Mihaela Albu

                                 Mihaela Albu - web

                        
            MIHAELA ALBU


  
Memoriile (inedite) ale unui participant la Marea
                    Adunare de la Alba Iulia –
                  învățătorul Romulus Roman


                       Introducere             


             

     Se spune adesea despre cărți că au un destin propriu, că pot fi citite undeva, cândva, în locuri și timpuri negândite de autorul lor și neprevăzute, firește, atunci când au fost publicate.
     Același destin îl poate avea chiar și cuvântul scris nepus însă niciodată sub lumina tiparului.

     În anul în care am marcat centenarul Marii Uniri, mi-a căzut în mână un caiet de memorii al unui participant la Marea Adunare de la Alba Iulia din decembrie 1918, pe numele său Romulus Roman. Dându-și seama că a traversat o epocă plină de evenimente importante, că a trăit (și a participat chiar) la multe dintre acestea, învățătorul Romulus Roman, aflat la vârsta senectuții, a decis să le consemneze,
     Valoarea unor astfel de însemnări devine peste timp una inestimabilă, cu atât mai mult cu cât notațiile sunt făcute obiectiv și onest. Ele devin documente apte să completeze istoria mare, chiar dacă cele relatate cuprind multe amănunte de așa-zisă istorie „mică”.
     Așadar, caietul (ajuns întâmplător în posesia mea) pe care îl voi prezenta în continuare este constituit din amintirile unui om care și-a dus viața în vremuri marcate de importan-te evenimente istorice, într-o zonă ea însăși supusă cataclis-melor istoriei.

     Învățătorul Romulus Roman s-a născut în județul Mureș, în comuna Șincai, de unde era originară mama sa. Memoriile se deschid cu imaginea părinților. Prin succintele date despre ei, autorul trece dincolo de simple portrete evocate cu firească nostalgie, el creionând încă din primele pagini realitățile și atmosfera unor vremuri trecute.
    

     Tatăl, „cătană la împăratul Iosif”, era un adevărat patriot român. Aflând „că și în limba română poate să fie o comandă militară”, povestește fiul său, simte „ambiție națională”. Deși „știa bine limba maghiară, nu voia să-și dea copiii la școala ungurească pentru că acolo se tinde a-i face renegați.” De aceea copiii săi vor urma școală germană, dar mai cu seamă românească.
      În câteva fraze, fiul face un portret extrem de sugestiv pentru o întreagă categorie de țărani români din Transilvania. Astfel, Roman Petre, „fiind țăran român, urmaș al foștilor iobagi, după ce s-a stabilit în Șincai, a ajuns fruntaș în sat, nu pe baza averii, ci pe baza educației primite de la moșu Roman Sandu și completată cu cele ce a cunoscut în timpul milităriei și din ziarele ce le citea.” Informația despre lectura ziarelor ne duce cu gândul la cunoscuta „fierărie a lui Iocan”, loc în care și țăranii din câmpia teleormăneană, în interbelci, vor fi la rândul lor interesați de ce se întâmpla în țară. Astfel, Romuls Roman își aminteșete că tatăl său „era abonat la ziarele timpului și se adunau dumineca la noi de multe ori țărani români din sat și se discutau cele publicate în ziare.”
     Dar el nu se rezuma la a se informa, ci se implica activ în viața comunității: „Tata cunoștea bine activitatea tuturor conducătorilor poporului, precum și a oamenilor politici ai ungurilor. A luat parte la diferite adunări de protestare contra savamolniciilor guvernelor ungare.” Iar mai departe, fiul consemnează cu mândrie că Roman Petre, „a luat parte la toate acțiunile conducătorilor politici ai românilor din Transilvania”, el fiind și unul dintre cei trei delegați ai comunei pentru a participa la Adunarea de la Alba Iulia.
Portretul mamei amintește întrucâtva de cel făcut de Creangă Smarandei. Aceeași duioșie, același devotament față de familie, aceeași ambiție de a-și trimite copilul să învețe carte („mamei îi sunt recunoscător că a insistat să fiu trimis la școli la oraș”), dar, în plus, fiul matur îi subliniază patriotismul și dragostea față de limba română. Pentru adult, amintirile sunt fragmentare, dar esențial-simbolice: „Țin bine minte – scrie el – ceva frânturi din cântecele pe cari mai rar le-am auzit de la alții, ca:
 - Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim;
 - Strigă Bănuț din Sibiu că Ardealul nu-i pustiu;
 - Cântă mierla prin păduri, Rob plecară la unguri;
 - Românie, mamă dulce, eu te las cu D-zeu
 - Că drumul iar mă duce. Iar mă duc din sânul tău.
„Asta-i de când ne-a răpit muscalul Basarabia”, ne spunea dânsa.

     Autorul merge cu amintirile mai departe și creionează, prin descrierea perioadei școlare, a greutăților și chiar a unor momente comice, prin portretele câtorva dascăli, sistemul de învățământ al vremii, precum și lupta românilor pentru a putea învăța în limba maternă și, în cele din urmă, pentru păstrarea identității. Aflăm totodată informații precise asupra componenței etnice a unui sat sau altul din zonă, precum și despre limba de predare din școli .............

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Franz Kafka] [Doina Uricariu] [Cornel Ungureanu] [Magda Ursache] [Theodor Damian] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Dragos Niculescu] [Horia Dulvac] [Dorina Sisu] [Cristina Struteanu] [Ezra Pound] [Dinu Flamand] [Nicolae Coande] [Mioara Bahna] [Ion Maria] [Alensis de Nobilis] [Adrian Grauenfels] [Gheorghe Simon] [Dan Anghelescu] [Anca Sirghie] [Zudor Janos] [Mircea Pora] [Adrian Grauenfels] [Adonyi N. Maria] [Bianca Marcovici] [Victoria Comnea] [Herbert W. Muehlroth] [Mircea Petean] [Zorin Diaconescu] [Petru Tomoiaga] [Werner Goebl] [Radu Ciobanu] [Ana Blandiana] [Adrian Munteanu] [Fekete Vince] [Palotas Dezso] [Mihaela Albu] [Liliana Danciu] [Mariana Paslea] [Aurel Sorobetea] [Mihai Merticaru] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]