GÜNTER EICH
                                                         
                                                    
              soliile ploii 
                                              
             

     veşti, doar mie menite
     purtate în tam-tam mai departe de-o ploaie
                                  înspre alta
     de acoperişul de ardezie înspre cel de ţigle
     pătrunzînd ca o epidemie,
     marfă de contrabandă, adusă celui
     ce nu vrea să o aibă  -

     dincol de zid, sună tabla ferestrei
     litere zăngănite, ce lent se-mbină
     şi ploaia vorbeşte
     în limba, pe care credeam că
     nimeni nu o cunoaşte în afara mea  -

     percep cu consternare
     soliile disperării,
     soliile sărăciei
     şi soliile reproşului.
     că mie mi se adresează, mă ofensează, eu
     fără de vină ştiindu-mă.

     declar sus şi tare
     că nu mi-e frică nici de ploaie şi de acuzaţiile ei
     nici de cel ce mi le-a trimis
     că voi ieşi şi voi răspunde
     la ceas menit.

             sfârşitul unei veri

            
     cine ar dori să trăiască fără de consolarea arborilor!

     ce bine, că i-au parte la moarte!
     piersicile au fost culese, prunele prind culoare
     în vreme ce sub arcadele podului fîşîie timpul.

     încredinţez disperarea mea migraţiei
     ce-şi măsoară calm partea ei de eternitate.
     căile-i parcurse
     transpar în substanţa frunzelor ca întunecată
                                  constrîngere
     mişcarea aripilor colorează fructele.

     să ai răbdare, e totul.
     în curînd scrierea păsărilor va fi desigilată
     sub limbă se simte gustul bănuţului.
 

             nuditatea pădurii


     ierburi întreţesute de pînze de păianjen,
     o bicicletă rezemată de trunchiul pinului,
     fazanul din taşca pădurarului -

     toate se scurg în semne
     pe care le iau cu sine cîrdurile păsărilor
     în cartierele iernii.

     inelul ornitologiilor.

     îl găseşte un străin
     la picioarele pitulicei.
     citeşte uimit mesajul.
   
                                                       
             reţine clipa

     reţine clipa
     în care frînghiile şi scîndurile au fost depuse
     iar purtătorii lor joacă şeptica în crîşmă, cînd
     la morgă arde din nou focul
     şi se aude primul hohot de rîs ......

     versiunea românească : ANDREI ZANCA 

mai mult....