Mihaela Albu

                                 Mihaela Albu - web

                        
              MIHAELA ALBU


                     
Responsabilitatea asumată



     Mi s-a întâmplat uneori ca, primind în dar o carte, pe care, în vâltoarea timpului, să o pun deopar-te pentru mai târziu, și când, în sfârșit, mi-am făcut răgaz pentru ea, să am mustrări de conștiință și regrete pentru amânarea lecturii.
     O astfel de carte este Crâmpeie din Cartea Străduinței (ed. Paideia, 2010), primită (în noiembrie 2010!) de la Sanda Golopenția. Dăruindu-mi-o cu autograf, Sanda îmi scrie că aceasta este cartea „unei autoare fără noroc”. De ce „fără noroc”? Aveam să aflu la lectura de acum. Și nu atunci. În 2010 am pus-o în bibliotecă și nu-mi aduc aminte să fi citit din ea. Sau am citit, dar nu-mi amintesc. Iată că acum … i-a venit rândul.
      Mărturisesc că nu știam nimic despre autoare, deși numele îmi părea totuși cunoscut. Am început primele pagini. M-am dus apoi la prima parte a Postfeței (semnată de Sanda Golopenția) și am aflat că Monica Brătulescu, născută Rahmil, la 13 iulie 1930, era originară din Craiova. Colegă cu Sanda și Constantin Eretescu la Institutul de Folclor, a emigrat apoi în Israel. Țara strămoșilor săi a fost pentru ea tot un fel de exil, de vreme ce notează la un moment dat (fiind deja acolo), metaforic: „Ferice de voi, pomilor! Voi nu știți ce înseamnă să trăiești dezrădăcinat.” (p. 49). Dar cele spuse (scrise) despre limba română sunt și mai edificatoare: „Limba mea maternă este româna /…/ o limbă cu multiple registre și corzi. /…/ Nimeni și nimic nu mi-o poate lua. /…/ Româna este limba pe care o stăpânesc și care mă stăpânește cu adevărat” (p. 15) și aceasta deoarece, o spune în prealabil, subliniind importanța idiomului în definirea identității: „Limba maternă este o zestre de mare preț. Cine și-o păstrează își menține o linie de continuitate, identitatea, puterea de a gândi și a se exprima deplin și nuanțat.” (p. 14).
     Astfel, cu toate că trăiește o parte din viață în Israel și vorbește mai multe limbi, prin scris ea este un autor român de vreme ce calea de exprimare în scris este exclusiv limba română.

Și acum câte ceva despre structura volumului: Crâmpeie1 din Cartea Străduinței sunt, așa cum sugerează primul termen al titlului, fragmente, notații mai scurte sau de mai mare amplitudine, fără o ordine vădită, și totuși într-o succesiune pe care s-a străduit să o întocmească editoarele, ținând cont că ele au avut la îndemână un manuscris nefinalizat și cu circa 80 de pagini distruse chiar de autoare. O primă parte, intenționată a fi un jurnal, dar nedatat, a fost intitulat (inspirat), în ediția tipărită, „Zile”2. Unele sunt inedite, altele au fost găzduite inițial de revista editată de Sanda Golpenția și Constantin Eretescu în Providence (SUA) – Lupta. The Fight, ori de Origini (SUA), Secolul 21 și Cetatea culturală (Cluj).
    Acest „altfel” de jurnal, fără date precis indicate, dar cu notații departajate grafic, transpun, în fapt, trăirile/ gândurile/ reflecțiile personale asupra unor evenimente/ întâmplări/ sentimente încercate la un anume moment, într-o anume zi de către autoare. Care a fost momentul, care a fost ziua din calendar – ce mai contează peste timp? Câteva titluri (selectate aleatoriu) trimit la subiectul reflecțiilor: Limba mea, Cititorul ideal, Despre vârste și timp, Suferința, Cârja rutinelor, Consecvență și rigiditate, Resemnare, Optimism ș.a. Din toate acestea, ca și din multe altele răzbate pasiunea, dublată de o rece obiectivitate, a observației lumii cu care Monica Brătulescu trece prin viață. Iar secvența existenței sale departe de țara în care s-a născut, dusă acum în cea din care veneau strămoșii săi, nu este deloc una pe care spera că o va trăi. Un capitol – „Despre emigrare” cuprinde (succint) mai multe ipostaze ale fenomenului resimțit din plin de cea pentru care amintirea Bucureștiului, a casei, a prietenilor, a naturii cu care se obișnuise devin un permanent reper de comparație. Sărăcia emigrantului, desnădejdea, incompatibilitatea cu noua limbă, cu obiceiurile, clima, geografia chiar răzbat adesea printre rânduri sau mărturisite direct: „Ura, sunt liberă! M-am descătușat de tiranie! Dar uite, sunt flămândă”, scrie la un moment dat, iar cuvintele ei seamănă izbitor cu cele mărturisite de Ștefan Baciu (exilat cu soția în Brazilia). Acesta, într-o scrisoare (30 iulie 1951) adresată lui Mircea Eliade mărturisea, printre altele: „Ducem o grea viață de oameni liberi – o viață de oameni care nu au vrut să fie lacheii nimănui. Avem toate libertățile, inclusiv aceea de a muri de foame sau de a nu avea ce face...” (s.n.)
    Într-o altă secvență, autoarea notează direct că „strămutarea atrage după sine efecte extrem de grave” (p. 91), dar cea mai gravă – pierderea a tot ceea ce a însemnat trecutul, obișnuința, rutina și, în cele din urmă, identitatea („buna întocmire a vieții mele s-a făcut țăndări”. „Pierd din substanța gândului, pierd vlaga cuvântului, mă pierd pe mine însămi, mă înstrăinez.” (pp. 92, 93).
............

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dumitru Chioaru] [Mihaela M. Stroe] [Maria Pal] [Mirela-I. Dorcescu] [Sonia Elvireanu] [Adrian Grauenfels] [Ioana Diaconescu] [Dan Anghelescu] [Gheorghe Simon] [Costel Stancu] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Horia Dulvac] [Dragos Niculescu] [Andrei Gazsi] [Paul Leibovici] [Rodica Braga] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Clelia Ifrim] [Ionut Caragea] [Dana Gheorghiu] [Vasko Popa] [Radu Ciobanu] [Richard Reschika] [Daniel Corbu] [Mihaela Albu] [Victor Ravini] [Alexandru Cazacu] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Michael Krueger] [Hans Dama] [Vasile Gogea] [Reiner Kunze] [Selma M- Eisinger] [Werner Goebl] [A. Grauenfels II] [Dan F.- Seracin] [Mihaela Oancea] [Carmen Secere] [Constantin Arcu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]