HERBERT -WERNER MÜHLROTH

            
                     Ioan Milea și fulgurațiile sale

     Ioan Milea a publicat cel de-al nouălea volum din seria intitulată Fulgurații (Gedankenblitze). El e unul dintre cei inspirați de haiku-ul japonez (un poem de trei versuri cu 5-7-5 silabe), chiar dacă se concentrează nu atât asupra formei stricte, cât asupra capacității acestuia de a transmite „fulgu-rații“. Acest lucru se poate vedea și în volumele bilingve pe care le-am publicat împreună cu Ioan Milea: Gedankenblitze und Spiegelungen / Fulgurări şi Refulgurări și Lieben Igel Katzenfutter? / Iubesc aricii hrana de pisici?. În afară de asta, am tradus în germană un volum antologic de fulgurații ale autorului. În cele ce urmează, reproducem trei texte scurte: pe de o parte, două declarații ale lui Ioan Milea despre fulgurații sau minipoeme și, pe de altă parte, o apreciere despre acestea a poetului Andrei Zanca.
„Ce sunt aceste mici poeme, dacă poeme sunt? Poate doar atât : fulgurante momente de trezie mirată, punți pe care, străbătându-le, tăcerea de dinainte de cuvânt ajunge la tăcerea de după cuvânt. Și cine e cel ce vorbește sau ascultă în ele ? E cel de alături, drept ca o lumânare și mlădios precum flacăra ei. Cel adiat de zvonul ființial al lucrurilor. Cel ce așteaptă clipa în care ochiul, mintea și inima se apropie până la a fi una. Pe scurt, e el, iubitorul de haiku.”
„Ce înseamnă pentru mine haiku-ul? Cândva mi-am răspuns: haiku-ul e mitul clipei golite de timp. Sau: haiku-ul e glasul cel mai suav al nimicului. Dar poate că acum s-ar cuveni să adaug: pentru mine, care nu sunt un haijin, ci un simplu haikofil, micul poem e promisiunea de a putea regăsi, prin sclipătul unei intuiții minimal exprimate, acel profund și tainic echilibru între tăcere și cuvânt pe care poezia vremii noastre pare a-l fi pierdut.”

În prefața la ediția bilingvă a volumului antologic menționat mai sus, Andrei Zanca scria:

„Fulgurații, titlul dat de Ioan Milea mai multor mici volume ale sale, mi se pare adecvat pentru textele pe care le cuprind. E un titlu ce prefigurează o delimitare neforțată, fluidă față de alte forme poetice mai mult ori mai puțin celebre.

   
Fulgurații au fost considerate și unele aforisme ale lui Cioran de către însuși vechiul și statornicul lui prieten Țuțea. Această formă harică de text a fost utilizată însă mai de toți marii poeți, care la un moment dat au fost copleșiți de bogăția ce se ascunde în minimalizare, între rostire și tăcere, în golul fertil, din care s-au tras și se trag toate. De altfel, orice poezie genuină te amuțește o vreme, te lasă fără de gând, iar ecoul ei te însoțește multă vreme, fără a determina o apreciere ori o sentință „critică”. Ceea ce determină însă fulgurațiile acestea este însă Oprirea. O oprire benefică, care te leagă instantaneu de conștiință, chiar și prin simpla întrebare prozaică: ce fac acum? ori, mai degrabă: Doamne, ce fac, ce sunt pe cale să fac? Un clar apel la conștiință, la divin. O întrebare, care azi rar se mai pune, de unde și tragismul vremii pe care o trăim, gândirea fără de conștientizare.”

                 Opera lui Max Picard în românește
                       (traduceri de Ioan Milea)

     Am tradus mai multe cărți împreună cu Ioan Milea. Unele în limba română, altele în germană, printre care și o amplă antologie din poezia lui Reiner Kunze. Tot împreună am publicat în Germania volumele bilingve Gedankenblitze und Spiegelungen / Fulgurări şi Refulgurări și Lieben Igel Katzenfutter? / Iubesc aricii hrana de pisici?. Între timp, Ioan Milea a tradus și a publicat o bună parte din opera gânditoru-lui elvețian Max Picard. Milea traduce din simpla plăcere de a traduce. Iar eu împărtășesc cu el acest sentiment. Mă întreb însă cum a reușit să traducă aceste lucrări ale lui Picard în doar câțiva ani, pe lângă toate celelalte traduceri, pe lângă activitatea sa profesională la Institutul Sextil Pușcariu din Cluj-Napoca. Să mă exprim astfel: „Ziua are 24 de ore. Și mai există și noaptea“. Dar se vede că pasiunea e mai puternică decât orice opreliști, fiind susținută și de gândul de a face cunoscut în România un autor destul de marginalizat, așa cum o arată traducătorul însuși:
„Prea puțin cunoscut și la noi, Max Picard rămâne, în ciuda acestei relative marginalizări, unul dintre gânditorii cei mai profunzi ai secolului XX și cu siguranță unul dintre cei ce a înțeles cel mai bine modernitatea și primejdiile ei. O dovedește întreaga sa operă și, în sânul acesteia, cele două percutante eseuri publicate împreună aici: Atomizarea persoanei și Atomizarea în arta modernă. Ele sunt, într-un fel, chintesența unei gândiri antimoderniste de o rară vigoare, dar pentru care «critica epocii» nu e un scop în sine, ci un act de conștiință și un îndemn la regăsire adresat omului.”
     Din păcate, încă nu l-am întâlnit personal pe Ioan Milea, deși de nouă ani avem un schimb de e-mailuri viu, adesea zilnic. Mi-a scris în 2014, cu ocazia publicării cărții mele Un tren în visul meu, despre fuga mea din România socialistă. Deși nu ne-am văzut niciodată, eu pretind în continuare că îl cunosc pe Milea: este cel mai de încredere, discret, rezervat, competent și valoros prieten pe care îl cunosc.
     Motto-ul volumului meu de poezii publicat în 2021 ......

mai mult.......