludic, marea (îşi) ascunde, de fapt, abisul unei frîngeri, prin ecoul unei dureri nevăzute. O mare abisală, pe care poeţii au încercat să o strunească prin versete retorice şi echivalenţe metonimice. De la primul poem, avem inserate şi înseriate, imagini ale mării şi ale rătăcirii, ocurenţe ale vuirii, recurenţe ale ecoului şi ale tînguirii, amintindu-ne repede de cealaltă mare, marea interioară a sufletului, cu abisuri mult mai profunde decît cele cartografiate, monotone, întrucît, nimic nu poate fi mai expresiv şi intensiv decît angoasa şi suferinţa unui suflet, imposibil de a-l cunoaşte. Schimbarea la faţă a apei are o cu totul altă expresie, adîncă şi ascunsă, intempestivă şi agresivă, decît cea în faţa căreia ne oglindim sufletul, prin contemplare. Marea şi ambardeele ei: curgerea învârtejită şi peroraţia/ Calmul ei, măreţia, plutirea prin spaţii/ (includerea printre constelaţii)/ Marea: oracol-miracol-spectacol, avânt şi grandoare/ pereţii de aur lichid, mişcarea sărbătorească a valului/ statuia sa de sare unduitoare, marmuri murmurătoare,/ Tărâmul ei magnanim/ Marea acoperă lumea toată!

       

     Titlul e uşor înşelător, fără nimic peiorativ, ci doar, cu o fină ironie, de a evita ceea ce ni s-ar părea excesiv, exhaustiv. Am aminti doar cinci emergenţe, din poemele lui Saint-John Perse, şi în felul acesta, am defini insondabilul: Marea e imprescriptibilă, irecuzabilă, nelocuibilă, imemorială, ireproşabilă. Poetica lui RVG e una de laminară oglindire, reflectare şi răsfrîngere a ceea ce numim cu un singur cuvînt: irepresibilul. Marea nu are alternativă, fiind univocă, ea e şi conţinut şi conţinător. Cum procedează RVG? Porneşte întotdeauna de la marea lui întâlnire cu Marea, înzestrat cu darul treimic al cunoaşterii, cu rezolvări prozodice personale, încît, dinamica dramatică a apei capătă dimensiuni umane şi cosmice, în tot largul unei eliberări de un prea plin copleşitor. Partitura valurilor e una a vămilor şi a ispăşirilor. Felul în care compune, din alcătuiri fragile, picătură cu picătură, silabă cu silabă, prin înţelesuri criptice, RVG recompune, cu îndemînare argonautică, un recviem poetic, în ritmul fluid al figurării acvatice, o imagine poetică a ocurenţei apei, ca neîncetare şi neîntrerupere a limbajului ascuns, tăcut, însoţitor al poetului, evitînd naufragii sau subterfugii.
      Cîntecul înalt al mării nu e unul al sirenelor, ci, mai degrabă o vibrare de harfă eoliană. Nici zglobiul rîu, nici şoapta izvorului, marea e o entitate vie, un chip oratoric al suferinţei. Poetul e şi el un navigator, închide Ochiul Ciclopului şi aude vuietul neconsolat al însumării acvatice. Poema mării ia formă de plural, acvatii sau oceanoide, fiind o însumare de oratoriu magistral. Din naufragii mitice, din reminiscenţe erudite, RVG compune, în registrul epic şi noetic al îndurării, un recviem al preaplinului, al persistenţei, al neîntreuperii şi al solitudinii, cum doar Dumnezeu, Creatorul, nu-şi uită creaţia: Iehova şi Marea niciodată nu dorm.../ Ea bolnavă de neodihna căutării,/ Iar El, Călătorul prin veacuri/ n-are nevoie de somn. Două mări atunci/ eu întrezăream: una generică/ sau livrescă, noţiunea de Mare,/ şi cea care tocmai mi se zbătea/ zbuciumat la picioare. Singura vocaţie a mării solitare e aspiraţia, oglindire a cerului, o ridicare la putere a tensionării interioare. Am putea crede că Marea, Magnanimă, ne inhibă, rămînînd tăcuţi, contemplînd-o, numai că pe tărîmul ei, abisal, are înscrisuri şi peroraţii poetice, lexeme noetice, neliniştiri şi abisuri, mai largi şi necuprinse răsfrîngeri, în Marea umană interioară: Identic cu Marea, destinul căţii/ mereu în mişcare/ la fel ca o navă/ ...Marea înseamnă mai mult/ ca suma spumoasă de valuri...cum o carte-i mai mult ca suma/ semnelor sale.
      Marea nu are moarte. Asocierile inevitabile, din lexeme omofone, devin repede uimitoare metonimii, versete epice, întrupări poetice, într-o manieră cu totul personală. După ce ai admirat Fresca poetului RVG, uiţi repede de întîia pagină albă , de unde ai plecat, devii tu însuţi, corăbier solitar, călător, argo-naut, plutitor, vagant, căutător, pe marea interioară a sufletului tău. Te laşi furat, fascinat de necuprinderea şi de profunzimea insondabilă, abisală, de a nu ră-mîne la suprafaţa înşelătoare a unei impresii fugitive. Marea îţi ia faţa prin frumuseţea ei.........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mariko Sumikura] [Eugen D. Popin] [Paul Leibovici] [Virgil Diaconu] [Dan Danila] [Andrei Zanca] [Gheorghe Simon] [Radu Ciobanu] [Rodica Grigore] [Magda Ursache] [Madalina Barbulescu] [Vianu Muresan] [Andrei Zanca II] [Gheorghe Simon I] [Nicolae V. Sarbu] [Dorian Obreja] [Mihai Posada] [Remus V.Giorgioni] [Rabindran. Tagore] [Ioana Diaconescu] [Ion Haines] [Liliana Danciu] [Alexandru Jurcan] [Mircea Petean] [Dan F. Seracin] [Adrian Munteanu] [Anca Sirghie] [Alexandru Cazacu] [Dragos Niculescu] [Mircea Pora] [Tanikawa Shuntaro] [Mihaela M. Stroe] [Dan Iancu] [Dana Gheorghiu] [Miruna Carp] [Werner Goebl] [Ruxandra Niculescu] [Paul Aretzu] [Dan Chiriac] [Ovidiu Bufnila] [Victoria Comnea] [Victor Ravini] [Constantin Stancu] [Angela Burtea] [Mihai B. Bujenita] [Icu Craciun] [Petre I. Cretu] [Gheorghe Grun] [Florin Logresteanu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]