|
provocând din vreme în vreme lumina
să coboare cu el în pulberea timpului orgolioasă și tandră
și să rămână trează până la ziuă
în chioșcul pe care-l schițez în memorie
și-n care mama ne desenează un înger din petalele trandafirilor galbeni
încât fântâna cu privirea pierdută
de care mă apropii în gând
ia chipul blând al oglinzii
care-mi face poate o ultimă favoare
provocând lumina să mai rămână cu mine sub tâmpla (deja) asfințită a zilei de mâine
*
fără nicio victorie la întâlnirea cu timpul
încerc să improvizez nimănui un răspuns
întunericul îmi ascunde-n lumină chipul sedus
de-o veche însingurare a lui
într-o lume care dă semne grave de bătrânețe
încerc să prind din urmă încă o zi
în cortul rezemat de frumusețea vie a vieții
unde ung cu lumină pâinea din copilărie
și-alunecând pe coaja câte unui vis mă mir statornic
că timpul nu-i atât de dornic ca mine de lumină
dând semne grave de tristețe
prin răsturnări bruște de sens
încât nu știu și nu-mi imaginez
în cortul unde încă mai veghez
cât poate vântul rece al primejdiei să-i schimbe lumii mersul
și-atunci improvizez fără să stau pe gânduri un răspuns
nimic nu pare că mai e de spus
*
când nimic bun nu se (mai) întâmplă
o simplă adorare a unei dimineți postume
nici nu contează ziua luna sau anul
m-ar putea repune în dreptul meu la tristețea
care-mi aducea cafeaua în fiecare zi cu ploaie sau fără
prin numai un surâs ironic alegoric
al unei singurătăți care semnează la persoana a treia pactul luminii cu mine.........
Din volumul în pregătire „Poemele stingerii”
|
