MARIA POSTU
                      

                                     MARGITT
 

      Căutând-o din ochi pe vechea sa prietenă Otilia, Brăncuşi observă lângă ea o fată care îi atrage atenţia. O studiază de la depărtare şi apoi se apropie de cele două fete. Dar ce-l atrage pe Brancuşi? Frumuseţea ei neobişnuită, ochii mari şi profunzi prin care deosebeşti o artistă de o femeie comună, ovalul ca de madonă al feţei? Brâncuşi care deja se specializase în a desprinde eternitatea dintr-un chip de femeie sau dintr-un trup adolescentin, nu o mai putea privi cu pofta cu care priveşti o bucată de carne din galantar, nici cu plăcerea cu care te apropii de o floare proaspăt înflorită într-o grădină publică atras de parfumul şi coloritul ei. Figura ei emana o strălucire şi un mister pe care ar fi vrut să le transpună în materialele cu care lucra fără să-i micşoreze vraja. Dar cum să reuşeşti aşa ceva ? »Cum aş putea să o determin să-mi pozeze fără să vadă în mine un imitator al lui Rodin sau un Don Juan care se îndrăgosteşte mai întâi de model şi abia apoi ajunge la esenţa ei în lucrare ? Da, da, trebuie să am încredere în mine şi în ceea ce am realizat până acum, îşi spunea tânărul în timp ce o fixa insistent, făcând-o să roşească şi apoi să o privească acuzator pe Otilia : « Ce fel de prieten al tău e acesta care mă priveşte de parcă ar vrea să-mi sugă sufletul? »
« Dar de ce mă îndoiesc oare de faptul că orice nouă lucrare , indiferent de tema aleasă , e mai bună decât cea precedentă ? De pildă, Rugăciunea, monumentul funerar pentru Petre Stănescu, Cumințenia pământului, lucrări realizate  între 1907-1908, prima variantă a Sărutului din aceeași perioadă , fuseseră remarcate déjà de amici şi inamici deopotrivă, ceea ce dovedeşte că intenţiile mele de a mă desprinde de drumul sculputurii academice se vor împlini. « 
      Întâlnirea cu Margit era o piatră de hotar pe care tânărul artist încă nu știa cum s-o prelucreze și cum să o facă să se desprindă prin lucrarea sa, din anonimatul zecilor de busturi ale unor artişti academici , aşa cum frumuseţea ei stranie o făcea să se remarce dintre zecile de chipuri feminine care îi treceau prin faţa ochilor zilnic fără să simtă nevoia să le captureze sufletul în nehotarele unei lucrări. Rareori o femeie îl făcea să o privească

      
în primul rând ca un artist, în al doilea rând ca un sculptor în al treilea rând ca un bărbat. Tânăra din faţa lui îi trezise toate instinctele adormite sau în aşteptare. Brâncuşi o privea , o sorbea din priviri, învăluind-o în forme şi lumini doar de el văzute, atras de perfecţiunea şi imperfecţiunea deopotrivă de seducătoare ale tinerei femei, fiind déjà nerăbdător să caute materialul cel mai potrivit şi momentele de graţie în care să înceapă înnobilarea chipului de carne într-o copie eternă. Era un contrast evident între vulgaritatea şi mediocritatea locului în care veneai în primul rând să-ţi potoleşti simţurile, şi frumuseţea de madonă a tinerei femei. Pe de altă parte , puritatea asociată de obicei cu sfinţenia madonei avea uşoară tentă de lascivitatea încât te puteai întreba dacă femeia aceea este o sfântă sau o femeie uşor de abordat şi cucerit. Sau mai multe, nu avea de unde să ştie cât de greu şi de lung va fi acest proces de transfigurare. Şi nu a fost nevoie de formule protocolare, de politeţuri sophisticate ca în cazul altor femei, pentru ca între cei doi să se nască un fluid magnetic şi să o determine pe cea care avea să fascineze minţile a sute de critici şi milioane de admiratori ai artei lui Brâncuşi, să-l viziteze pe sculptor la Brâncuşi, să-i servească de model, să accepte să fie doar un cocon ascuns în numerosele busturi de lut pe care i le făcea artistul, fără să îi spună când şi cum se va naşte capodopera. Când în sfârşit simţi că intensitatea privirilor bărbatului scăzuse sau poate că ea se obişnuise cu căldura lor, fata îndrăzni să răspundă fluidului magnetic transmis de ochii lui şi ştiu că era decisă să se lase călăuzită de el indiferent în ce direcţie avea să o ducă. Avu curajul să fie ea cea care punea condiţii : « Nu sunt model, sunt artist şi pentru mine pictura, culoarea, reprezintă la fel de mult cum reprezintă piatra, marmura, lutul pentru tine. Eşti singurul bărbat căruia accept să-i pozez, căruia îi ofer mult mai mult decât moliciunea trupului şi dulceaţa mângâierilor. De fapt, simt că nu e nevoie ca eu să aleg ce-ţi ofer, simt că eşti capabil să iei ceva ce nici nu ştiam că există în mine. Te las să mă iubeşti cu toată puritatea marmurei, cu tot misterul lemnului, cu toată dîrzenia pietrei refuzând să fie domesticită.  »
Prinsă în jocul palmelor artistului cu lutul, topită apoi de jocul artistului cu ochii ei, captivă în promisiunea eternităţii pe care i-o oferea Brancuşi în numeroasele şedinţe când îi poza, Margit începuse să obosească. De fiecare dată el nu păstra bustul din lut făcut cu trudă, nemulţumit, dar nu supărat, încrezător că din coconul greu de lut va ţâşni un fluture care să uimească lumea. Aici în locuința sculptorului din strada Montparnasse nr 54, era o altă lume care-i amintea de cea părăsită în Ungaria și România unde ea își petrecuse copilăria și făcuse primii pași în lumea picturii spre care se simțea chemată.
-Constantin, de data asta ai reuşit ! Sunt eu, uite, aici e oglinda , aici e bustul pe care mi l-ai făcut şi aici sunt eu: e mai frumos decât mine, păstrează-l…
-Vezi lada aceea de lut din colţul atelierului? Acolo sunt toate variantele de Margit…Dar ele nu sunt tu…Eu nu vreau să-ţi cuprind doar forma exterioară, ci esenţa ta… Cu cât stăm mai mult împreună, cu cât încerc să te cuprind în alt şi alt bust, cu atât simt cum esenţa ta mi se dezvăluie şi apoi se ascunde.
-Până să te întâlnesc pe tine nu ştiam să trec dincolo de ...........

mai mult........