HERBERTO HELDER

                  (1930-2015)

                  PREFAȚĂ

                  (Fragment)l

  „Se transformă iubitorul în lucrul iubit”1 cu ferocele
   lui surâs, dinții,
   mâinile ce pâlpâie-n întuneric.Târăște în urma lui
   zgomot
   și tăcere. Târăște tumultul recilor valuri
   și pe cel al fierbinților pietre ținute-n lăuntrul său.
   Și percepe acel zgomot rudimentar cu întunecata
   tăcere a ultimei sale vieți.
   Iubitorul se transformă din clipă-n clipă,
   și se simte spiritul nemuritor al iubirii
   plăsmuind carnea în atmosfere extreme, deasupra
   tuturor lucrurilor moarte.

   Se transformă iubitorul. Aleargă lăuntric prin forme.
   Iar lucrul iubit este un mic golf etanș.
   E spațiul unui sfeșnic,
   coloana vertebrală și spiritul
   femeilor liniștite.

   Se transformă în noaptea ce stinge focurile.
   Fiindcă iubitorul e totul, iar lucrul iubit
   e o perdea
   în care vântul iubitorului izbește sus la fereastra
   deschisă. Iubitorul pătrunde
   prin toate ferestrele deschise. El bate, bate, bate.
   Iubitorul e un ciocan ce zdrobește,
   ce transformă lucrul iubit.
   El pătrunde prin urechi, iar mai apoi femeia
   care ascultă

       
    rămâne cu țipătul acela în cap pe vecie
   arzând ca prima zi de vară. Ea aude
   și iat-o transformată, când doarme, în acel țipăt
   al iubitorului.
   Apoi se trezește, și pleacă, și se dă iubitorului,
   și se dăruiește țipătului aceluia.
   Iar iubitorul și lucru iubit devin un singur țipăt
   anterior iubirii.

   Ei țipă și lovesc. O lovește el cu spiritul său
   de iubitor. Ea e cea bătută, ea e cea care îl bate
   cu spiritul ei de iubită.
   Iar atunci lumea se transformă în acest aspru zgomot
   al iubirii. În timp ce pe culmi
   tăcerea iubitorului și cea a iubitei hrănesc
   imprevizibila tăcere a lumii
           și a iubirii.   

1. Începutul unui celebru sonet de Camões: „Transforma-se o amador na cousa amada,/ por virtude do muito imaginar”; - „se transformă iubitorul în lucrul iubit/ în virturtea faptului că și-l imaginează intens” – motiv pe care Helder îl preia și îl transformă , parodiindu-l discret, tocmai fiindcă referința este ușor identificabilă pentru cititorul portughez.

                   Poemul
                      I

   Un poem crește nesigur
   în confuzia cărnii.
   Încă se mai umflă chiar și fără cuvinte, numai
                      ferocitate și plăcere,
   probabil ca sânge
   sau ca umbră de sânge prin canalele ființei.
   Afară există lumea. Afară, splendida violență
   sau unele boabe de strugure din care se nasc
   rădăcinile minuscule ale soarelui.

    Afară, corpurile genuine și inalterabile
   ale iubirii noastre,
   râurile, uriașa pace exterioară a lucrurilor,
   frunzele adormind liniștea
   – ora teatrală a posesiunii.

   Iar poemul crește adunând totul în poală.
   Acum nicio putere nu mai distruge poemul.
   Imposibil de justificat, unic,
   invadează orbitele, fața amorfă a pereților, .........

mai mult....