Nika Turbina

Web Design

 

           Nika Turbina - web                                                                   

          NIKA TURBINA
                     
(1974 – 2002)                                     

Undeva...


Stând pe o grămadă de boarfe
Un copil orb se juca de unul singur
Cu cioburi de sticlă.
În ochi lui orbi
Se oglindea soarele
Pe care nu-l vedea.
Pe așchiile de sticlă
Jucau scânteieri,
Iar degetele copilului, tremurătoare,
Treceau printre cârpe,
Crezând că acestea
Ar fi petale de flori
Ce cresc sub cerul
Raiului.
Copilul orb
Se bucura de dimineață,
Fără a ști că noaptea
Stă mereu
Dincolo de
Fragilii săi omoplați.

1983

*  *  *

Noi vorbim cu tine
În limbi diferite,
Literele sunt aceleași,
Dar cuvintele-s străine.
Trăim cu tine
Pe insule diferite,
Chiar dacă în aceeași locuință.

1983

                                             
*  *  *

Eu sunt iarba-pelin,
Gura mi-e amară,
Amare cuvintele,
Sunt iarba-pelin.

Geamăt peste stepă
Anihilat de vânt.
Fragilă e stebla –
Pelin cu firul frânt.

Născută-n chin fără alin
Lacrima amară
V-a pieri-n pământ...
Eu sunt iarba-pelin.


1982


*  *  *

Ploaie, noapte, geam spart.
Cioburile sticlei
Au rămas în văzduh
Ca frunzele
Neluate de vânt.
Dintr-o dată – scurt zângănit...
Exact astfel
Se curmă și viața omului.


1981


Unui ascultător

„O să vă citesc din versurile mele...”
În ochii lui – punctele negre
Ale neîncrederii.
Și eu fug de el
Ca un cocoși rănit
Pe gheața subțire,
Lunecoasă.

1983 
........ 

 

traducere: LEO BUTNARU    

mai mult....

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [E.E. Cummings] [Nicolae Silade] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Liviu Antonesei] [Kocsis Francisko] [Lucian Vasiliu] [Mircea Petean] [Elina Adam] [Mirela Roznoveanu] [Halmosi Sandor] [M. Roznoveanu II] [Al. Cistelecan] [Andrei Zanca II] [Radu Ciobanu] [Rodica Grigore] [Zenovie Carlugea] [Gheorghe Simon] [Fekete Vince] [Miron Kiropol] [Stefan Borbely] [Virgil Diaconu] [Eugen D. Popin] [Nicolae Suciu] [Marko Bela] [Cornel Ungureanu] [Savu Popa] [Clara Margineanu] [Nika Turbina] [Gheorghe Simon II] [Marian V. Buciu] [Mircea M. Pop] [Lucretia Berzintu] [Iosif L.Grapini] [Mirela Brailean] [Dragos Niculescu] [Angela Burtea] [Alexandru Jurcan] [Alexandru Cazacu] [K.V. Twain] [Andrej v. Amady] [Andrei Zanca III] [Sergiu P. Dema] [Clelia Ifrim] [Werner Goebl] [Hans Dama] [ARS MOVIMENTO] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]