|
UN VERS
Să-cerc un vers aș vrea: ci nu se-ndură
De mine Cel de Sus - și iar rămân
Doar peste golu-ntunecat stăpân
Și peste trupul răvășit de ură.
Hulpav am fost, netrebnic și hapsân,
Scăldându-mă-n păcat, spurcat la gură,
Nemulțumit mereu de-nghițitură,
Poftind mereu mai mult, ca un capcân.
Un vers măcar: justificare vie
Fărâmei mele de umanitate,
Mesaj al judecății ce-o să vie
Și-o să se-ncheie cu iertare, poate –
Un vers, măcar, cu iz de păpădie,
Balsam pe inima ce încă bate.
VALUL CĂRUNT
Am început să număr pașii, iarăși,
Tot socotind a versului măsură,
Preamulțumit că Soarele tovarăș
Să-mi fie, în noiembrie, se-ndură.
Nădăjduind la încă-o primăvară
Tremură, parcă-n vis, eul târziu,
Chemând sfielile de-odinioară
Emoțiile ce nici nu le mai știu...
În jocul dulce-al rimelor, socot,
Și-n tropi meșteșugiți ascunde-voi
Carnea pustie, sufletul netot –
Să mă pierd iar în veselul zăvoi,
Ci rîde sec de proasta-mi socoteală
Valul cărunt ce țărmul sterp îl spală.
INSULA DE SMARALD
Fără istov își unduie oceanul
Trupul lichid, cu valuri înspumate
Ce-și caută odihna (și limanul!)
De aspre duhuri pururi frământate.
Le-a biciuit, în larguri, uraganul,
Cu furiile-i nicicând astâpărate –
Nu știu ce-i veacul și nu știu ce-i anul
Și clipa loe e doar eternitate.
Insula asta – verde peradis –
Promite-le odihna și-mpăcarea!
Și vin spre ea, atrase ca de-un vis
Ce logodește somnul cu uitarea...
Dar paradisu-i vecinic interzis –
Și nu-ncetează, vecinic, frământarea.
(Din Poeme de pe Insula de Smarald, Editura Karograf, 2018)
|
