NICOLAE SUCIU

                         DIDACTICA NOVA

13.

ÎNTRADEVĂR, nu-i nici un secret: Omul cu jumătate faţă de bou a existat şi va exista întotdeauna. Prin anii ‘57‘65, când lumea senghesuia să ajungă la circ, nu era altă distracţie mai mare, decât săl vezi pe omul cu jumătate faţă de bou, fie în minutele pe care le avea în program, fie când apărea la geamlâcul caravanei cu care îl deplasau circarii dintro localitate întralta. Aşadar, lumea era dornică peatunci, să intre cu orice preţ la circ, nu atât săl vadă pe piticul scamator, pe scuipătorul de flăcări, pe cel cu şerpii încolăciţi pe corp sau pe motociclistul care se hazarda să urce ca un nebun, pe zidul morţii şi nici că nar fi avut ce face acasă, cu toate că încă nu ştia peatuncea, cei televizorul. Lumea sempingea să vadă, de fapt, ce nu mai văzuse niciodată. Săl vadă pe mult aşteptatul om cu jumătate faţa de bou.
Şi circul venea în orăşel, de regulă, pe la mijlocul lui august în aşa fel, ca de sărbătoarea naţională de atunci, să aibă lumea distracţie la discreţie. Spectacolele zilnice erau bine popularizate fie prin dobaşul orăşelului care mergea spunânduşi poezioara pe fiecare stradă, şi anunţa, cu vocea lui intrată până şin sângele proaspăt al copiilor, fie prin megafonul unei caravane care, la fel, se plimba pe străzi, scotea şi ea lumea afară din case, ca la urs, şi o invita pe banii ei la circ. Mergeau la circ şi cei care până atunci, nici nar fi vrut să audă de el. Mergeau de fapt la circ toţi cei cărora nu le venea să creadă că poate exista aşa ceva: să vadă pe omul cu altfel de faţă decât oamenii normali. Cine nu mergea la circ? De fapt cine mai stătea acasă? Ba după ce ieşeau de la circ, li se turna în cap tot felul de gogoriţe, cum că, în realitate, ei, foştii spectatori şi acum oameni ca toţi oamenii, nu văzuseră nici un om cu astfel de malformaţie şi că tot ce văzuseră ei era rodul unei simple iluzii.

Câţi nu-şi duceau cu ei, în plasă, o cărămidă, două, ca să şi le aşeze pe moalele capului, sub pălărie, sau sub şapca tip Stalin, la modă atunci, ca prin apăsare firească, să nu cadă captivi iluziei şi deci să vadă adevărul adevărat şi golgoluţ. Noroc bun! După ce că stăteau ca fraierii cu cărămizile alea pe cap, cel puţin o oră, plus încă o jumătate, la coadă la bilete, nici măcar nu reuşeau săl vadă ca lumea pe omul cu jumătate faţă de bou.
     Întradevăr, întotdeauna când venea circul, localnicii nu mai aveau deloc astâmpăr. An de an se găseau atât în oraş, cât şi în satele vecine, aflate şi la circa 15 km distanţă, destui curioşi, atât maturi cât şi mai ales copii, să vadă cum arată un omminune. Pe omul care, în acelaşi timp, poseda, pe lângă o jumătate de faţă de bou, o altă jumătate de faţă, cea de om normal. Iar jumătatea feţei de bou era dotată cu un ochi enorm, cu gene albe şi lungi, cu o ureche mare de bou, cu o jumătate de limbă mai lungă şi poroasă şi mai ales cu un corn ieşit bine din cap pe jumătatea frunţii de bou. E adevărat. Atunci, în anii aceia, lumea era mult mai curioasă, dar cu certitudine, şi mai naivă, decât azi. Multora nu le venea să creadă că, lângă biserica încă neterminată, aflată în roşu, fără acoperiş, cam incomodă în locul acela, se puteau întâmpla asemenea lucruri ieşite din comun; adică nu numai să campeze circul acolo, lângă zidurile sacre sau să folosească biserica drept closet, dar să mai şi arate lumii ‘jde de lucruri diavoleşti. Câţi nu vedeau purul adevăr în această privinţă, dar tăceau şi îndrugau: „Lungăi limba boului, da’ nu ştie grăi.”
     Începea spectacolul de circ şi, după ce se derulau toate numerele, unele arhicunoscute, la sfârşit, câteva minute, apărea bomba: era adusă din culise minunea: omul cu jumătate faţă de bou. Atunci spectatorii amuţeau definitiv. Ai fi putut să-i injectezi sau să-i înţepi în fese cu te miri ce sculă, de la un ac cu gămălie, la o pioneză sau de la o sulă, la un piron, că ei nu reacţionau, decât numai şi numai la ceea ce vedeau pe scenă. Nu le venea să creadă că omul cu jumătate faţă de bou ştie să şi vorbească. Şi atunci pe toţi spectatorii îi treceau fiorii. Vorbirea omului cu jumătate faţă de bou era mult mai interesantă decât vorbirea unui om normal, pentru că, printre altele, vocea lui fie suna a muget sugrumat, consoanele fiind articulate aiurea, atât de dinţii jumătate de bou, cât şi de buzele şi limba jumătate de bou fiecare, fie a cavitate bucală dotată numai cu o jumătate de limbă de om.
     Omul cu jumătate faţă de bou avea, cei drept, mare trecere la lume. Devenise chiar o personalitate. Cât stătea circul în orăşel, numai de el se vorbea peste tot. Atât în prăvălii, cât şi în alte locuri publice unde era mare afluenţă de public: spital, instituţii socialiste de pe raza oraşului, sediul C.A.P şi G.A.S, Biroul de partid, Sfatul Popular, diverse magazine, C.E.C, Poştă etc. Despre acelaşi subiect discutau oamenii atât la ieşirea din biserică, cât şi la înmormântări. Atât la nunţi, cât şi la botezuri. Atât înainte de marea sărbătoare antifascistă, antiburghezo moşierească şi antiimperialistă, „23 August”, .......

mai mult....