Marian Dopcea

                                                                                                              

Web Design

 

               Marian Dopcea

                               

     

           MARIAN DOPCEA
             

     CEL ADORMIT


            Pe un motiv arghezian

Sap un mormânt: și dau de oase albe
De apa ploii îndelung spălate –
Și le aleg cu degete sfioase,
Uimindu-mă cât pot fi de curate.

Că-s morții stripe mele-mi spun - și stărui
Asupra gândului, cu gingășie,
Și-n timpul vechi și-ntunecat mă nărui
Cuprins de nelumească bucurie.

„Ne-om întâlni – le strig – curând, curând!”
Și ghes îi dau lopeții, tot mai mare –
Ci glas de nicăieri șoptește bland
Și cunoscut: că totu-i aiurare

Că se-mplinesc vreo patruzeci de ani
De când am adormit sub bolovani.


     ANABASIS

De când mă știu bat drumul către casă
În lumea fără margini rătăcit –
Ci casa mea în neguri s-a topit,
M-a înghițit pădurea-ntunecoasă.

Pentru popas nu-I locul potrivit,
Pentru răgaz prielnic ceas nu-mi lasă
Nicicând tot mai smintita anabasă –
Și n-am cui spune că-s prea ostenit.

Că blestematul drum mi-e de ajuns,
Că rost, de-oi fi avut, azi nu mai am
Și că, scârbit, aș renunța la toate.

Daimonul meu rânjește într-ascuns
Șoptindu-mi c-am știut la ce mă-nham –
Și pe genunchi mă târâi, și pe coate…


       UN VERS

Să-cerc un vers aș vrea: ci nu se-ndură
De mine Cel de Sus - și iar rămân
Doar peste golu-ntunecat stăpân
Și peste trupul răvășit de ură.

Hulpav am fost, netrebnic și hapsân,
Scăldându-mă-n păcat, spurcat la gură,
Nemulțumit mereu de-nghițitură,
Poftind mereu mai mult, ca un capcân.

Un vers măcar: justificare vie
Fărâmei mele de umanitate,
Mesaj al judecății ce-o să vie

Și-o să se-ncheie cu iertare, poate –
Un vers, măcar, cu iz de păpădie,
Balsam pe inima ce încă bate.


     VALUL CĂRUNT

Am început să număr pașii, iarăși,
Tot socotind a versului măsură,
Preamulțumit că Soarele tovarăș
Să-mi fie, în noiembrie, se-ndură.

Nădăjduind la încă-o primăvară
Tremură, parcă-n vis, eul târziu,
Chemând sfielile de-odinioară
Emoțiile ce nici nu le mai știu...

În jocul dulce-al rimelor, socot,
Și-n tropi meșteșugiți ascunde-voi
Carnea pustie, sufletul netot –
Să mă pierd iar în veselul zăvoi,

Ci rîde sec de proasta-mi socoteală
Valul cărunt ce țărmul sterp îl spală.


     INSULA DE SMARALD

Fără istov își unduie oceanul
Trupul lichid, cu valuri înspumate
Ce-și caută odihna (și limanul!)
De aspre duhuri pururi frământate.

Le-a biciuit, în larguri, uraganul,
Cu furiile-i nicicând astâpărate –
Nu știu ce-i veacul și nu știu ce-i anul
Și clipa loe e doar eternitate.

Insula asta – verde peradis –
Promite-le odihna și-mpăcarea!
Și vin spre ea, atrase ca de-un vis

Ce logodește somnul cu uitarea...
Dar paradisu-i vecinic interzis –
Și nu-ncetează, vecinic, frământarea.

(Din Poeme de pe Insula de Smarald, Editura Karograf, 2018
)

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Georg Trakl] [Andrei Zanca] [Dan Danila I] [Letitia Ilea] [Nicolae Silade] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Magda Ursache] [Radu Ciobanu] [Liviu Antonesei] [Dan Danila II] [Serban Chelariu] [Mircea Pora] [Savu Popa] [Ioana Greceanu] [Elina Adam] [Nicolae Mares] [Marian Dopcea] [Icu Craciun] [Marcel Mureseanu] [Stefan Marinescu] [Clelia Ifrim] [Dorian Obreja] [Liana Nicolae] [Sanziana Batiste] [Horia I. Groza] [Eugen Dorcescu] [Constantin Manea] [Caliopia Tocala] [Dan Laurentiu] [Gheorghe Filip] [Rosemarie Haines] [Adriana Weimer] [Ioan Popoiu] [Herbert W. Muehlroth] [Hans Dama] [Paul Sirbu] [Mihaela M. Stroe] [Nicholas Jordan] [Fl. Smarandache] [Victor Ravini] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]