în primul rând ca un artist, în al doilea rând ca un sculptor în al treilea rând ca un bărbat. Tânăra din faţa lui îi trezise toate instinctele adormite sau în aşteptare. Brâncuşi o privea , o sorbea din priviri, învăluind-o în forme şi lumini doar de el văzute, atras de perfecţiunea şi imperfecţiunea deopotrivă de seducătoare ale tinerei femei, fiind déjŕ nerăbdător să caute materialul cel mai potrivit şi momentele de graţie în care să înceapă înnobilarea chipului de carne într-o copie eternă. Era un contrast evident între vulgaritatea şi mediocritatea locului în care veneai în primul rând să-ţi potoleşti simţurile, şi frumuseţea de madonă a tinerei femei. Pe de altă parte , puritatea asociată de obicei cu sfinţenia madonei avea uşoară tentă de lascivitatea încât te puteai întreba dacă femeia aceea este o sfântă sau o femeie uşor de abordat şi cucerit. Sau mai multe, nu avea de unde să ştie cât de greu şi de lung va fi acest proces de transfigurare. Şi nu a fost nevoie de formule protocolare, de politeţuri sophisticate ca în cazul altor femei, pentru ca între cei doi să se nască un fluid magnetic şi să o determine pe cea care avea să fascineze minţile a sute de critici şi milioane de admiratori ai artei lui Brâncuşi, să-l viziteze pe sculptor la Brâncuşi, să-i servească de model, să accepte să fie doar un cocon ascuns în numerosele busturi de lut pe care i le făcea artistul, fără să îi spună când şi cum se va naşte capodopera. Când în sfârşit simţi că intensitatea privirilor bărbatului scăzuse sau poate că ea se obişnuise cu căldura lor, fata îndrăzni să răspundă fluidului magnetic transmis de ochii lui şi ştiu că era decisă să se lase călăuzită de el indiferent în ce direcţie avea să o ducă. Avu curajul să fie ea cea care punea condiţii : « Nu sunt model, sunt artist şi pentru mine pictura, culoarea, reprezintă la fel de mult cum reprezintă piatra, marmura, lutul pentru tine. Eşti singurul bărbat căruia accept să-i pozez, căruia îi ofer mult mai mult decât moliciunea trupului şi dulceaţa mângâierilor. De fapt, simt că nu e nevoie ca eu să aleg ce-ţi ofer, simt că eşti capabil să iei ceva ce nici nu ştiam că există în mine. Te las să mă iubeşti cu toată puritatea marmurei, cu tot misterul lemnului, cu toată dîrzenia pietrei refuzând să fie domesticită. » Prinsă în jocul palmelor artistului cu lutul, topită apoi de jocul artistului cu ochii ei, captivă în promisiunea eternităţii pe care i-o oferea Brancuşi în numeroasele şedinţe când îi poza, Margit începuse să obosească. De fiecare dată el nu păstra bustul din lut făcut cu trudă, nemulţumit, dar nu supărat, încrezător că din coconul greu de lut va ţâşni un fluture care să uimească lumea. Aici în locuința sculptorului din strada Montparnasse nr 54, era o altă lume care-i amintea de cea părăsită în Ungaria și România unde ea își petrecuse copilăria și făcuse primii pași în lumea picturii spre care se simțea chemată. -Constantin, de data asta ai reuşit ! Sunt eu, uite, aici e oglinda , aici e bustul pe care mi l-ai făcut şi aici sunt eu: e mai frumos decât mine, păstrează-l… -Vezi lada aceea de lut din colţul atelierului? Acolo sunt toate variantele de Margit…Dar ele nu sunt tu…Eu nu vreau să-ţi cuprind doar forma exterioară, ci esenţa ta… Cu cât stăm mai mult împreună, cu cât încerc să te cuprind în alt şi alt bust, cu atât simt cum esenţa ta mi se dezvăluie şi apoi se ascunde. -Până să te întâlnesc pe tine nu ştiam să trec dincolo de ...........
|