Ion Fercu

                                Ion-Fercu

                        
                ION FERCU


  
LEO BUTNARU, DOSTOIEVSKI SAU „CINEVA, NAIVUL,                              GÂNDEȘTE CĂ LUMEA…”

 

                    „Frate Fiodor Mihailovici D.
                     deja nimeni nu mai crede că
                       frumusețea va salva lumea
               dar cineva naivul gândește că lumea
                   ar trebui să salveze frumusețea...”
       
Leo Butnaru, „Pe lângă ștreang, steag și înger”



      Leo Butnaru este povestea noastră cea frumoasă de dincoace și de dincolo de Prut, lacrima noastră cea minunată care zâmbește, simultan și cu speranță, către două boabe dumnezeiești de rouă care-și plâng risipirile. Încălecat ca Făt-Frumos-din-Lacrimi-de-Dor pe iluzia noastră cea mare, pe care numai Don Quijote ar mai putea-o struni și doar celălalt mare inocent al lumii, Mîșkin, ar mai putea-o înțelege, el umblă prin lume cu metafora la butonieră, ca un apostol care vestește mereu orizonturi de așteptare optimiste. Pe oriunde-și aruncă ochii peste Prut, pe oricare mal ar fi, el zămislește mereu, cu sufletul său doldora de iubire, punți pe care nicio preaotrăvită Mumă-a-Tuturor-Pădurilor-Lumii nu le-ar putea clinti. Prinț al voroavei înnobilate la marile curțile domnești ale spiritului, Leo Butnaru aduce mereu către noi mirosul cel tulburător de otavă al verbului și farmecul unor șoapte în care locuiesc admirabile mirări.
      O singură dată l-am întâlnit pe fabulosul Leo Butnaru și, preț de câteva clipe, am discutat – se putea altfel? – despre Dostoievski. În inconfundabilul său stil, cultivând mereu paradoxul, zâmbind, a lăsat în aer o fermecătoare îndoială cu privire la faptul că Dostoievski ar fi spus vreodată că „Frumusețea va salva lumea”. Cumva, scriitorul-frate (folosesc sintagma dragă inimii sale) rezuma admirabil un fragment al unuia dintre grozavele sale poeme: „Frate Fiodor Mihailovici D./ deja nimeni nu mai crede că/ frumusețea va salva lumea/ dar cineva naivul gândește că lumea/ ar trebui să salveze frumusețea...”

I-am scris apoi lui Leo Butnaru, solicitându-i să mă dumirească. Reproduc aici, cu voia domniei sale, răspunsul: „Ba nu, dragă Ioane, nu aceea a fost opinia mea... definitivă! Era vorba de o nuanță, de o formulă-chintesență a lui Dostoievski, mai... de bază, să zic așa. Asupra temei am revenit și chiar am publicat, acum o săptămână, un scurtisim eseu pe blogul meu, microeseu intitulat «Cineva, naivul, gândește că lumea...». Prin urmare, îl vezi aici:
http://leo-butnaru.blogspot.com. Adică, adagiul de bază dostoievskian e, totuși: «Prin    «Prin frumusețe lumea se va salva...», precum și încerc să spun. (…) Mă bucur că ne reîntâlnim în preajma Sărbătorilor de Iarnă, vă urez tuturor Crăciun fericit! Confratern Leo”.
      Cred că pentru istoria literară acest punct de vedere este foarte interesant, motiv pentru care, tot cu acordul Autorului, îl reproduc: „Îmi zic că rar confrate-scriitor care nu a folosit sau nu s-ar fi gândit să folosească în vreun context anume celebrul, seducătorul adagiu «Frumusețea va salva lumea». Mi s-a întâmplat și mie să apelez, nu o singură dată, la metafora în cauză. Dar, la un moment dat, citesc la Erofeev (nu mai sunt sigur dacă la Venedikt sau la Viktor… pare-se la Viktor, totuși, în Enciclopedia sufletului rus…) că – reține, lume! – nicăieri în opera lui Fiodor Mihailovici Dostoievski nu veți găsi «o atare frază» (care, ar reieși, i se… atribuie). În primul moment, am rămas de-a dreptul contrariat de respectiva aserțiune dubitativă. Și – hai prin lume! Cu cercetatul, cu întrebatul, cu precizatul: A spus sau nu a spus, a scris sau nu a scris așa ceva Dostoievski?
      Mai întâi am încercat să-mi dau la maxim memoria, ca să aflu dacă mi s-a întâmplat să întâlnesc undeva la marele prozator ideea cu Frumusețea. Parcă da… Dar unde anume?...
Uite, de aici și regretul că de cam mulți ani nu am recitit Dostoievski… Și câte altele nu am mai recitit… Ar trebui, dar… Cam suntem lipsiți de… darul timpului necesar pentru
revenirile necesare.
      Acum câteva săptămâni, la Iași, l-am întâlnit pe unul dintre exegeții creației lui Fiodor Mihailovici – pe Serghei Belov, venit din Sankt-Petersburg la manifestările legate de
comemorarea a 100 de ani de la moartea unui alt mare prozator, Lev Tolstoi. [De altfel, fără a-l considera pe autorul romanului «Război și pace» rival… – sau, cine știe? – Dostoievski îi scria soției (în decembrie 1874): «Ieri am citit în «Grajdanin» (Cetățeanul) că Lev Tolstoi și-a vândut romanul (Anna Karenina) la „Russki vestnik” (Vestitorul rus), 40 de coli, cu câte 500 de ruble coala... Iar mie nu se puteau hotărî să-mi dea barem 250 de ruble, pe când lui Tolstoi, fără probleme, i-au plătit câte 500! Mda, prea ieftin mă prețuiesc ei, fiindcă eu îmi duc existența din muncă». Această constatare amară consună, dramatic, cu remarca lui Vigny: A te naște fără avere e cea mai mare nenorocire…] Colegul de pe malurile Nevei mi-a spus exact ............

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Iulian Boldea] [Mircea Petean] [Liviu Antonesei] [Miron Kiropol] [Mircea Braga] [Magda Ursache] [Eugen D. Popin] [Liliana Danciu] [Andrei Zanca - II] [Mircea M. Pop] [Horea Porumb] [Dan Danila] [Anisoara V. Cira] [Rodica Braga] [Mihaela Albu] [Monica Pillat] [Radu Ciobanu] [Hans Enzensberger] [Guenter Kunert] [Guenter Eich] [Dan Anghelescu] [Juan R. Jimenez] [Wolfgang Baechler] [Saskya Jain] [Hans Dama] [Elisabeth Anton] [Luminita Rusu] [Luca Cipolla] [Eduard F. Palaghia] [Paul Sarbu] [Aurelian Sarbu] [Bertolt Brecht] [Tanikawa Shuntaro] [Werner Goebl] [Paul Leibovici] [Ion Fercu] [Mihok Tamas] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]