Leon Iosif Grapini

                                 Iosif Grapini

                     

          LEON IOSIF GRAPINI
           


                             Perspectivă


De la fereastră văd clădirea de peste drum, un bloc cu patru etaje ca și al meu, dar observ și strada care desparte construcțiile, văd toate mișcările vecinilor mei și ale trecătorilor de pe trotuarul de dincolo de carosabil, trotuarul de dincoace, chiar dacă există, nu poate fi utilizat, mașinile parcate cu jumătatea din față pe el, în diagonală, una lângă alta, nu permit trecerea, fapt ce-i întărâtă, câteodată, pe pietoni și le stârnește comentarii nervoase, nevoiți fiind să traverseze strada, să-și continue drumul pe partea cealaltă și să revină abia după ce se încheie șirul autovehiculelor staționate, unele chiar abandonate, căci proprietarii lor nu le-au mai mișcat din loc de luni bune, or fi murit, puțin probabil, ce rămâne după mort este rapid însușit, or fi renunțat la ele, greu de crezut, toate sunt în stare foarte bună, alte explicații să caute cine-i curios, alteori comentariile sunt însoțite de gesturi incontrolabile, nesăbuite, am văzut într-o seară o bătrână care, după ce și-a vărsat blestemele asupra nesimțiților de șoferi, a scos din geantă o legătură de chei, a ales una dintre ele și, cu partea ascuțită, a zgâriat, la rând, portbagajul celor mai multe autoturisme, deși era pe înserate, lumina stradală mi-a permis să-i observ satisfacția de a se fi răzbunat, așa a considerat că-și face singură dreptate, că mânia ei, justificată, va stârni mânia păgubiților, fără a se putea, la rândul lor, răzbuna, n-a greșit gândind astfel, niciunul dintre ei nu a făcut apel la poliție, căci nu am văzut a doua zi sau în zilele următoare niciun agent constatator să cerceteze, să ia amprente, de unde amprente, să facă fotografii, să caute martori în blocurile din jur și să le ia declarații, păgubașii s-au rezumat la nervozități ostoite cu înjurături mai mult sau mai puțin nerușinate, au fost și câțiva tineri care au luat la șuturi aripile și roțile din spate ale mașinilor, de parcă ele ar fi fost vinovate de ceva, niciuna nu și-a avertizat stăpânul prin declanșarea alarmei, n-or fi având sistem de alarmare sau, dacă au, este scos din funcțiune, proprietarii fie că locuiesc la mare distanță și nu aud, fie că s-au săturat să tot coboare din bloc pentru a-l opri, 


declanșat fiind de acțiunea repetată a unor copii puși pe șotii, aproape toate sunt ale unor persoane care nu locuiesc pe strada mea, le văd cum le lasă, își ridică lucrurile, le blochează ușile și o iau în lungul străzii, dând colțul și plecând cine știe unde, cu bunăvoință pot fi înțeleși, orașul e mare, autoturismele, multe, parcările, puține, fiecare se descurcă așa cum poate, când spun că fiecare se descurcă așa cum poate, mă refer și la cei care, lăsându-și autovehiculul într-un loc interzis, stau la pândă în dosul ferestrei, cum pleacă unul de pe trotuar, cum vezi altul ieșind din bloc în mare grabă, aleargă în spatele clădirii, revine la volanul automobilului și ocupă spațiul rămas gol, puțini reușesc această manevră, până să o finalizeze durează câteva minute, suficient pentru ca altcineva să le ia fața, dacă au reușit și se întâmplă să întârzie, căutându-și de lucru prin portbagaj sau reparând ceva la motor, cel dus revine și își revendică poziția, conversația e scurtă, mi-ai ocupat locul, nu e al tău, dar nici al tău, eu stau în blocul alăturat, dar e loc public, atunci e dreptul primului venit, conversația e scurtă, însă poate degenera, am asistat nu o dată la altercații aprige, la schimburi de palme și pumni, încă nu, dar niciodată nu-i prea târziu, viitorul ne surprinde mereu.
Vorbeam de vecini, am ajuns să-i cunosc după acțiunile și lucrurile lor din balcon, urmărindu-i de la fereastră, cel de la etajul doi, gras și rotofei la față, căsătorit cu o doamnă pe măsură, tată a trei băieți pe care rar îi văd ieșind la aer, are plăcerea de a se ivi în balcon când plouă, îndeosebi când plouă abundent, bogat, pot spune că iubește ploile de vară furtunoase și violente, nu se teme de fulgere și de tunete, chiar și le dorește, se așază cu coatele pe balustradă și se pierde în admirații și contemplări, când ninge nu-l văd să iasă, fulgii mari și denși nu-l atrag, așa cum îi atrag pe alții care ies să-i admire, în special pe domnișoara bătrână de la nivelul patru, o melancolică sadea, voi reveni asupra ei, fie cald, fie frig, ușa lui e mereu deschisă și cu perdeaua trasă în lături, bănuiesc că nu închide ușa pentru a nu pierde și cea mai neînsemnată ploiță, când apare, își face loc cu greutate printre obiectele depozitate alandala în balcon, nu o să credeți, dar chiar toate încap acolo, un spațiu nu mai mare de patru metri pătrați, le înșirui după cum îmi vin în minte, borcane mari și mici, ghivece goale băgate unul în altul, jardiniere cu pământ uscat, fără flori, diferite cutii pentru depozitare, covoare și covorașe făcute sul, oale și cratițe lăsate pe glaful ferestrei, un scaun scos din uz, căci nu l-am văzut să se așeze vreodată pe el, sacoșe pline, probabil, cu haine, o greblă cu coadă scurtă, la ce i-o fi bună nu am habar, pe spațiul verde din jurul blocului nu l-am văzut căutându-și de lucru, bucăți de țeavă metalică, un furtun făcut colac, cutii de carton goale, pliate sau nu, o geantă frigorifică, un uscător de rufe, cu rufe întinse la uscat când și când, câteva cărămizi, o bicicletă, pe care, câteodată, o întoarce cu roțile în sus și meșterește câte ceva la ea, pare să nu-i dea de capăt, fiindcă niciodată nu a scos-o afară să o folosească, și, chiar dacă, repet, nu veți crede, mai încape și un frigider înalt, l-a scos anul trecut când și-a cumpărat altul nou, îmi aduc aminte că abia a încăput pe ușa îngustă, când s-a întâmplat acest lucru, vecinul de sub el, un domn cărunt, ...........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Yusuke Miyake] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Radu Serban] [Miron Kiropol] [Radu Ciobanu] [Andrei Zanca II] [Monica G-Maclean] [Iulian Boldea] [Irina Petras] [Dan Danila] [Andrei Zanca III] [George Cabas] [Gheorghe Simon] [Iosif A. Brodski] [Liliana Danciu] [Mihaela Babusanu] [Elina Adam] [Eugen Dorcescu] [Virgil Diaconu] [Marian V. Buciu] [Ion Neagos] [Ion Tudor Iovian] [Leon Iosif Grapini] [Rodica Braga] [Paul Leibovici] [Alexandru Uiuiu] [Dragos Niculescu] [Irina Lucia Mihalca] [Boris Mehr] [Sonia Elvireanu] [Urs Heftrich] [Werner Goebl] [Guner Akmolla] [Vasile D. Marchis] [Angela Burtea] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]