Iulian Boldea

                                 Iulian-Boldea web

 

             IULIAN BOLDEA

 

                           Geometrie şi nuanţă


      Chenzine literare (Editura Humanitas, 2014), recenta carte a Taniei Radu, reuneşte cronici literare apărute, majoritatea, în revista „22”, cronici ce impun profilul unui critic literar atent la nuanţele textului, la mutaţiile canonului sau la capriciile receptării literaturii române contemporane. Sunt interpretate, cum mărturiseşte autoarea, „cărţi care aduc cumva mărturie. Unele sunt mărturii directe, adică memorii, jurnale, corespondență, reconstituiri, capabile să extragă, dintr-o zestre risipită dramatic, principii ale reasamblării noastre morale. Altele sunt descărcări literare acute, uneori violente, oricum posttraumatice, ale aceleiași experiențe, dar în forma prozei care se scrie azi”. Pe de altă parte, nu e întâmplător că, în Prea plinul amintirilor. Memorialistică, prima parte a cărţii, sunt consemnate cele mai semnificative apariţii editoriale de după 1989 din registrul genului autobiografic. E vorba de nume şi cărţi revelatoare pentru importanţa depoziţiei memorialistice: Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia. Amintiri din viață, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu Scrisorile către Monica (1947-1951), Monica Lovinescu, Jurnalul esențial, Lena Constante, Evadarea tăcută. Trei mii de zile singură în închisorile României, Paul Cornea, Ce a fost. Cum a fost (dialoguri cu Daniel Cristea-Enache), Nina Cassian, Memoria ca zestre, volumele de corespondența lui Mircea Zaciu cu Ion Brad, Aurel Sasu și Marian Papahagi etc.
     Subtile, lipsite de orice complexe, cu simţul nuanţei şi al subtextului, interpretările dedicate operei lui Mircea Cărtărescu, propun imaginea unui scriitor ce „dispune de un organ vizionar care se hrăneşte, vorace şi natural, cu tot ceea ce s-a scris, după care trăieşte totul într-un chip absolut inconfundabil”. Tania Radu investighează aici genealogia unor texte, dar şi arhitectura estetică sau percepţia dedublată a ficţionalităţii, revelatoare pentru o operă concepută prin 


prisma paradoxurilor, a paroxismului („Mircea Cărtărescu practică în scris o intensitate aproape masochistă a paroxis-melor”), a capriciilor imaginarului („Ecoul frustrării autorului atunci când Ruletistul n-a fost prins în ediţia din ’89 a fost suficient de sonor ca bucata să fi stârnit aşteptări de tot felul: putea fi un fel de embrion al cărţii, o cheie şi, în acelaşi timp, o măsură a lui. Nu este. Ruletistul e doar un prolog, o anticameră, în care schema „Jocului“ este livrată cititorului în varianta cea mai acută, când riscul nu mai înseamnă doar pierdere, ci de-a dreptul moarte” sau: „Mendebilul exersează, în primul rând, puterea de investire magică. Nu a copilăriei, căci ne-am afla în plin truism, ci a «memoriei copilăriei». Exerciţiul lui Mircea Cărtărescu e complet străin de «evocare» Dacă îndeobşte distanţa în timp «răceşte» senzaţiile, trăirile, conferindu-le acel confort al melancoliei, Mendebilul şi, mai ales, REM, refuză spontan această poziţie, străbătând drumul înapoi împotriva curentului. Începând de aici, tentaţia (şi capcana!) referinţelor şi comparaţiilor creşte progresiv. Evident, acest tip de regresie are cel puţin două precedente ilustre în literatura noastră (ca să rămânem doar acasă). Eminescu, cel din Sărmanul Dionis, şi unele din prozele lui Mircea Eliade”).
     Explorând spaţiul prozei, comentariul despre romanul lui Radu Aldulescu Amantul colivăresei surprinde climatul epic, metamorfozele tectonicii narative, dar şi modulaţiile configurării personajelor, într-o frază decisă, cu tăietură fermă şi plastică: „Amantul colivăresei este, pe scurt, portretul năclăielii generale, compus din biografii cu două capete: unul în nomenclatura pârlită (genul redactor-şef de ziar, cu şofer şi maşină la scară, dar domiciliind încă într-o mahala ţigănească), celălalt, în «lumpenul» profund (aşa cum spui „comă profundă“), supra-vieţuind larvar, din chenzine şi rate, în cartiere de blocuri mucede. (…) Eroii din Amantul Colivăre-sei sunt un fel de avortaţi. Disperarea lor agresivă se manifestă strict verbal, mestecă fără încetare pasta scârboasă a dispreţului de sine şi de tot. Violenţele de limbaj nu ţin de trivialitate, ci de o vulgaritate ca semn de apartenenţă socială, subliniată acuzator. Se scaldă în condiţia ce le-a fost rezervată, şi o fac cu voluptăţi răzbunătoare. Vitalitatea cu sens negativ.”).
     În comentariul despre cartea Anei Blandiana, Fals tratat de manipulare, Tania Radu surprinde legătura secretă dintre poezie şi notaţia autobiogra-fică, dintre lirism şi recuperarea anamnetică a trăirii („Câteva versuri tulburătoare închid şi Fals tratat de manipulare, cel mai recent volum, de memorialistică. Aici, la capătul călătoriei prin propria viaţă, poezia sună deopotrivă agonic şi escatologic,  însă la fel de neliniştită în veghe: «Şi dezorientat, când şi când/ Cucul apare şi anunţă/ Sfârşitul lumii cântând». ........ 

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Miron Kiropol] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Iulian Boldea] [Liviu Ioan Stoiciu] [Ion Neagos] [Traian Stef] [Doina Popa] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Radu Ciobanu] [Mircea Petean] [Dan Florita Seracin] [Eugen Dorcescu] [Daniela Radu] [Victoria Comnea] [Nicolae Iuga] [Dinu Virgil] [Ela Jakab] [Dan Anghelescu] [Julien Caragea] [Dan Chiriac-Kyre] [Viorel Dadulescu] [Mihaela Albu] [Vasile P. Tomoiaga] [Aurelian Sarbu] [Nicolae Coande] [Sonia Elvireanu] [Dana Gheorghiu] [Iulian Chivu] [Boris Marian] [Geo Vasile] [Christel Ungar] [Carolyn M.Kleefeld] [Petru Hamat] [Hans Dama] [Mirel Brates] [Aurel I. Brumaru] [Mariana Moga] [Victoria Milescu] [Valeriu M.Ciungan] [Paul Sarbu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]