Liana Nicolae

                                                                                                              

Web Design

 

                      Liana Nicolae

                     
         LIANA NICOLAE

      

            Să mă tem

Ce spirit mare este cel ce-și suportă singurătatea
ea nu poate ilumina și tulbură creierele cele rele
iar un spirit bun găsește adevărul privind moartea
ajunsesem la un punct unde pricepusem valorile
orașul meu mereu singuratic mereu dilatat în pustiu
lumina nu-l profanează unde pierdeam câștigam
privesc și nu mă mai satur de atâta tăcere străină
ea ne apropie și ne-ndepărtează de atâta prihană
aici oamenii mari sunt modești nu se compară
cu ceilalți – ci cu ideea perfecțiunii spiritului lor
iertați-mă sunt muritor – poemul meu are versuri
albe negre uneori străine – lumina mea a rămas
pentru lume surdă oarbă în altarul sufletelor mari
de azi voi tăcea cu inima mea obosită pe veci
pierdusem și ultima amăgire crezând că e eternă
pământul nu e demn nici de-un suspin de fum
din zidurile tăcerii voi înnobila imperii pe trrestii
pe amar și plictiseală lumea a rămas o mlaștină
atunci am început să mă tem pentru destinul
neamului născut în miracole semne și divinitate
te voi prețui natură – tu cu forțele tale ascunse
domnind cu brutalitate mereu în deșertăciune
când începusem să mă-nțeleg uitasem să iubesc
să mă tem de dispute confruntări – eram puternică
 

            Ascunse-n stele

Trăiam uitată pe zborul păsărilor migratoare
mi se făcuse somn așa cum le e somn mieilor
și mi-e bine sunt un om bun și cu gânduri uitate
în curând capul îmi va cădea pe umăr așa cum cad
toate fructele coapte și apoi putrezesc pe pământ
trăiam la marginea lumii număram mereu absențele
fără greșeli iertate momente zgomotoase voci pustii
și visurile încep să se altereze nu le mai țin mintye
chiar și îngerii încep să viseze tremurând de țipete
iubeam dimineața ca pe-o liniște-ncepută – pipăiam
realitatea vremurilor a ființelor frigul catedralelor
în mine aveam decât zăpadă în crucea somnului 

       
nemișcarea vântului rămăsese o prietenă bună
o iubeam ca pe-o-nfricoșare dispărută-n fântână
răstignită de păcatele destrămate peste țărmuri
pe un țărm alb unde murisem de vreo trei ori
pe un deal ascuns dărâmat jumătate-n pământ
cu iarba alungată pe câmpuri cu viața curgând
de blândul duh al celor duși de momente unice
ale uitării de mine bucuroase pe ziduri discrete
mă gândeam să schimb lumea să meditez vrăjită
să schimb constituții și revoluții-ntr-o nouă ordine
să caut suflete care rezonează cu o inimă mare
ascunse-n stele străine și-nghețate de singurătate
 


            În ce lume


Aproape toți oamenii mari se compară mereu
cu nimeni altcineva decât cu ideea perfecțiunii
pe care au pus-o întotdeauna înaintea spiritului
mi-am zis că de azi inima mea va începe să tacă
a obosit a pierit nu se mai risipește pe pământ
ultima amăgire pe care o credeam eternă a pierit
sunt atât de departe încât văd totul prin fum
cum toți se preumblă pe pământul meu risipit
cu o ură străină nepotolită nimic nu mai are suflet
destinul neamului moare iar eu voi asculta natura
cu brutalitatea ei semănând pericole și iluzii
și acea deșertăciune infinită simulând despărțire
și speram să putem reuși ca orice să se-ntâmple
iar mările vor deveni atât de străine fără izvoare
încât omul să nu poată mărturisi nimicuri-blesteme
doream totul și nu obțineam nimic nu cuprindeam tot
mă gândeam la Faust cum ajunsese la scepticismul
inimii apoi la cel spiritual la acea soartă nefericită
păstrată-n tăcere obosit căutându-și perfecțiunea
și negăsind-o ajunsese gata să-L uite pe Dumnezeu
reîntinerit de îngerul devorator al pasiunilor funeste
și tu poet tânăr de ce pui întrebări iartă-mă că-ntreb
nu trebuie să știi de unde vin în ce lume m-am născut
frații mei sunt nefericiți încercând să salveze lumina

            Fără emoții

Am început să-nvăț să aștept orice și oricât
îmi aleg amintirile ajutătoare pentru prezent
să știu că orice așteptare va rămâne provizorie
și nu voi număra zilele chiar dacă durează o viață
nici singurătatea nu pedepsește egoismul oricui
ce bine era să fiu în zodia mea mai autentică
să fiu o fecioară mergând constant cu rost discret
te-aș fi întâlnit în amintiri și nu-ți dădeam drumul
te-aș fi luat cu mine adolescentin apoi în copilărie
te-aș fi târât în nevinovăție în maturitate inocentă
până vom dispărea în mituri încremenite departe
dac-aș fi fost o fecioară risipită –asta e zodia mea ..........

mai mult....

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Georg Trakl] [Andrei Zanca] [Dan Danila I] [Letitia Ilea] [Nicolae Silade] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Magda Ursache] [Radu Ciobanu] [Liviu Antonesei] [Dan Danila II] [Serban Chelariu] [Mircea Pora] [Savu Popa] [Ioana Greceanu] [Elina Adam] [Nicolae Mares] [Marian Dopcea] [Icu Craciun] [Marcel Mureseanu] [Stefan Marinescu] [Clelia Ifrim] [Dorian Obreja] [Liana Nicolae] [Sanziana Batiste] [Horia I. Groza] [Eugen Dorcescu] [Constantin Manea] [Caliopia Tocala] [Dan Laurentiu] [Gheorghe Filip] [Rosemarie Haines] [Adriana Weimer] [Ioan Popoiu] [Herbert W. Muehlroth] [Hans Dama] [Paul Sirbu] [Mihaela M. Stroe] [Nicholas Jordan] [Fl. Smarandache] [Victor Ravini] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]