Irina Lucia Mihalca

                               Irina Lucia Mihalca - web

                                   

 

          IRINA LUCIA MIHALCA


             Peregrinul


 În fiecare zi te învelești cu adevărul clipei, 
 un adevăr ce te oprește în loc
 până la suspinul ce irumpe în spirală, 
 din trupurile incandescente, 
 a veșnică primăvară, 
 a floare de cireș.
 
 Doar valul uriaș înfruntă malul, 
 cu timpul va dispărea. 
 Uiți să înaintezi, uneori. Stoluri de păsări vin și pleacă.
 Un cântec refuză să moară în valea perindării,
 printre nori și asfințituri.
 Fiecare clipă 
 îți pare un dar ceresc.
 
 În prag de înserare, cu privirea deshămată,
 prin lumina cernută, toate se îndepărtează în convulsii,
 lumea trece pe lângă tine, 
 bucuria alunecă pe verticală, încetul cu încetul,
 adânc și mai adânc se frânge 
 și se răsfrânge 
 din cerul infinit al inimii, 
 până îți înflorește 
 trandafirul împietrit în clipă devenirii
 cu rădăcinile întinse a chemare mistuitoare
 peste trupul prăbușit între ele.
 
 Călător inevitabil prin înăuntrul propriu,
 în drumul tău, clipele se prind în hore difuze, 
 purtate de colo-colo,
 în ascunzișul lor, ca-ntr-un vis, 
 la marginea tăcerii, 

       
 cu privirile agățate de luciri de stele, 
 în cadența respirației treci de opriri, de popasuri,
 în urmă lași peisaje, întâmplări, borne
 – ireversibilă metamorfoză, 
 un rost în toate întrezărești.
 
 Cu nostalgia trecerii, intens guști fiecare mâine,
 în învelișul unui viitor ieri.
 – Ah, Sursa Primordiala! Ce minune ai făcut!
 Ce dar minunat mi-ai trimis!



26 octombrie 2017

 

          Tu, frunză înmugurită


 Copacul, tăcut, golit, epuizat,
 uitat în bătaia vântului,
 şi-a ridicat braţele lungi
 spre mâinile lui Dumnezeu.
 Are nevoie de ploile Lui,
 are nevoie de privirile Lui,
 are nevoie de suflările Lui,
 are nevoie de-atingerile Lui.
 
 – Închide ochii! Fii, tu, frunza
 copacului din mine
 înălţat până la cer, până la cer!
 Fii, tu, frunza înmugurită, 
 fii, tu, frunza înverzită, 
 fii, tu, frunza înroşită,
 fii, tu, frunza în galben-suspin tivită, 
 în paşi de dans, plutind halucinant,
 irepetabila clipă! 

 Lasă-te purtat, cu fiecare frenetic ceas,
 cu fiecare nou pas, liber,
 improvizând, pe scena vieţii,
 dându-i un sens,
 fără text, fără rol, fără sufleur,
 sub ploi şi capricii, pe cărările
 albite de vise, iubire şi dor!
 
 Priveşte, acum, totul,
 respir-adânc taina cerului din noi
 şi-ascultă-i cântecul! 
 Simţi bucuria sevelor,
 tu, frunza copacului nostru?

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Yusuke Miyake] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Radu Serban] [Miron Kiropol] [Radu Ciobanu] [Andrei Zanca II] [Monica G-Maclean] [Iulian Boldea] [Irina Petras] [Dan Danila] [Andrei Zanca III] [George Cabas] [Gheorghe Simon] [Iosif A. Brodski] [Liliana Danciu] [Mihaela Babusanu] [Elina Adam] [Eugen Dorcescu] [Virgil Diaconu] [Marian V. Buciu] [Ion Neagos] [Ion Tudor Iovian] [Leon Iosif Grapini] [Rodica Braga] [Paul Leibovici] [Alexandru Uiuiu] [Dragos Niculescu] [Irina Lucia Mihalca] [Boris Mehr] [Sonia Elvireanu] [Urs Heftrich] [Werner Goebl] [Guner Akmolla] [Vasile D. Marchis] [Angela Burtea] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]