Nichita Stanescu

                                                                                                              

Web Design

 

                           Nichita-Stanescu - alt

        

              NICHITA STĂNESCU

            - via FLORENTIN PALAGHIA - 
                      

 

     CUVÂNT ROSTIT LA VERNISAJUL EXPOZIȚIEI
                DE PICTURĂ, LUMINIȚA FRAȚILĂ


     Avem deosebita cinste să vernisăm astăzi expoziția unui pictor cu totul și cu totul deosebit în gustul nostru – e vorba de Luminița Frățilă, al cărei talent de natură evidentă ne înduplecă să ne gândim nu numai despre propria ei profesie și căutare în artă, cât și despre propriile noastre căutări în ceea ce privește taina expresiei poetice.
     Ce surprinde în tablourile pictoriței cu multă acuitate – și pentru asta nu trebuie să fim profesioniști – ele sunt de natura evidenței : o pensulație neobișnuit de îngrijită, o degradare sau o întețire a tonurilor ieșite din comun, pe care poate numai în pic-tura lui Ciucurencu, odinioară, o mai putem întâlni, cu precădere în perioada de mijloc a creației maestrului. De asemenea obser-văm o distinsă depersonalizare a portretului și peisajului, tendința pictorului fiind de data aceasta cu totul majoră din punctul de vedere al gândirii estetice, de a se face o artă de tip impersonal, tendință pe care o resimțim nu numai în pictură, o simțim cu acuitate în poezie și o resimțim cu precădere în roman.
     Dacă sfârșitul secolului trecut a fost un experiment al personalității și personalismului autorului, de unde și succedarea de curente literare cu o viteză amețitoare, începând de la primele curente de tip dadaist și continuând după aceea în suprarealismul retrimis cu un punct culminant în expresionism, în care poate au rămas în cadrul artei expresioniste cele mai multe elemente de artă autentică de tip impersonal, prelucrat ca tehnică în pictură, dar nu numai în pictură, ci și în poezie - și mă refer la poezie pentru că între pictură și poezie există o foarte mare zonă de interferență – vom remarca faptul că transformarea rapidă curentelor din una în alta, culminând cu fovismul care a avut și el partea lui de plăcere, a întinde cu bidineaua culoarea violentă și barbară pe pânză, reîntoarcerea nu este către clasicism și nici către romantism cum s-ar putea face, ci eu cred că spirala artei moderne tinde către o artă de tip impersonal.
      În cazul de față și în cazul românesc al picturii, cred că Luminița Frățilă este primul nostru mare artist tânăr care are o tendință către impersonalizarea artei sale, de unde și portretul, în cazul portretelor destul de rare pe care ea le face, sau peisajul, este atât de lucrat, atât de meditat, atât de gândit, încât mi-aduc aminte de un vechi prieten de al meu, de un pictor, care și-a în-

 

crucișat două pensule în fața unui tablou, urându-și să picteze în anul viitor un lucru de excepție. Mi-aduc aminte de zgârcenia exemplară a pictoriței care mi-a dăruit odată un tablou în tinerțile noastre, reprezentând un peisaj superb de deltă, de iarnă, tablou pe care mi l-a cerut de nenumărate ori până când în fine, l-am oprit și nu-l mai dau nicidată să deschidă nici o expoziție. Și avea dreptate să mi-l ceară înapoi pentru că într-adevăr este o capodoperă, rupe zidul pe care l-am agățat și nu mai lasă loc nici-unui fel de comparații posibile între arta unor coloriști sau unor naturiști de școală mai tânără sau chiar în fața artei temeinice de talie impersonală.
      N-am să mă lungesc prea mult, n-am să comentez fiecare tablou pentru că ochii dvs. sunt cei mai buni comentatori. Aș spune că această expoziție trebuie văzută exact ca un spectacol de teatru shakespearean ai cărei interpreți sunteți chiar domniile voastre, cei care contemplați replica tablourilor față de real.
      O felicităm din toată inima pe distinsa noastră colegă și pe marea noastră, marele nostru tânăr pictor, urându-i ca acum, la prima ei expoziție, să se încurajeze, să nu se descurajeze, să fie primită cu bună-cuviința pe care o merită o muncă atât de așarnată asupra textului pictat, muncă ce îmi amintește de munca asupra manuscriselor pe care odinioară o făcea un Eminescu sau un Coșbuc, mai apoi un Ion Barbu care veneau adeseori cu pensula cernelii peste albul hârtiei, așa cum și Luminița Frățilă a lucrat adeseori cu o deosebită angajare splendidă față de realul social și față de bucuria impersonală pe care o poate aduce privitorilor ei, pentru că la urma urmei ce este acela un tablou genial, ce este aceea o poezie genială: o poezie genială și un tablou genial nu este altceva decât acele fragmente de real imaginar în care tu însuți te regăsești. Eminescu este de atâtea ori mare de câte ori se regăsește câte un cititor în propria sa măreție în textul lui. Pictorul Corneliu Baba este de atâtea ori mare și uriaș pictor contemporan al nostru, și suntem mândri că suntem contemporani cu Dom-nia sa, de câte ori ne regăsim în Odihna pe câmp, tabloul lui minunat și antologic al nostru. Luminița Frățilă este tot de atâtea ori minunată și adevărată, de câte ori eu însumi mă regăsesc mă regăsesc în câte o tentă de culoare pusă de ea, dar parcă visată de mine.

 

               Vă mulțumesc pentru atenție !

                        Text - N. Stanescu 1

 * Textul a fost înregistrat pe reportofon de Dl. Florentin Palaghia

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Erik Kuehnelt-Leddihn] [Andrei Zanca] [Miron Kiropol] [Liliana Danciu] [Dana Banu] [Gabriel Hasmatuchi] [Nichita Stanescu] [Magda Ursache] [Iulian Moreanu] [Nicolae Silade] [Mircea Pora] [Ion Cristofor] [Paula Barsan] [Serban Chelariu] [Vasile Gogea] [Dan Danila] [Mircea Petean] [Andreas Wellmann] [Victoria Comnea] [Radu Ciobanu] [George Dimitriu] [Theodor Damian] [Dumitru Velea] [Caliopia Tocala] [Florentin Palaghia] [Flor. Palaghia II] [Bianca Marcovici] [Anca Sirghie] [Hans Dama] [Heinz Uwe Haus] [Hein Uwe Haus II] [Herbert-W.Muehlroth] [Herbert-W.Muehlroth] [Hanoch Levin] [Muzeul diasporei] [Ivan Pozzoni] [Mihai Merticaru] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]