|
Prețul pus pe cap
Au pus un preț
pe capul meu
ca să devin ca ei ‒
fără cap:
nu mai înțeleg timpul,
îmi bat copiii,
trebuie să mă tratez.
Au pus un preț
pe capul meu
ca să spun da fără să dau din cap,
să urlu fără să deschid gura,
să nu-mi dau și cămașa de pe mine
săracilor, pentru că nu e practic
și arată
lipsa experienței de viață.
Au pus un preț
pe capul meu
ca să încetez să îl vâr
în lucruri care nu mă privesc
și să aștept până ce se vor prinde
de locul mai înalt unde înainte
era un cap și până ce mi-l vor da
înapoi pe al meu,
exprimându-se regretul.
Când ultimul om a murit
Când ultimul om a murit
râurile s-au oprit din curgerea lor,
iar copacii s-au scuturat.
Femeile au adus pe lume pocituri.
Orașul San Francisco a fost devastat
de un cutremur în care jumătate
din populație a pierit, iar restul
a trebuit să plece.
Când ultimul om a murit
nu s-au întâmplat multe lucruri
care să nu se fi întâmplat deja. Oamenii și-au urmat
îndeletnicirile înșelătoare. Copiii
s-au ridicat împotriva părinților. Guvernele
au fost răsturnate și au fost alese altele noi,
care au trâmbițat o viață mai bună
prin difuzoare. Războiul care durase
deja atâta timp s-a întețit
și folosirea armelor atomice, care
aveau să-i pună capăt, a fost luată în considerare.
Când ultimul om a murit
aproape nimeni nu mai știa că trăise.
Doar uneori un copil, jucându-se,
își amintea de o mână pusă pe creștetul lui
și un bărbat își ridica ochii din ziar și spunea:
totul trebuie să fie altfel ‒ totul.
Traducere: Herbert-Werner Mühlroth și Ioan Milea
|
