Grid Modorcea

                              GRID MODORCEA - web

                     

             GRID MODORCEA


                                             

                         Consolări muzicale
           

     Am primit recent o scrisoare de la Steve Shaiman, unul dintre marii muzicieni ai Americii, specialist în muzica swing, după cum se numește și orchestra sa: Swingtime Big Band. Eu am scris despre un concert de-al lui în românește, textul l-am publicat în câteva reviste din România, Steve Shaiman l-a descoperit, l-a tradus în engleză și mi-a trimis această scrisoare:
Dear Mr. Modorcea,
This is Steve Shaiman writing from Swingtime Big Band, and I must apologize most sincerely for taking so long to reply to your kind email.  Somehow, I did not see it when it first came in, but I recently changed email servers, and I was reviewing some unopened emails and I just saw this tonight!
I did see that you wrote about me and our band’s concerts at Carl Schurz Park both last year and again this year, so thank you very much for your kind words (at least what I could understand using Google Translator!), and I am very glad to know you enjoyed our performances.
I hope that next year you will come again to hear our concert number 11 at Carl Schurz Park, and please do come up after the concert to introduce yourself so that I can greet you in person!
Until then, I thank you again, and I wish you all the best.
Warmest regards,
Steve Shaiman
www.swingtimeny.com

     Americanii mă citesc. Limba nu e o problemă pentru ei. Există Google Translator. Nu e prima oară când primesc astfel de semne de la vedetele lor, mai ales de la galeriști și artiști plastici. Dar și de la muzicieni. Cred că cele mai frumoase cuvinte despre mine le-a scris Richard Owen, organist și fondator al celebrei orchestre Camerata New York.


     Am dat aici doar scrisoarea lui Shaiman pentru a spune ceva foartre importrant pentru cine are urechi: Suntem mai iubiți și apreciați în lume decât acasă.
     Un director de trupă de jazz mă poate citi, dar românii, nu. Când mi-am lansat a suta carte, SANCTUAR, am invitat pe toată lumea. Personal am dus zeci de invitații la US și UCIN. Ce ziarist a venit? Ce coleg cineast sau scriitor? Ce oameni de televiziune? Cine mă citește? Și am să va dau imediat un exemplu, care m-a revoltat, legat de recitalul de la Ateneu al cuplului Julia Fischer (vioară) și Henri Bonamy (pian), care a fost un regal, cu un program desăvârșit, care spune totul despre interpreți: sonate de Mozart, Brahms, Enescu și Rapsodia Tzigane de Ravel. Au cântat dumnezeiește. Julia s-a dovedit o interpretă nemaipomenită, trecând cu un firesc dezarmant de la un stil la altul, din memorie, fără partitură. S-a putut vedea foarte clar originalitatea lui Enescu în acest patrulater sonor. Dar cum sunt prezentate în Caietul-program aceste piese, este de plâns. Mă opresc doar la Enescu, la Sonata nr. 2 în Fa minor pentru vioară și pian, op. 6. Este prezentată rudimentar, cu această remarcă finală, ce ar caracteriza sonata: „un permanent joc cu alură de carusel”.
E incredibil! Așa a fost prezentată această perlă enesciană și în anii trecuți. Degeaba am scris 6 carți despre Enescu, despre isihasmul enescian, acești autori de programe nu m-au citit, nu pun mâna pe carte, nu vor să învețe. O gașcă de parangheliste scriu de ani buni aceste programe, recopiindu-le de la o ediție la alta. Anunță cu tam-tam că vor să facă educația publicului prin festival, foarte bine, dar educația trebuie să înceapă cu ele. Ele să pună mâna pe carte. Și să afle că Sonata nr. 2 pentru vioară și pian este o piesă isihastă care își are izvorul în copilăria lui Enescu, mai precis, în biserica din Zvorișea, unde Enescu își petrecea vacanțele, fiindcă bunicul său era parohul bisericii, a păstorit acolo timp de 52 de ani, iar micuțul Jorjac se simțea ca acasă în mediul bisericesc, al credinței străbune. Și, așa cum mărturisește Enescu în Amintiri, în biserica din Zvoriștea a auzit un sunet divin, a avut o revelație sonoră, iar acel sunet l-a obsedat și a crescut în el până a dat această roadă: Sonata nr. 2, scrisă la Paris, pe când era student la Conservatorul de Muzică (aprilie 1899).
     E suficient să o comparăm cu Sonata în Sol major pentru vioară și pian de Brahms, unul din „cei trei B”, idoli ai lui Enescu. Cât de telurică și de zbuciumată este această sonată, cât de gravă și tumultoasă, plină de dramatism, total lumească, un roantism năvalnic anticipându-l pe Rahmaninov, un barochism teluric, i-aș zice, față de Sonata lui Enescu, senină, divină, care deodată subțiază sunetul, fiindcă e un sunet ceresc și împletește o țesătură metafizică de o mare finețe, de un mare rafinament, ca o rugăciune isihastă. În acest plan ne aflăm. Spre noutatea conceptuală a muzicii, nu îngr-un plan ludic, ciclic, de carusel, cum greșit este scris în program. Ludice sunt piesele lui Mozart și Ravel, de o mare bogăție și inventivitate sonoră. Dar ei, ca și Brahms, sunt în pragul metafizicului, sunt .........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Wallace Stevens] [Dante Alighieri] [Cesare Pavese] [William Blake] [Liviu Antonesei] [Dan Lototchi] [Rodica Grigore] [Nicoleta Dabija] [Nicolae Silade] [Dan Danila] [Adrian Tion] [Magda Ursache] [Emily E. Dickinson] [Radu Ciobanu] [Marian Visescu] [Bedros Horasangian] [Mircea Petean] [Mihaela Albu] [Alexandu Cristian] [Marian V. Buciu] [Dan Anghelescu] [Vasile Gogea] [Clelia Ifrim] [Marko Bela] [Dorian Obreja] [Mirela Brailean] [Dan Pagis] [Grid Modorcea] [Stephen Gill] [Giacomo Leopardi] [Virgil Diaconu] [Horea Porumb] [Ioana Heidel] [Francis Jammes] [Stefanie Golisch] [Mircea M. Pop] [Herbert W. Muehlroth] [Horia Dulvac] [Werner Goebl] [Victor Ravini] [Bernhard Setzwein] [Mihaela M. Stroe] [Petru Iliesu] [Iulian Chivu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]