K.V. Twain

 

                     Diana Carligeanu - web

 

                 K. V. TWAIN*
                     

                                            
                                   Prieteni
                      

                
     Îţi spun prieten, iar tu îmi spui prieten,
     deși nu suntem, încercăm numai să nu
     semnalăm că știm, că ne imaginăm că
     celălalt se amăgește, purtând o bătălie
     perdantă pe un front abandonat, ne-
     observând că nimic nu poate fi câștigat,
     radiem bucurie și ne spunem, reciproc,
     că într-una din zilele astea vom izbândi,
     triumful e neapărat pe drum, galopând
     spre noi, vom sărbători când va ajunge,
     ce mare ușurare va fi, victorie în sfârșit,
     succes după multă vreme de frustrare,
     glorie după ani de dârză perseverenţă,
     încântare bine-meritată, scump-plătită,
     ah! negurile vieţii, ignorarea faptului că
     suntem doar camarazi în neajunsuri,
     hoinari naivi pe Tărâmul Falsităţilor,
     tovarăși simpli care beau într-un bar,
     pornind spre casă cu imbatabil curaj
     după un vibrant, patetic tête-à-tête,
     pornind spre casă la răsărit de soare
     când cocoși coloraţi proclamă viaţa,
     pornind spre casă, solitari Iuda și Petru,
     în timp ce luna se retrage din ceruri,
     pășind de parcă-am merge pe nouri,
     în timp ce clopotele bat pentru om.

 

                          Ruga lui Dumnezeu


     Permite-mi să orbesc, tată, mi-e lehamite de vedere,
     Ori lasă-mă să mor, să pier ca un animal de povere;
     Sunt devastat și terminat, extenuat și mult-anost,
     Sunt dezolat ca un cățel făr’ de stăpân și de-adăpost.



   Apăsarea sufletului mi-e cu neputinţă să mai port,
   Nu pot fi, în viitorime, al mâhnirii lumii consort;
   Nimicite-mi sunt pasiunile, ruinat ce-am jinduit,
   Pierdută pe veci năzuinţa de-a fi luxuriant iubit.
   Cu grozavă tărie m-au împilat multiplele evuri,
   Desfătat nu am fost de nenumărate anotimpuri;
   Acum sunt tremurând de maladii și-nfrigurare,
   Așteptând de tărâmul pustiu să-mi oferi eliberare.
   Vino, tată, vino pe largile arípe-ale Timpului,
   Dezleagă-mă din chinurile străvechilor imploraţii,
   Ia-mi statutul și titlurile, extrage-mă din empireu,
   Aruncă la câini oasele șubrede-ale trupului meu.
   Dă-mi întunecimea vidului, înmânează-mi nimicul,
   Acordă-mi suprema fericire de-a neiubi pe nimeni,
   Dă-mi aerul tare-al spaţiului neumblat și neobosit,
   Permite-mi să respir de-ntreaga lume descotorosit



                 Evoluţie


    Omul a făcut un lung drum până-aici,
   De la particulă la Homo sapiens,
   Şi va mai merge mult de-acum încolo,
   Traversând secolele viclenește,
   Cu mișcări de creatură șireată,
   Fără-a opri spre a somna sau gândi,
   Până ce cândva, într-o eră distantă,
   Omul va fi o felină molatecă—
   Chipul său acela al unui zeu-ermit
         râvnind tovărășie
   Ochii săi culoarea timpului scurs
         plonjând în mythos
   Trupul său fizicul unui vrăjitor
         pregătind un număr de magie
   O felidă sibarită va fi atunci omul
   Un membru al unei diferite rase
   Un posesor al sapienţei evurilor
   Dormitând prelungi ore leneșe
   Visând despre je ne sais quoi
   Străbătând deșerturi scăldate
          în sângele unui soare hemoptizând.

 

                  Surghiun


   Sunt un om în surghiun de multă vreme,
   În afara mea, privind clandestin înăuntru,
   Încercând să văd cine am fost, cine voi fi,
   Căutând să explic tainele existenţei mele,
   Să descifrez codurile purtării mele stranii. .........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dorin Tudoran] [Liviu Antonesei] [Magda Ursache] [Ion Muresan] [Irina Petras] [Bedros Horasangian] [Maria G.Calandrone] [Vasile Gogea] [Radu Ciobanu] [Clelia Ifrim] [K.V. Twain] [Dan Danila] [Victoria Comnea] [Iulian Boldea] [Attila Jasz] [Eugen Dorcescu] [Gabriela Feceoru] [Stefan D. Dancus] [Christopher Kloeble] [Ioan Grosan] [Vasile Muste] [Paulina Popa] [Dorin David] [Iancu Motu] [George Echim] [Yehuda Amichai] [Nicolae Silade] [Alexandru Jurcan] [Mariana Floarea] [Daniel Lacatus] [Hans Dama] [Werner Goebl] [Ruxandra Niculescu] [Eugen Matzota] [Remus V. Giorgioni] [Mihaela Oancea] [Slavomir Gvozdenovici] [Petar Milosevici] [Daniela Radu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]