Horia Dulvac

                                       Horia Dulvac     

                

               HORIA DULVAC



                   O CĂLĂTORIE LA BUCUREȘTI


                             
    
     Duminica mi-am pregătit autoturismul şi am plecat cu fiul meu la facultate (în Bucureşti).
     Sticla de palincă i-am dat-o administratorului din cămin. Oraşul avea obrazul verde, cirotic.
     Fiul meu se sprijinise de rucsacul plin cu bagaje şi vinovăţii. Ce aşteptam de la el?
     I-am spus că principala lui treabă e să termine facultatea şi apoi să facă copii.
     Mă privea prin ochelari imenşi. Atâta oboseală, pentru ce? Un chip – s-ar fi găsit ceva şi pentru el. L-aş fi ajutat mai mult dacă l-aş fi privit mai des. I se ofilise faţa de atâta neprivit şi nepăsare din partea mea.
     L-am îmbrăţişat, luând cu mine povara aceea grea (puteam să fac hernie) şi am rulat încet pe autostradă. Maşinii mele i se încingea motorul dacă depăşeam nouăzeci de kilometri pe oră.
     Am tras pe dreapta să desfund carburatorul. Urechile îmi vâjâiau - parcă mi se umflaseră cu câlţi.
Ca de obicei, prezentul se înfunda cu tot felul de cuvinte fără rost. Am scos de acolo lucruri nespuse, murdare de sânge, restul unui braţ prost amputat. (L-am aruncat câinelui blocat în propria biografie, care mă privea pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 78. Cu ocazia asta a trebuit să iau în bagajul meu, şi aşa supraponderal, privirile lui greu de soluţionat.)
     Asta e! Şi pe mine mă dureau varicele! Iar memoriei i se îngroşaseră venele cu furii otrăvite, trosnind de colesterol . 
     Rulând înapoi cu maşina mea căreia i se încin-gea motorul dacă depăşea nouăzeci de kilometri la oră, în timp ce Oraşul apărea în față, cu blocurile sale turn ca o moară de vânt cu iluziile sale asigurate, am înţeles.
     Ba chiar am rostit deodată „Asta e” şi am pus fără să vreau o frână bruscă, iar şoferul din spatele meu m-a claxonat, înjurând. Cuvintele lui au fost smulse de pe buze, jupuite de vânt.
    

      
     
- Asta e, am spus, continuând să rulez ca melcul pe banda din dreapta şi înghiţind ca motorul pe benzină al maşinii mele harnice, un lanţ silogistic al cărui capăt dispărea pe măsură ce îl devoram.
     - Numai cine nu a înţeles că am fost setaţi să ne înmulţim, şi cu asta s-a cam terminat softul nostru, poate spune că strategia camuflajului în fertil e un moft – mi-am zis în raţionamentul meu febril. Apoi gândurile mele au luat-o razna:”moft-soft”, mama naibii, până când mi-am dat seama că le scăpasem de sub control şi le-am readus acasă cu o comandă scurtă ca la un câine, ceva de genul „aport” sau „marş”. Gândurile mi s-au aliniat la picior şi au aşteptat cu-minţi comanda mea autoritară.
     - Să luăm de pildă seminţele, am continuat, cu feţele lor amniotice: nici nu ne trece prin minte de ce sunt ele în stare. Pot să aştepte ani, cu conţinutul comprimat, până la saltul în fertil. Ca dovadă, e suficient să umezeşti câteva seminţe uscate şi germenul lor verde încolţeşte ca o puţică sfioasă.
     Cu fructele, e altceva: ele sunt deja exilate (ca Adam). Toate din acelaşi punct - un big-bang. De pildă, căpşuna: e formată dintr-un roi de fructe minuscule, grupate în constelaţia lor roşie, după o ordine pe care o visează în somn. Iar pepenele e un soi de sâmbure de căpșună uriaș, mutant, care are în interiorul său alte tentative de fruct, așa cum din mine dau să iasă feluriți multiplii neautorizați. (Bine face Domnul când face ordine, ucigând din start aceste neautorizate revoluții: unde s-ar mai auzi glasul Său?)
      În struguri, seminţele şed cu genunchii la gură ca nişte boabe într-o lunguiață păstaie de fasole. Parcă ar fi paraşutişti în burta aeroplanului. Aşteaptă să sară pe pământul mocăit de somn, să îl fecundeze. Un salt care ar putea să ne sperie, aşa cum din cutiuţe de bâlci ţâşnesc clovni cu arc, ai naibii de virili.
     - Pe o scară a alungării din rai, spunea soţia mea Marina cu dinţii plini de sucul roşu, bobul de strugure e mai aproape de big-bang, în timp ce căpşuna e mai adormită!
    Îşi adunase picioarele sub ea şi chiloţii i se vedeau în timp ce buzele îi erau pătate cu sucul roşu de căpşună, delicios. Ținea în poală un bowl cu fructe, învelit în cârpe, ca un copil sugar.
     - Asta o face atât de gustoasă, îi ţineam isonul, dar eram mai degrabă preocupat să îi zăresc printre chiloți, nevinovatele izbucniri ale părului pubian (insistasem să nu se mai epileze câteva luni). 
    Dar nu mai era niciun secret : povestea asta a înmulţirii poate fi consultată ca o planşă, privind afară pur și simplu, pe fereastră, primăvara. Sânii fetelor de la liceul Elena Cuza explodau ca mugurii, sub sarafanul de bumbac. Cine mai putea controla? Chiar eu, sămânţă lăsată să circule imprudent, mă speriam de mine însumi – era atâta presiune că mă simţeam, nu bombă cu efect întârziat, ci criminal latent.
      Chestia asta (adică fojgăiala noastră cu ..............  

mai mult.........

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Franz Kafka] [Doina Uricariu] [Cornel Ungureanu] [Magda Ursache] [Theodor Damian] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Dragos Niculescu] [Horia Dulvac] [Dorina Sisu] [Cristina Struteanu] [Ezra Pound] [Dinu Flamand] [Nicolae Coande] [Mioara Bahna] [Ion Maria] [Alensis de Nobilis] [Adrian Grauenfels] [Gheorghe Simon] [Dan Anghelescu] [Anca Sirghie] [Zudor Janos] [Mircea Pora] [Adrian Grauenfels] [Adonyi N. Maria] [Bianca Marcovici] [Victoria Comnea] [Herbert W. Muehlroth] [Mircea Petean] [Zorin Diaconescu] [Petru Tomoiaga] [Werner Goebl] [Radu Ciobanu] [Ana Blandiana] [Adrian Munteanu] [Fekete Vince] [Palotas Dezso] [Mihaela Albu] [Liliana Danciu] [Mariana Paslea] [Aurel Sorobetea] [Mihai Merticaru] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]