LETIȚIA ILEA

                    dimineaţa are muchii tăioase

 
     noaptea are muchii tăioase
     visul are muchii tăioase

     să te-ntorci
     în răscrucea de unde aurie
     se vedea vârsta de-acum

     e timpul să porneşti
     să ridici lespedea
     sub care fără glas vorbesc
     mii de chipuri
     ce-ţi seamănă prea bine

     lacătele sunt ruginite şi grele
     nu te osteneşti

     inima are muchii tăioase
     răsucite înăuntru
     suporţi

     în palmă poemul e o literă oblică
     sfârtecând linia vieţii

                     iarna plecase

     iarna nu venise.
     copacii înmuguriseră şi se uscaseră
     unde fusese munte era acum pustiu.

     aşteptase. aşteptase îndelung.
     în singurătate. în mulţime.
     cu teamă. cu iubire.

    
     din noapte până-n zori.
     din zori şi până-n noapte.

     încet îi crescuseră solzi pe dinăuntru
     îi înmuguriseră colţi aspri de lup
     în loc de inimă.
     frigul şi spaima îi zvâcneau în tâmple.
     animalele de pradă îi ocoleau răsuflarea.

     totul fusese spus.
     toţi zeii invocaţi.
     toate cărţile întoarse cu faţa în sus.

     în sfârşit a ştiut.
     pustiul avea să rămână pustiu.
     iarna pe veci înstăpânită.
     inima ferecată pe dinăuntru
     cu grele lacăte.

     şi atunci pur şi simplu
     şi-a luat avânt
     şi a sărit din vagonul acela de marfă
     care devenise pe nesimţite viaţa ei
     a sărit s-a rostogolit
     până nu s-a mai văzut decât un punct
     un singur punct
     la capătul unei fraze
     ce nu avea să fie scrisă vreodată.


                    ea victoria


     când rana va fi una cu carnea
     şi oasele strălucitoare
     împărţite pe câmpuri dogorâte de arşiţă
     va veni ea victoria
     ea victoria
     într-o dimineaţă
     ca un ziar aruncat pe peluză
     ca o sticlă cu lapte uitată pe prag
     ea victoria
     încă un bolovan în spinare
     să-l poarte cine nu s-a oglindit
     în ochii câinelui

     dar alintaţi-o voi
     scrieţi-i voi ode în rime alese

     mie lăsaţi-mi acest poem
     cât un fir de nisip ce-n furtună-şi caută scoica ........

mai mult....