|
cuvinte curgătoare
ca apa unui pârâiaș printre coline
cuvinte mergătoare la suflet
pe care prințul singurătății le-a turnat
în fagurele limbii dăruindu-le
însetaților de adevăr
părtași făcându-ne la urcarea sevei
prin fiecare cerc din tulpina
arborelui de sequoia
rochia de mireasă
deasupra inimii un maldăr de aspirații
se îndepărtează de teritoriul alb
al zăpezii din rochia de mireasă
din înger doar aripile au rămas –
sub înnegurarea cerului
se zbat dezorientate
da, mamă
albul din rochia de mireasă mă orbise
odată cu timpul s-au adeverit toate temerile
după ce i-a decupat aripile și le-a lăsat libere
deasupra capului meu rochia albă
a înfășurat trupul îngerului
aruncându-l peste gard
da, mamă, din înger doar aripile au rămas
dezorientate încă fâlfâie
sub cupola cerului mă poartă
pe la toate porțile anotimpurilor
mă promit tuturor punctelor cardinale
eu duc mai departe tranșeele deznădejdii
dintr-o barcă în alta
după ce și-au devorat barcagiul
cum mai trec umbrele astea
dintr-o barcă în alta...
cum se distrează dincolo
de mulțimea gălăgioasă din piața revoluției
cum râd în hohote de cei
ce mai cred în patriotism..............
|
