|
Câţi nu-şi duceau cu ei, în plasă, o cărămidă, două, ca să şi le aşeze pe moalele capului, sub pălărie, sau sub şapca tip Stalin, la modă atunci, ca prin apăsare firească, să nu cadă captivi iluziei şi deci să vadă adevărul adevărat şi golgoluţ. Noroc bun! După ce că stăteau ca fraierii cu cărămizile alea pe cap, cel puţin o oră, plus încă o jumătate, la coadă la bilete, nici măcar nu reuşeau săl vadă ca lumea pe omul cu jumătate faţă de bou. Întradevăr, întotdeauna când venea circul, localnicii nu mai aveau deloc astâmpăr. An de an se găseau atât în oraş, cât şi în satele vecine, aflate şi la circa 15 km distanţă, destui curioşi, atât maturi cât şi mai ales copii, să vadă cum arată un omminune. Pe omul care, în acelaşi timp, poseda, pe lângă o jumătate de faţă de bou, o altă jumătate de faţă, cea de om normal. Iar jumătatea feţei de bou era dotată cu un ochi enorm, cu gene albe şi lungi, cu o ureche mare de bou, cu o jumătate de limbă mai lungă şi poroasă şi mai ales cu un corn ieşit bine din cap pe jumătatea frunţii de bou. E adevărat. Atunci, în anii aceia, lumea era mult mai curioasă, dar cu certitudine, şi mai naivă, decât azi. Multora nu le venea să creadă că, lângă biserica încă neterminată, aflată în roşu, fără acoperiş, cam incomodă în locul acela, se puteau întâmpla asemenea lucruri ieşite din comun; adică nu numai să campeze circul acolo, lângă zidurile sacre sau să folosească biserica drept closet, dar să mai şi arate lumii ‘jde de lucruri diavoleşti. Câţi nu vedeau purul adevăr în această privinţă, dar tăceau şi îndrugau: „Lungăi limba boului, da’ nu ştie grăi.” Începea spectacolul de circ şi, după ce se derulau toate numerele, unele arhicunoscute, la sfârşit, câteva minute, apărea bomba: era adusă din culise minunea: omul cu jumătate faţă de bou. Atunci spectatorii amuţeau definitiv. Ai fi putut să-i injectezi sau să-i înţepi în fese cu te miri ce sculă, de la un ac cu gămălie, la o pioneză sau de la o sulă, la un piron, că ei nu reacţionau, decât numai şi numai la ceea ce vedeau pe scenă. Nu le venea să creadă că omul cu jumătate faţă de bou ştie să şi vorbească. Şi atunci pe toţi spectatorii îi treceau fiorii. Vorbirea omului cu jumătate faţă de bou era mult mai interesantă decât vorbirea unui om normal, pentru că, printre altele, vocea lui fie suna a muget sugrumat, consoanele fiind articulate aiurea, atât de dinţii jumătate de bou, cât şi de buzele şi limba jumătate de bou fiecare, fie a cavitate bucală dotată numai cu o jumătate de limbă de om. Omul cu jumătate faţă de bou avea, cei drept, mare trecere la lume. Devenise chiar o personalitate. Cât stătea circul în orăşel, numai de el se vorbea peste tot. Atât în prăvălii, cât şi în alte locuri publice unde era mare afluenţă de public: spital, instituţii socialiste de pe raza oraşului, sediul C.A.P şi G.A.S, Biroul de partid, Sfatul Popular, diverse magazine, C.E.C, Poştă etc. Despre acelaşi subiect discutau oamenii atât la ieşirea din biserică, cât şi la înmormântări. Atât la nunţi, cât şi la botezuri. Atât înainte de marea sărbătoare antifascistă, antiburghezo moşierească şi antiimperialistă, „23 August”, .......
|