Nicholas Jordan

                                                                                                              

Web Design

 

                          Nicholas Jordan

                     
         NICHOLAS JORDAN

      

                       ZIUA PLECĂRII
 

                     image - web

     Pe vremea când inscripția din fotografie strălucea proaspăt așternută-n soare, gratiile solide de la ferestre păreau să-i garanteze pentru vecie autenticitatea mesajului. Cum se și vede, clădirea, undeva lângă Orșova, aproape de Dunăre, încă există, dar și ea a intrat într-o stare de continuă scorojire. Acum 69 de ani, o întrezărisem din fugă, grăbit să prind alături de restul familiei ultimul vaporaș de Ada Kaleh și, da, întreaga construcție chiar strălucea de departe. Dacă fraza în sine se conectase gratiilor și însemnase ceva pentru mine chiar de-atunci, nu mai știu. Bineînțeles, mi-ar plăcea să cred că le-am alăturat de la început.
     Ce știu sigur este că, ajunși la bord, primul lucru interesant pe care l-am văzut a fost malul sârbesc, cu mult mai apropriat de-al nostru decât mă așteptasem. Pe faleza abruptă scria cu litere uriașe de var ”Viva Tito!,” și nu doar într-un singur loc, ci în vreo zece. De cum am întors capul, am descoperit mesaje asemănătoare și pe malul românesc, doar că la noi scria ”Moarte lui Tito!” Și mi-a mai rămas parcă înfiptă în creier o altă inscripție de-a noastră, și mai impunătoare, începând cu un șirag de vorbe frumos aliniate prețuind până la cer, ba și dincolo, Primul Plan Cincinal. Baza textului o forma anul 1951, și fiecare cifră era atât de înaltă, încât ocupau împreună sfertul de jos al panoului. Efectul total era grandios.
     Cât preț pot pune totuși pe amintirile acestea, atât de vii, încât mi le pot readuce și acum în fața ochilor? Aveam doar șapte ani!

       
Probabil, cifrele anului nu erau chiar așa de înalte, pentru că, de-abia acum realizez, deasupra lor se lăbărța printre altele și cuvântul CANAL, scris în majuscule roșii (aș fi vrut să pot spune că erau sângerii, dar nu erau). Și este la fel de posibil ca ultima inscripție să nici nu fi fost la Orșova, ci într-un alt loc asemănător prin care trecusem tot așa pe fugă în acea zi. Erau o puzderie prin țară și ce-am eu acum scrijelit pe creier este un fotomontaj.
     N-am uitat niciodată aceste inscripții dintr-un singur motiv: observasem îndeaproape, pentru prima dată în scurta mea viață, coexistența a două opinii diametral opuse. La un capăt se găsea Furia Proletară, o entitate de neoprit după cum mi se explicase (ca să învăț să-mi țin gura, mai ales la școală, am aflat mai târziu). De neoprit, mi se repetase, și totuși nu fusese în stare să șteargă de pe fața pământului o nimica toată, două cuvinte dușmănoase.
     Adevărul era, de fapt, la mintea copiilor. Dacă cineva striga ”Viva Tito!” pe malul românesc, ajungea la canal. Dincolo, putea să strige, putea să și cânte ”Viva Tito,” dacă de-asta-i ardea, trecătorii l-ar fi aplaudat, niciunul nu s-ar fi înghesuit să-l denunțe.
     Nu mi-am dat seama atunci, dar nimerisem în singurul loc din România acelor ani unde un copil putea să ajungă de capul lui la o astfel de concluzie. N-a fost un proces instantaneu, din contră, totul s-a cristalizat treptat-treptat până a ajuns o obsesie, călăuzindu-mi fiecare pas în anii care au urmat. Puterea comunismului avea hotare și existau locuri unde se putea scăpa de ea. Permanent. Bineînțeles, pentru a reuși, trebuia să-ți spargi capul încercând soluții.
     Și l-am tot spart…
     Cu-aproape 70 de ani mai târziu, copilăria îmi rămăsese de mult timp în oglinda retrovizoare - ceva la care mă gândeam arareori, pentru că, pe șleau, o preferam uitată. Și, cum se întâmplă adeseori în viață, îmi spărgeam iarăși capul cu probleme (figurativ, de data aceasta), mai exact, complexitățile neașteptate ale noului secol: clima din Florida, care de câțiva ani, o luase razna. Mai erau și alegerile de la toamnă care se vor termina cu scandal, ba chiar și-un fenomen nou și care m-a luat total prin surpriză, marea prietenie româno-americană. N-aveam cum să nu încerc o comparație de probă cu cealaltă la-fel-de-mare prietenie familiară mie, cea precedentă, o comparație pe care înainte o evitasem. Mai bine nu-ncercam.
     Mă așteptam să văd o diferență ca între noapte și zi, să nu pot găsi un termen de comparație. Nici gând. Văd, dar nu știu ce văd. Ar fi trebuit să m-aștept totuși, n-am spus chiar eu puțin mai sus că secolul XXI este foarte complex?
     În ceea ce mă privește pe mine, pe mine personal (și, cu siguranță, nu vreau și nici nu pot să vorbesc pentru alții), prietenia româno-americană, pe lângă complexitate, are și structura unui ghețar plutitor: există o idee vagă cam pe unde îl va duce curentul, deși nu se știe deloc cât va dura până ajunge la destinație. E posibil ca acolo să fie bine, deși deriva îl poate înscrie și într-un cerc fără sfârșit, fără..........

mai mult........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Georg Trakl] [Andrei Zanca] [Dan Danila I] [Letitia Ilea] [Nicolae Silade] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Magda Ursache] [Radu Ciobanu] [Liviu Antonesei] [Dan Danila II] [Serban Chelariu] [Mircea Pora] [Savu Popa] [Ioana Greceanu] [Elina Adam] [Nicolae Mares] [Marian Dopcea] [Icu Craciun] [Marcel Mureseanu] [Stefan Marinescu] [Clelia Ifrim] [Dorian Obreja] [Liana Nicolae] [Sanziana Batiste] [Horia I. Groza] [Eugen Dorcescu] [Constantin Manea] [Caliopia Tocala] [Dan Laurentiu] [Gheorghe Filip] [Rosemarie Haines] [Adriana Weimer] [Ioan Popoiu] [Herbert W. Muehlroth] [Hans Dama] [Paul Sirbu] [Mihaela M. Stroe] [Nicholas Jordan] [Fl. Smarandache] [Victor Ravini] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]