Liliana Danciu

Web Design

 

                            LILIANA DANCIU web                                   

                                       

            LILIANA DANCIU


            Sonia Elvireanu și poetica meta-luminii


      Alegând franceza ca suport lingvistic pentru mesajul poetic, Sonia Elvireanu ne apare drept o fericită reiterare a cazurilor altor poete românce, Iulia Hasdeu, în secolul al XIX-lea, Anne de Noilles, secolul XX. Cu atât mai specială și echilibrantă se dovedește alegerea poetei din Alba Iulia, cu cât se dezvăluie ca o binevenită declarație de dragoste pentru limba culturală a Europei, în conjuctura unei postmodernități declarativ anglofilă. În planul receptării publice și critice, deși din motive diferite, prea puțin cunoscute în spațiul cultural românesc, primele două creatoare au fost apreciate de critica pariziană, respectate în mediile literare ale capitalei Franței. În cazul poetei contemporane din Alba Iulia, semnalăm ultimile trei apariții de la prestigioasa editură L’Harmattan a trei volume de poezii foarte bine primite de cititori și critici: Le silence dʼentre les neiges (Préface dʼIsabelle Poncet-Rimaud, Postface de Denis Emorine, 2018, 132 p.); Le Souffle du ciel (2019, 162 p.); Le chant de la mer ŕ lʼombre du héron cendré (Préface de Marie Faivre, 2020, 128 p.). Sensibilitatea expresivă a poeziei Soniei Elvireanu este răsplătită cu premiile „Naji Naaman pentru creativitate” (Liban) și „Le Monde francophone”, decernat de lʼAcadémie littéraire et poétique de Provence. Despre poemele volumului din 2018, scrie Michel Ducobu în cronica L’ombre et le silence s’éclairent par le pouvoir des mots. Poeta și prozatoarea Nicole Hardouin realizează o cronică foarte sensibilă și pătrunzătoare a volumului Le souffle du ciel, alături de poetul Michel Lercoulois, care surprinde amprenta profund elegiacă a acestui al doilea volum de versuri, în Sonia Elvireanu, poétesse élégiaque. Marie Faivre îi prefațează ultimul volum de versuri, în care, spunem spunem noi, lumina și umbra, cântecul și tăcerea, armonizate în esența înnoitoare a cuvântului poetic, re-creează necontenit geografia mitică de dinaintea oricărei „căderi” în materie. Marea, primordialul lichid amniotic, când luminată și încălzită de soare, când umbrit de silueta

stârcului cenușiu, este Matricea – marele uter, alambicul al-chimic –, unde potențele antagonice ale elementelor se armonizează întru Creație

     Alte volume de poezii, ediții bilingve, au fost publicate de-a lungul timpului în România: Umbrele curcubeului / Les ombres de lʼarc-en-clel (Ars Longa, 2016), Printre priviri de nuferi / Ŕ travers des regards des nénuphars (eLiteratura, 2015), Între Răsărit și Apus / Entre le Lever et le Coucher (Ars Longa, 2014), Singurătatea irisului / La solitude de lʼiris (Imago, 2013), Dincolo de lacrimi / Au-delŕ des larmes (Imago, 2011).
     Volumul Șoaptele luminii (Iași, Editura Ars Longa, 2019) este o antologie de poezie în limba română, poziționată dintru început sub marcajul tristeții iremediabile și al căderii voluptoase în însingurare. Înjumătățirea ființei are drept efect prăbușirea timpului, însăși ziua geme prelung, câtă vreme „se frâng răsărit și apus/ în mâinile goale” (Însingurare). Aceasta e cu atât mai profundă, cu cât intimitatea căminului împărțit odinioară cu soțul multiubit, Mirel, păstrează în memoria obiectelor și ritualicul unor gesturi ale stăpânei lor imaginea celui dispărut doar din planul fizic al existenței. Odată instalată cu întreg bagajul ei de negativitate, paradoxal, absența naște prezență, iar golul interior se mărește acaparator până când umple în totalitate spațiul diurn și nocturn: singurătatea cu pașii ei goi, // târându-se ca un milog/ pe străzile și trotoarele goale” (Melancolie). Absența iubitului vine din incapacitatea luminii solare de a-i (re)materializa ființa spirituală în universul sublunar, care se încăpățânează, totuși, a-i recompune imaginea din miliarde de fotoni și pixeli pe un altfel de „drum al mătăsii”, dinspre soarele spiritual spre ochiul iubitei. Sub pleoapele închise, „arse de neodihna zilei”, sub patronajul luminii interioare, eul poetic feminin izvodește universul poematic, trecut, asemeni drumului mătăsii, prin proba focului. Eternizarea ființei este condiționată de arderea balastului grosier al materialității și despovărarea de chemările înșelătoare ale lumii, evitând apoi capcana luminii orbitoare spre a trece „dincolo de asfințit” (Drumul mătăsii). Poetica isanosciană a armonizării contrariilor, viață-moarte, capătă accente dramatice în Deasupra mormintelor, căci aparenta vecinătate a celor două lumi nu face decât să accentueze iremediabilul rupturii: „trecem pe lângă morți/ cum trece soarele dealul/ să răsară spre ziuă, // suntem ziua fără apus/ deasupra mormintelor”.
Drumul mătăsii, drumul „dalbului călător” și cel al creației se află sub marcajul ignifug și purificator al luminii care unește marea și deșertul, lumea de aici cu lumea de dincolo, realitatea obiectuală de cea imaterială, pe cel ce a plecat de cea care a rămas. Înaltul celest al cerebralității și adâncul teluric al emoțiilor magmatice sunt deopotrivă răvășite de focul mistuitor al revoltei titanice și al durerii viscerale, asemănător, până la un punct, focului ce pârjolește nisipul deșertului și însângerează marea, diferit în esență prin ...... 

mai mult....

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [E.E. Cummings] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Rodica Grigore] [Liviu Antonesei] [Olimpiu Nusfelean] [Mircea Petean] [Elina Adam] [Mirela Roznoveanu] [Horia Dulvac] [M. Roznoveanu II] [Al. Cistelecan] [Andrei Zanca II] [Radu Ciobanu] [Ion Haines] [Nicolae Silade] [Lucretia Berzintu] [Clelia Ifrim] [Niculina Oprea] [Gheorghe Simon] [Liliana Danciu] [Miron Kiropol] [Stefan Borbely] [Letitia Ilea] [NicolaeSuciu] [Ion Maria] [Savu Popa] [Eugen D. Popin] [Stefan Dumitresc] [Nika Turbina] [Marko Bela] [Mircea Pora] [Sonia Elvireanu] [Adrian Gurgau] [Medeea Rosca] [K.V. Twain] [Andrej v. Amady] [Sergiu P. Dema] [Werner Goebl] [Hans Dama] [ARS MOVIMENTO] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]