Luminita Rusu

                                   Luminita Rusu web 3

                               

               LUMINIȚA RUSU


                               
Herr Colonel


                  
      Vântul se jocă prin grămezile de frunze galben-maronii, împrăştiind moviliţele adunate la marginea aleii. Înarmată cu un măturoi de nuiele, o femeie de vreo patruzeci de ani se luptă să adune frunzele risipite de vânt. Părul negru, ici colo brăzdat de fire argintii îi stă împletit în jurul capului ca o cunună. Peste bluza cenuşie poartă o vestă verde cu dungi orizontale, uniforma celor care lucrează la întreţinerea parcului. La câţiva metri de ea, rezemată într-o greblă ştirbă, pufăie alene din ţigară o bătrânică cu obraz oacheş şi părul alb.
     -Las‘-o baltă Rozico, dacă îţi spun că n-are nici un rost! Până vine maşina după noi sunt împrăştiate iar pe alei, ca şi cum nu am fi muncit deloc. Opreşte-te şi tu un pic, doar nu ne vede nimeni. Stai olecuţă să ne odihnim, s-o potoli şi vântul ăsta, apoi ne apucăm de strâns din nou. Oricum cad alte frunze, până la iarnă tot cad. La prânz e plin pe jos de ele, mâine-i ca ieri şi azi e ca poimâine. Hai să ne aşezăm pe banca asta, că până-n seară îi mult!
Rozica se opreşte îndreptându-se de spate, stă căteva minute rezemată-n măturoi, apoi porneşte şovăielnic spre banca pe care bătrâna s-a aşezat deja. Propteşte măturoiul de marginea băncii şi se scurge ostenită pe bârnele lăcuite.
     -Că bine zici, Margareto, prea mă consum eu pe degeaba toată ziua! Îmi dau şi vesta jos, parcă m-am încălzit. Dă-o jos şi tu, trece cineva şi ne cunoaşte că suntem de la curăţenie. Pune-o aicea peste a mea, împăturită. Îi soare fain azi, încă e toamnă caldă. Ar merge un cafei acuma, păcat că îmi lăsai sticluţa în vestiar azi dimineaţă!
      Să fi fost ora zece într-o dimineaţă de septembrie. Aleea băncii pe care odihnesc cele două femei e chiar la marginea parcului, la capătul ei se vede clădirea cu cinci etaje a Hotelului Central şi lângă el, lipită timid de gardul marmorat, căsuţa cu doar două etaje ce găzduieşte Azilul de Bătrâni. Mult s-au plâns proprietarii hotelului de aşa vecinătate, clădirea azilului e în litigiu de ani de zile, iar cei care o revendică vor să o transforme în casino.

          
      Procesul însă se tot amână, termenul de judecată e destul de lung, aşa că deocam-dată în clădirea veche, cu iederă veştedă ce se caţără până la primul etaj se joacă doar remi şi canastă.
      Poarta ruginită a clădirii gri scârţâie lung, anun-ţând trecerea unui domn înalt şi uscăţiv, îmbrăcat în costum bej. Din buzunarul sacoului se iţeşte o batistă cadrilată, în ton cu pălăria verzuie ce îi acoperă părul nins. Merge încet, sprijinindu-se într-un baston de lemn negru. Ajuns în faţa băncii pe care odihnesc Roza şi Margareta îşi scoate pălăria şi se înclină respectuos.
     - Bună dimineaţa doamnelor! Ce faceţi, cum vi se pare vremea azi?
Roza chicoteşte ca o domnişoară de pension, în timp ce Margareta se înghesuie să îi răspundă.
     - Mneaţa bună şi dumitale, herr colonel! Unde pornişi aşa devreme, doar nu mergi să faci piaţa la ora asta?
Bătrânul domn se opri în dreptul Rozei, rezemându-se în baston.
     - Îmi fac plimbarea zilnică, stimate doamne. Mişcarea face bine la orice vârstă şi am în plus ocazia să întâlnesc persoane încântătoare ca dumneavoastră în fiecare dimineaţă. Vă doresc o zi minunată!
      Salută respectuos încă o dată, apoi porni agale spre centrul parcului, ocolind precaut castanele cazute pe alee. Margareta îl petrecu cu privirea, oftând înţelept, a om care ştie mai multe decât spune.
     - Uită-te şi la ăsta, Rozico, ce a fost şi ce a ajuns! Are o casă pe strada de lângă parc, un pic mai jos de hotel. Frumoasă casă, cu etaj, doar pentru el şi familia lui. De fapt e casa nevesti-si, Dumnezeu s-o odihnească. O ştiam de cănd era copilă, învăţa la şcoala unde mer-geau şi fetele doamnei la care lucra biata mama. Frumoasă femeie a fost, frumos de fapt a fost şi el. Când trecea pe stradă în uniformă toate codanele oftau şi-şi cătau drum în piciorul lui. Nu avu viaţă uşoară nevastă-sa la tinereţe, mai ales că el era tot timpul plecat cu garnizoana. Avură doar o fată, nici când a născut biata femeie el nu era în oraş. Cică era plecat pe munte cu infanteria, l-au găsit doar după trei zile să îl anunţe că e tată.
     - Ei, lasă Margareto, doar nu năştea el în locul ei! Mai lasă-mă soro cu atâta milostenie, îmi zise Vica, nora-mea asta mică ce îi infirmieră la maternitatea din centru, că mai nou primesc şi taţii în sala de naşteri. Cică să le ţină de mână pe mămici, să fie şi ei implicaţi în naştere. Ce implicare, soro, că doar nu rabdă ei în locul femeii? Mai vine câte un prost să şi filmeze, cică să-şi amintească momentul. Da’ ce, tu ai vrut să-ţi mai aduci aminte câtă durere ai răbdat când ai născut? Nu-ţi spun că este câte unul care mai leşină, de trebuie să umble moaşa după el, în loc să se ocupe de mamă şi copil.
E soare cald, parcă de primăvară. Margareta îşi şterge fruntea transpirată cu vesta păturită.
    - Poftim, ce material de tot câcatul! Nici apă nu absoarbe, cald iarna nu ţine deloc, vara transpiri în ele parcă-s nailon, iar dacă plouă...ca şi cum n-ar fi. .........

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Iulian Boldea] [Mircea Petean] [Liviu Antonesei] [Miron Kiropol] [Mircea Braga] [Magda Ursache] [Eugen D. Popin] [Liliana Danciu] [Andrei Zanca - II] [Mircea M. Pop] [Horea Porumb] [Dan Danila] [Anisoara V. Cira] [Rodica Braga] [Mihaela Albu] [Monica Pillat] [Radu Ciobanu] [Hans Enzensberger] [Guenter Kunert] [Guenter Eich] [Dan Anghelescu] [Juan R. Jimenez] [Wolfgang Baechler] [Saskya Jain] [Hans Dama] [Elisabeth Anton] [Luminita Rusu] [Luca Cipolla] [Eduard F. Palaghia] [Paul Sarbu] [Aurelian Sarbu] [Bertolt Brecht] [Tanikawa Shuntaro] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]